În zilele de 20-21 octombrie 2017 o delegație a ASTRU Cluj a participat la Jubileul aniversar de 25 de ani de activitate al Acțiunii Catolice Sf. Iosif din Dieceza de Iași.

Activitățile au început vineri cu salutul președintelui, al asistentului spiritual și al președintelui ACRO. A urmat un Simpozion intitulat „Acțiunea Catolică – Cu recunoștință spre noi orizonturi” în care s-a adus recunoștință pentru activitățile și eforturile asociației în cei 25 de ani de activitate, urmat de  mărturii ale membrilor despre experiența lor în asociație. În încheierea zilei, PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași, a vorbit despre noile orizonturi pentru AC si misiunea pe care trebuie să o îndeplinească în viitor.

Sâmbătă, începând de dimineață au venit din teritoriul Diecezei de Iași copii, tineri și adulți, împreună cu asistenții spirituali ai AC Iași pentru un moment de sărbătoare. Au fost întâmpinați de organizatori cu multă căldură și veselie.  A urmat celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de PS Petru Gherghel. Apoi, după masa de prânz a avut loc un moment artistic realizat de membrii din dieceză. Atmosfera a fost de voie bună și veselie, ca într-o mare familie.

Eduard Socaciu,
responsabil Grup Specializat ASTRU Studenți

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.