An de an ne bucurăm că la începutul lunii noiembrie putem să sărbătorim sfinții dragi inimii noastre, alături de întreaga Biserică Catolică din lume. Este un prilej foarte bun pentru a aprofunda viețile celor care ne-au precedat în credință și mărturia creștină până la capăt.

La data de 1 noiembrie Biserica Catolică de rit latin sărbătorește toți sfinții. Chiar dacă în ritul bizantin, această sărbătoare se celebrează anual în prima duminică după Coborârea Spiritului Sfânt, vrem să profităm de această ocazie pentru a cunoaște și sărbători vieți trăite în sfințenie.

Cărțile de vizită ale sfinților, fericiților, venerabililor și servilor lui Dumnezeu pe care Acțiunea Catolică i-a adoptat ca exemple de urmat pot fi consultate în limba italiană pe site-ul Fundației școlii de sfințenie a Acțiunii Catolice:  http://www.fondazionesantiac.org la secțiunile aferente: santi / beati / venerabili / servi di dio.

În afiș sunt câțiva sfinți și fericiți – copii, tineri, mame, preoți, episcopi, papi, a căror istorie vă invităm să o cunoașteți mai îndeaproape:

Sfinți: 
Alberto Hurtado 
Gianna Beretta Molla
Ioan Paul al II-lea, papă
Ioan al XXIII-lea, papă
Paul al VI-lea, papă
Riccardo Pampuri 
José Sánchez del Río 
Antonio Maria Pucci, episcop

Fericiți:
Alberto Marvelli
Anton Durcovici 
Giuseppe Toniolo 
Maria Sagheddu (Maria Gabriella a unității)
Oscar Arnulfo Romero Galdámez 
Pier Giorgio Frassati 
M. Felicia Guggiari Chiquitunga 
Vladimir Ghika

Dragi tineri, vă propunem de asemenea să alegeți un sfânt drag inimii voastre (fie dintre cei menționați mai sus, fie un altul) și să îi alăturați în scris o parte din istoria vieții sale, afișându-l la poza voastră de profil, în rețelele de socializare pe care le folosiți, pentru următoarele 3 zile 🙂

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.