În perioada 18 – 20 iulie 2010 s-a organizat în parohia “Sf. Gheorghe” din Sîngeorz Băi un campus pentru tineri cu tema “Vino și urmează-Mă!” animat de trei tineri din ASTRU Cluj împreună cu Pr. Nicolae Jarda și soția acestuia Emilia Jarda.

Au participat 20 de tineri care pe parcursul campusului au încercat să-l urmeze pe Sf. Petru prin catehezele tematice propuse în fiecare zi.  Astfel  ziua de miercuri a avut  tema “Eu și Cristos”, ziua de joi a avut tema “Eu și Biserica”, iar ziua de vineri a avut tema  “Eu și lumea”.

Programul zilnic a fost structurat în două parți: dimineată – un program spiritual care a constat în cateheză, discuții pe grupuri și ateliere: de aprofundat subiectul catehezei și de  învățat cântece religioase noi, iar după amiază un program recreativ în care tinerii au avut parte de jocuri și ateliere: de pictat suporturi pentru lumânări, de confecționat felicitări, de realizat tablouri prin tehnica servețelului și de confecționat rozarii și icoane. Programul zilnic se încheia cu Sf. Liturghie celebrată în Biserica parohială.

Pe parcursul campusului tinerii au avut ocazia să-și aprofundeze credința, să se cunoască mai bine și să-și pună în valoare talanții primiți de la Dumnezeu.

Programul estival în parohia “Sf. Gheorghe” din Sîngeorz Băi va continua cu un campus pentru copii în perioada 24 – 27 august, animat de tinerii care au participat la campus și un pelerinaj în parohia “Sf. Ioan Botezătorul” din Cormaia, duminică 29 august.

2 Comments, RSS

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

seven − six =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.