În prima săptămână din semestrul al II-lea de școală, chiar înainte de începerea Postului Mare, grupul specializat ASTRU Cluj liceeni au organizat excursia-pelerinaj la Blaj în perioada 15-17 februarie 2018. Excursia a avut ca scop o cunoaștere mai bună între membrii ASTRU Cluj și tinerii din Blaj.

În dimineața de 15 februarie, liceenii de la ASTRU Cluj s-au întâlnit în fața mănăstirii franciscane din piața Muzeului din Cluj-Napoca, unde au fost primiți de călugării franciscani cu o prăjitură și ceai cald. Pentru a începe cum se cuvine acest pelerinaj, au fost ajutați de călugări să se împace cu Tatăl nostru. După vizitarea mănăstirii, părintele i-a acordat Cosminei posibilitatea de a ne cânta la orga din capelă. După această experiență frumoasă am plecat cu toții la drum având ca primă oprire Rîmetea, unde am observat creația minunată a Domnului. Distracția a continuat și în Cheile Vălișoarei și în Cetatea Aiudului, obiective prin care am descoperit frumusețea României. În jurul orei 15.00 am ajuns la Blaj și am făcut cunoștință cu familiile gazdă. Am dat start programului cu Sf. Liturghie de la ora 17.00, continuând cu activitățile de cunoaștere și încheind cu cina luată împreună cu familia.

În a doua zi am pornit spre Alba-Iulia unde am vizitat Catedrala Ortodoxă și cetatea. Aici am ajuns să discutăm despre Sfânta Liturghie, iar cunoscătorii au împărtășit cu cei mai puțin cunoscători ce știau despre diferențele dintre ritul bizantin și cel latin și semnificația anumitor părți din liturghie. Revenind în Blaj, am avut plăcerea de a-l asculta și de a-i pune întrebări Episcopului Curiei Arhiepiscopale Majore Claudiu Pop.  Programul nostru a reînceput ulterior cu Vecernia și cu rugăciunea Rozariului pentru România, împreună cu credincioșii din Blaj. Am continuat cu diferite activități de team-building, câteva bansuri și am încheiat ziua cu cina în oraș alături de grupul tinerilor din Blaj.

Ultima zi a început în forță cu o vânătoare de comori prin oraș, unde chiar și cei din ASTRU Blaj au aflat lucruri noi despre acest oraș. Educatorul grupului de liceeni din Cluj le-a făcut o prezentare pe scurt celor de la Blaj despre istorie, organizare și activități ale ASTRU Cluj și a răspuns la întrebările pe care le aveau tinerii. După toate acestea, am mai avut parte de încă o activitate de team-building, mergând apoi în oraș pentru a mânca de prânz. Astfel, am pornit spre casă, iar pe drum am avut bucuria de a vizita Mănăstirea Dumbrava.

Această excursie-pelerinaj ne-a făcut pe toți să înțelegem mai bine ce înseamnă să lucrezi în echipă și ne-a ajutat să creștem în credință aflând mai multe experiențe ale celor pe care i-am întâlnit.

Roxana Beța
Responsabil Grup specializat ASTRU Cluj Liceeni

Impresii ale liceenilor din ASTRU Cluj:

Mi-a plăcut mult faptul că fiecare dintre noi, la un moment dat, am renunțat la noi înșine pentru a-i face pe ceilalți să se simtă iubiți. Avem multe de învățat unul de la celălalt. Toți avem povestea noastră și mă bucur că am ajuns să mă apropii mai mult de fiecare.  Am simțit cu adevărat că acest weekend a fost despre, pentru și cu Dumnezeu. M-am atașat mult de fiecare dintre liceeni și abia aștept să facem mai multe activități împreună. Pentru că atunci când sunt cu oricine din grupul acesta, simt că contez. Putem să facem o schimbare împreună!

Rox 

Am rămas plăcut surprins de căldura primitoare emanată de tinerii din ASTRU Blaj și nu numai. Am rămas surprins de locurile vizitate și de informațiile acumulate de la participanții aceste excursii perelinaj, A fost o experiență minunată însă îmi pare foarte rău că nu am putut rămâne până la final.

Cîmpeanu Bogdan Alexandru

Totul a fost foarte frumos, cu excepția excursiei la Alba-Iulia (vizitarea cetății), dar mă bucur că am cunoscut lume nouă și cel mai mult mi-a plăcut Tresure Hunt pentru că am lucrat în echipă și am reușit să îndeplinim misiunile. Aș dori să dureze mai mult aceste activități și mai mult timp cu participantii la aceste activități.

Mureșanu Cezara

Cel mai mult cred că mi-au plăcut activitățile și locurile pe care le-am vizitat împreună, fiindcă am reușit să ne unim ca grup și totodată să ne împrietenim cu cei din Blaj. Am învățat o mulțime de lucruri noi, legate atât de istorie, ASTRU, cât și de părțile practice și simbolice ale unor lucruri ce se întâmplă în Biserică și am mai învățat ce înseamnă puterea insistenței și curajul de a vorbi cu oameni străini despre ceea ce facem.

Cosmina

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.