În perioada 4-8 septembrie 2017 a avut loc Comitetul European al Coordonării Europene JECI-MIEC (Mișcarea Internațională a Studenților Catolici) în Hürth, Germania (lângă Köln). La acesta au luat parte delegați ai următoarelor organizații membre: JEC France, JEC Luxemburg, MCE Portugal, KSJ Germany, MSAC Italy, SKAM Slovenia, AKH Germany, EKNE Greece, ACHRI Albania, ASTRU Cluj precum și capelanul IYCS, Pr. Charles Menezes și secretarul general IYCS, Richard Comrade. Delegată din partea ASTRU Cluj a fost Rosana Bălănescu, vicepreședinte relații externe.

După celebrarea Sfintei Liturghii ce a reprezentat deschiderea evenimentului, prima zi a fost dedicată activităților de cunoaștere, prezentării mai pe larg a programului, precum și a raportului narativ și financiar al echipei europene. Spre seară, reprezentanții fiecărei țări au avut șansa de a se prezenta în cadrul Târgului Organizațiilor.

Dimineața celei de-a doua zi a cuprins prezentarea rapoartelor de activități ale echipelor internaționale ale IYCS și IMCS, urmate de o primă parte a rapoartelor organizațiilor naționale. După pauza de prânz, participanții au pornit spre Köln, unde au avut parte de un tur ghidat prin care au aflat mai multe despre istoria, cultura și spiritualitatea orașului.

Următoarea zi a început cu partea statutară, în cadrul căreia s-a discutat despre planul de lucru și bugetul pentru anul viitor. De asemenea, a continuat prezentarea rapoartelor naționale. Ziua s-a încheiat cu o seară interculturală, în cadrul căreia participanții au aflat mai multe despre țările reprezentate, prin degustarea unor alimente din bucătăria tradițională a fiecăreia.

Ziua de joi a fost cea în care a fost aleasă noua echipă europeană, după multe discuții și dezbateri. În anul 2018, poziția de coordonator european va fi ocupată de Mariana Sousa, (MCE Portugalia), în timp ce din echipă vor mai face parte Simon Fischer (AKH Germania) și Giovanna Ferrara (MSAC Italia). Odată încheiată partea statutară a comitetului, cei prezenți s-au îndreptat spre biserica din apropiere pentru a celebra Liturghia de încheiere, urmată de o petrecere de rămas bun.

Rosana Bălănescu,
Vicepreședinte Relații Externe

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

12 − 9 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.