În perioada 20-22 aprilie 2017, Centrul Manresa din Cluj-Napoca, va fi gazda celei de-a II-a ediții a Campionatului Eparhial de Sport. Campionatul este organizat de Episcopia Română Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul de Tineret și ASTRU Cluj, având ca motto cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Nu știți voi că cei care aleargă pe stadion, toți aleargă, însă numai unul primește premiul? Alergați în așa fel ca să-l câștigați.” (1Cor 9, 24).

Adresându-se jucătorilor echipei spaniole Villareal, Papa Francisc spunea: «Fotbalul, asemenea altor sporturi, este o imagine a vieții și a societății. Când sunteți în teren, aveți nevoie unii de ceilalți. Fiecare jucător își pune profesionalismul și capacitățile în beneficiul unui ideal comun: a juca bine pentru a câștiga. Pentru a se ajunge la această afinitate, este nevoie de mult antrenament, dar este important, de asemenea, să se investească timp și efort pentru a consolida spiritul de echipă, cu scopul de a crea această conexiune între mișcări: printr-o privire, un gest mărunt, o expresie se comunică atât de multe lucruri pe teren. Acest lucru este posibil dacă se realizează cu spirit colegial, lăsând la o parte individualismul sau aspirațiile personale. Dacă unul joacă gândindu-se la binele grupului, atunci este mai ușor să ajungă la victorie».

Campionatul Eparhial de Sport se va desfășura simultan pe două discipline sportive: fotbal masculin și fotbal feminin.

În vederea unei cât mai bune organizări, vă rugăm să țineți cont de următoarele aspecte:

  • Componența echipelor de fotbal va fi de 6 jucători (5 + portar)
  • Participanții vor avea vârsta cuprinsă între 14 – 21 de ani
  • Se vor admite maxim 4 echipe de fotbal masculin și maxim 4 echipe de fotbal feminin în ordinea înscrierii
  • Este important ca tinerii participanți să fie activi în cadrul parohiei din care provin
  • Pentru înscrieri vă rugăm să completați formularul atașat acestei invitații, iar apoi să-l trimiteți completat la adresa de e-mail cluj@astru.ro
  • Data limită de înscriere este 12 aprilie 2017.
  • ASTRU Cluj va asigura cheltuielile de cazare și masă pentru participanți
  • Transportul nu va fi decontat

De asemenea, în anexe veți putea găsi programul provizoriu al campionatului, precum și regulamentul de desfășurare a competițiilor de fotbal.

Informații suplimentare se pot obține la:
Departamentul pentru Tineret – Pr Radu Tălpălariu 0729.884.887
ASTRU Cluj – 0758.677.259, cluj@astru.ro

În comuniune de rugăciune,

Pr. Radu TĂLPĂLARIU                                                                                            Mihai Iosif MORUȚAN,
Consilier eparhial cu pastorația tineretului                                                 Președinte ASTRU CLUJ

 


ANEXE:

 

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

4 × five =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.