Dragi astriști,
Preacucernici părinți, asistenți spirituali ai grupurilor ASTRU Cluj,

Iată că ne aflăm din nou la început de drum, pornind într-un nou an asociativ ASTRU Cluj. Pentru acest an tema aleasă este Fii curajos! Descoperă-ți drumul!, iar motto-ul: „Încredințează-i Domnului calea ta și încrede-te în el, și el va duce la îndeplinire;” (Ps 37,5).

Tema acestui nou an asociativ al ASTRU Cluj ne îndeamnă să ne găsim un drum al nostru, unic și irepetabil, și să nu căutăm să copiem pe cineva. Auzim în mod repetat faptul că talanții pe care noi îi avem au fost aleși cu grijă de către Domnul, special pentru noi, și cu toate acestea uneori tindem să ne dorim talanții altora, să încercăm să parcurgem drumul lor. Tocmai de aceea trebuie să cerem curajul de a ne descoperi propriul drum în viață. 

Ce înseamnă de fapt acest curaj? Noi credem că înseamnă a te încrede în Dumnezeu atât de mult, încât să fii în stare să accepți orice întorsătură neașteptată în viață, știind că dacă el ți-a închis o ușă, cu siguranță va deschide alta. Până la urmă, singurul drum de pe care trebuie să avem grijă să nu deviem este drumul care ne apropie de El. Acesta e ca un drum central, din care se desprind mai multe drumuri (carieră, vocație, pasiuni, etc). Aceste drumuri nu trebuie să ducă în direcții opuse, sunt drumuri paralele, dar uneori sunt foarte greu de descoperit, dacă nu am găsit mai întâi drumul principal al credinței. Căutându-l pe Dumnezeu și punându-l pe primul loc în viața noastră, descoperim că toate celelalte lucruri se așează la locul potrivit. Chiar și Papa Francisc ne îndeamnă să fim curajoși. În exortația apostolică Christus vivit, Papa ne transmite tuturor: «trebuie să avem curajul de a fi diferiți, de a le arăta altora visurile pe care această lume nu le oferă, de a da mărturie despre frumusețea generozității, despre slujirea curăției, despre tărie, despre iertare și despre fidelitatea față de propria vocație, despre rugăciune, despre lupta pentru dreptate și binele comun, despre iubirea față de săraci și prietenia socială» (CV 36).

A urma ceea ce noi numim drumul credinței nu înseamnă a ne neglija pe noi, pasiunile noastre sau interesele noastre. Chemarea lui Dumnezeu pentru noi merge, cel mai adesea, mână-n mână cu dorințele scrise în inima noastră. Domnul a pus în noi daruri minunate, pe care trebuie să avem curajul să le descoperim, să le explorăm, să le folosim pentru a-L iubi pe El și pe ceilalți. 

Ne dorim ca în acest nou an asociativ, calendarul activităților propuse de ASTRU Cluj precum și activitățile pe care fiecare dintre grupurile voastre parohiale sau specializate le pregătește pentru voi, să fie o hartă ce ne arată pe unde duce drumul fiecăruia în parte. De asemenea, ne dorim ca noi, membrii consiliului de conducere, să vă fim parteneri de călătorie, disponibili oricând să vă dăruim orice ne veți cere. În momentele de primejdie, sau atunci când simțiți că mergeți pe un drum greșit, nu uitați să apelați la asistenții spirituali. 

Așadar, să pășim cu curaj pe drumul noului an asociativ, încredințând Domnului, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria și a Fericitului Cardinal martir Iuliu Hossu, toate activitățile noastre, și fiind mereu disponibili să fim „apostoli în lume trimiși”.

Rosana BĂLĂNESCU
Președinte ASTRU Cluj

Pr. Vasile Sebastian PEȘTEȘAN
Asistent spiritual general ASTRU Cluj

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × 1 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.