Ludotecile sunt acele spații în cadrul cărora este promovat jocul liber, considerate astfel un avanpost pentru a recâștiga dreptul la joacă, la cunoașterea plină de motivație a diferitelor contexte de viață și dezvoltare, la socializare,  și liberă exprimare. Altfel spus, este mediul în care se promovează o calitatea mai bună a vieții copiilor și tinerilor, dar și ale familiilor acestora.

Astfel am creat Mini-ludoteca ASTRU Cluj,  un loc de petrecere a timpului liber destinat jocului, socializării relaxării și petrecerii timpului liber cu activități interactive. Mini-ludoteca ASTRU Cluj reprezintă o alternativă sănătoasă la activitățile „smartphone” sau „gadget” specifice contemporaneității.

Unde?

Mini-ludoteca ASTRU Cluj este situată în cadrul birourilor Asociației în Cluj-Napoca, Piața Cipariu FN (în cadrul Catedralei greco-catolice în construcție).

Când?

Mini-ludoteca ASTRU Cluj este deschisă, începând cu data de 18 septembrie 2017, de luni până vineri în intervalul orar 15:00 – 21:00, însă doar cu rezervare prealabilă.

Cum se fac rezervări?

Rezervările pot fi făcute fie telefonic: 0758677259; fie via e-mail: cluj@astru.ro
Pentru ca rezervarea să fie validă este necesar să menționați numele, ziua și intervalul orar pentru care faceți rezervarea, numărul de persoane, precum și jocurile la care doriți să aveți acces. Orice rezervare se face cu minim 5 ore înainte.

Ce jocuri sunt disponibile?

  • Activity este un joc creativ și de comunicare, o combinație de elemente: mimă, descriere verbală sau desen. Toate aceste elemente trebuie folosite pentru a ajuta partenerii de joc să ghicească anumite cuvinte, expresii și astfel să înainteze pe traseul jocului. Jucătorii își pot pune în evidență personalitatea, capacitățile artistice, fantezia și îndemânarea.
  • Monopoly este poate cel mai faimos joc de tranzacții imobiliare. Mișcă-te pe tablă, vinde și cumpără proprietăți și construiește case și hoteluri din mers. Scopul e să faci tranzacții profitabile și să te îmbogățești rapid – în curând vei deține totul!
  • Solo este unul dintre cele mai populare jocuri de cărți din lume! Fiecare jucător primește câte 8 cărți de joc. Câștigă cel care rămâne primul fără cărți. Jocul devine distractiv datorită cărților de acțiune, ce asigura buna dispoziție.
  • Catan…este numită insula pe care tu și prietenii tăi ați descoperit-o. Sunteți primii locuitori. Sunt construite așezări, apoi drumuri. Materiile prime (resursele) ajung de la sate la orașe prin intermediul comerțului. Schimburile de resurse deschid noi posibilități pentru tine și pentru ceilalți coloniști. În curând va fi aglomerație pe insulă – competiția pentru terenuri, materii prime și putere începe. În final este clar – va rămâne doar un conducător al insulei.
  • Dixit – fiecare jucător la rândul sau va fi povestitorul. La început toți jucătorii primesc câte 6 cărți. Povestitorul alege o carte din mână, spune o frază sau un cuvânt în legătură cu imaginea de pe cartea lui de joc, apoi fiecare jucător alege una din cărțile lui pentru a licita. Se dezvăluie toate cărțile și fiecare jucător trebuie să ghicească imaginea povestitorului. Dixit este un joc surprinzător, vesel și entuziasmant pe care să-l joci cu familia și prietenii.
  • Alias un joc haios de interacțiune verbală! Alias este un joc amuzant și alert ce se joacă în echipe de cel puțin doi jucători. Conține 3200 de noțiuni de explicat ce vă vor ajuta să vă îmbogățiți vocabularul în cel mai haios mod posibil. Scopul jocului este să dați indiciile potrivite coechipierilor, astfel încât aceștia să ghicească corect noțiunea pe care o explicați. Fiecare noțiune ghicită corect este un pas înainte, iar prima echipă ce ajunge pe simbolul Alias este declarata câștigătoare.
  • Stai la coadă! Magazinele sunt goale, marfa se primește rar și niciodată nu e îndeajuns. La ușă s-a format deja o coadă în așteptarea bunurilor; unii spun că ar fi o livrare azi, dar nu se știe niciodată sigur. Într-o astfel economie planificată central cumpărătorii trebuie să gândească strategic, să se asigure că membri familiei stau la cozile care trebuie, să asculte zvonurile, să fie atenți cu speculanții și, mai presus de toate, să se țină bine pe picioare stând la coadă deoarece numai coatele ascuțite și buna cunoaștere a mersului economiei le vor permite obținerea lucrurilor de bază de pe lista de cumpărături.
  • 150 de jocuri într-unul singur. Tuturor ne place să ne jucăm, să fim competitivi, să câștigăm. Distractive și incitante, jocurile au și un rol educativ, dezvoltând capacitatea jucătorilor de a avea răbdare și de a respecta regulile.
  • Ligretto! Pe locuri, fiți gata… Ligretto! Jucătorii sunt cuceriți de mania vitezei. În acest joc, trebuie să încercați să jucați una după alta cât mai multe cărți de aceeași culoare. Dar atenție: toți jucătorii joacă deodată.
  • Șah. Armatele sunt deja pe câmpul de luptă. Războiul începe, iar în timpul lui se vor face strategii, capturi și sacrificii. Va fi o bătălie grea care implică atenție și multă concentrare pentru că în final nu poate fi decât un învingător. Un joc care cere multă organizare din partea celor care-l joacă. Dezvoltă inteligența, memoria, intuiția și gândirea strategică.
  • Table. Zarurile sunt aruncate. Dar nu este doar un joc de noroc. Implică strategie și o privire ageră. Sunt 15 puluri pentru fiecare jucător. Cine va reuși să le scoată primul de pe suprafața de joc? Un joc ce dezvoltă intuiția, gândirea strategică, viteza de reacție și atenția celui care-l joacă.
  • Turnul instabil. Un joc de societate fascinant care dezvolta capacitățile motrice și de îndemânare ale jucătorilor. Pe parcursul jocului, centrul de greutate al turnului este în continuă schimbare, scopul fiind să mișcați elementele construite, cu foarte mare atenție și prudență.
  • Jungle speed. Un joc captivant pentru 2 sau mai mulți jucători! Ai privirea ageră și ești iute la manâ? Privește atent cum ceilalți jucători își întorc cărțile, înșfacă Totemul… Și scapă de cărți! Atunci când ai scăpat de toate, ai câștigat!
  • Saboteur. Jucătorii intră în rolul unor pitici mineri care sapa după aur. Brusc, un târnăcop lovește lampa. Avem un sabotor printre noi! Cine o fi? Vom mai reuși să dăm de aur?
  • Twister. Cât de mult te vei răsuci? Twister este un joc care te înnoadă la propriu. Trebuie să învârți acul și să acționezi conform indicațiilor de pe panou. Răsucește-te și încurcă-te! Nu atinge covorașul cu nimic altceva decât cu mâna sau piciorul.
  • Rummy, cunoscut și ca Remi, este un joc de societate popular și foarte apreciat. Poate fi jucat de 2-4 jucători. Un joc recomandat tuturor, aceasta ajutând la dezvoltarea abilităților de concentrare, atenție, organizare, asociere și socializare.

Regulament privind accesul la activitățile desfășurate în Mini-ludoteca ASTRU Cluj: REGULAMENT

 

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*