ASTRU Cluj dorește și pentru această vară să ofere grupurilor parohiale ocazia de a organiza campusuri estivale pentru copii și tineri. Materialul pregătit pentru campusurile estivale se poate extinde pe o durată de maxim 7 zile. Fiecare virtute este prezentată prin intermediul unei povestioare pe care, între ficțiune și realitate, poate că tinerii și copiii au trăit-o deja sau, cândva în viitor, vor experimenta ceva asemănător. Mai este prezentată pe scurt viața unor persoane sfinte, din timpuri mai străvechi sau din zilele noastre, care sunt un model prin modul de a pune în practică virtuțile și vor demonstra copiilor și tinerilor, prin exemplul lor, ceea ce trebuie să facă pentru a fi mai buni creștini.

Virtutea este cea care permite fiecărui om să facă fapte bune și să dea ceea ce are omul mai bun. Patru virtuți sunt numite cardinale, adică susțin și sunt punctul de sprijin în jurul cărora toate celelalte se regrupează. Acestea sunt: prudența, dreptatea, tăria și cumpătarea. Acestea sunt strâns legate și ținute în viață de virtuțile teologale, adică acelea care se referă în mod direct la Dumnezeu și derivă de la El, care animă și caracterizează acțiunile creștinului. Trei sunt virtuțile teologale: credința, speranța și iubirea. 

ISBN: 978-606-777-050-6
Autor: ASTRU Cluj
Nr. pagini: 92
Editura: EMMA
An publicare: 2017

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.