Citește, refectează, candidează!
Cu gândul la tinerii care doresc să candideze pentru o poziție în Consiliul de Conducere în mandatul următor (2020-2022) și la cum îi putem ajuta să își asume această alegere, fiind cât mai conștienți de angajamentul pe care și-l iau, un angajament de a se dărui altora și de a fi deschiși să primească cu bucurie tot ce li se oferă, ne-am dori ca, printre altele, să le transmitem mărturiile unor oameni care au făcut parte din Consiliul de Conducere în anii ce-au trecut și de la care putem învăța, atât candidații, cât și orice membru al asociației. Ne-am gândit să facem acest lucru sub forma unor interviuri scrise, pe care le regăsiți mai jos. Lectură plăcută!
Mihai Floran
Vicepreședinte (2006-2010) / Secretar
(2005-2006)
„Cred că în viața fiecărei persoane există un moment de cotitură, o deschidere spre altceva, poate chiar un refuz care, sau o serie de refuzuri care să ne facă să fim mai buni, să căutăm ceva mai înalt și în final să…”
Bogdan Bursaș
Vicepreședinte (2010-2014)
„l-am auzit spunându-i unui însoțitor adult din grupul cu care venise: „Îmi vine să urlu de fericire!”. Când auzi un asemenea lucru nici nu mai contează că ai muncit două zile la acea întâlnire și că ai dormit puțin noaptea neștiind ce vom face dacă va ploua și cum vom…”
Ana Maria Socaciu
Vicepreședinte (2015)
„Uneori Dumnezeu vorbește clar și răspicat, iar alteori ne așteaptă pe noi să facem primul pas spre El. Curaj! Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este mereu cu tine atât prin Sfânta Taină, cât și…”
Maria Bercea
Director economic
(2010-2012)
„Dacă pornim de la principiul că munca este brățară de aur, de ce să nu începi cu voluntariatul? Da, consider că este decisiv în dezvoltarea fiecărei persoane. Îți descoperi forțe noi, talente care au stat ascunse, ai șansa…”
Diana Brăhaița
Secretar (2015&2016)
„Hmm, nu cred că este o listă de calități ideale pentru un candidat. Aș spune că orice calitate pe care o are este importantă, deoarece un Consiliu este o echipă care se completează, membru pe membru. Dar, dacă chiar ar trebui să punctez…”
Codruța Fernea
Președinte (2006-2010)
Secretar (2002-2005
„În cuvintele adresate tinerilor, papa Francisc ne spune ce înseamnă să-l urmăm cu adevărat pe Isus: “Isus este Domnul riscului, este Domnul acelui mereu „mai departe”. Isus nu este Domnul confortului, al siguranței și al comodității…”
Amalia Poruțiu
Președinte (2015)
„În anul 2011, am participat la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea – un moment de cotitură, care m-a împins la a face mai mult bine în jurul meu, pentru că se poate.”
Mihaela Man
Secretar
(2012-2014)
„Faptul că am fost secretară în consiliu m-a ajutat să fiu mai deschisă, mai comunicativă, mai sociabilă. M-a ajutat oarecum să fiu și mai umilă, să înțeleg că toate stau în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă eu … ”
Mirabela Pall
Secretar
(2006-2010)
„Făceam parte din ASTRU de foarte puțin timp și chiar nu mă gândeam la așa ceva. A fost unul din acele momente când anumite persoane din jurul tău, care deși nu te cunosc de foare mult timp, cred în tine și îți văd potențialul pe care tu încă nu l-ai descoperit.”
Mihai Moruțan
Președinte
(2016-2018)
„Tema anului asociativ se potrivește și ca îndemn pentru potențialii candidați. Ai curajul de a fi parte importantă a viitorului! Deschide-ți inima spre Domnul și pune-ți talanții în slujba celorlalți! E nevoie doar de…”