În perioada 10-12 noiembrie 2017 a avut loc la Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca Cursul de responsabili, educatori și asistenți spirituali ASTRU Cluj. Acesta a purtat tema anului asociativ în curs „Ascultă chemarea din inima ta”. La acest curs au luat parte tinerii responsabili din grupurile parohiale din Mănăștur 1 Vest, Dăbâca, Livada, Gherla, Dej, Beclean, Feldru Centru, Feldru – Valea Secerului, Maieru, Sângeorz-Băi și grupurile specializate ale ASTRU Cluj – liceeni, studenți, profesioniști –  cât și o parte dintre educatorii și asistenții grupurilor, alături de reprezentanții parohiilor din Bistrița și Florești II.

Vineri seara, președintele Asociației, Mihai Moruțan, a deschis cursul cu un cuvânt de bun venit, iar cei care au mai participat la diferite activități în acest Centru și-au reamintit și le-au împărtășit celor noi regulile casei. A urmat un timp de cunoaștere în care responsabilii s-au cunoscut mai bine unii pe alții, cât și grupul din care vin, prin activități facilitate de Ana Maria Bîrta – secretar ASTRU Cluj. După momentul cunoașterii, participanții s-au retras în capelă pentru rugăciunea de seară condusă de părintele Miklos Claudiu SJ.

A doua zi a început prin participarea la Sf. Liturghie celebrată de Pr. Mihai Kiss, asistent spiritual al grupului ASTRU din Parohia „Coborârea Spiritului Sfânt” Mănăștur 1 Vest. În cadrul cuvântului de învățătură părintele a vorbit tinerilor despre bucuria care ar trebui să caracterizeze ziua de sâmbătă, ca zi de pregătire și așteptare a zilei învierii, ziua de duminică.

Prima sesiune a fost una formativă, unde i-am avut ca invitați pe dl. Radu și d-na. Oana Capan care i-au ajutat pe tineri să parcurgă și să înțeleagă istoria mântuirii ca fiind și istoria lor, de la crearea lumii până astăzi, cu ajutorul a două segmente din cadrul programului catehetic „Chosen” – „Ești ales!” al Ascencion Press. Tinerii au răspuns la întrebările adresate pe baza video-urilor vizionate, iar apoi, în grupuri, au identificat căi prin care ei în starea lor de viață actuală pot cunoaște, trăi, mărturisi și răspândi credința lor.

Adunarea Generală a avut următoarele puncte pe ordinea de zi: 1. Raport de activitate pe anul asociativ 2016-2017; 2. Aprobarea bilanțului financiar-contabil pentru anul 2016; 3. Aprobarea bugetului pentru anul 2018; 4. Primire de noi membri; 5. Diverse. La punctul 4. A fost votată în unanimitate acceptarea candidaturilor din partea parohiilor „Buna Vestire” Bistrița și Florești II, grupuri ce și-au exprimat dorința de a se alătura în acest an asociației cu un grup de tineri, respectiv de copii.

După-masa zilei de sâmbătă a continuat cu o sesiune de joc de rol facilitată de Mihai Moruțan – președinte ASTRU Cluj, în cadrul căreia tinerii au înțeles rolul lor în grupurile parohiale.

Sesiunea facilitată de Paul Sopon – directorul economic ASTRU Cluj, a ajutat participanţii în deprinderea abilităţilor de suprindere a cadrelor foto de calitate, chiar şi cu telefonul mobil. A doua parte a sesiunii a constat în valorificarea talanţilor în comunicarea cu ceilalţi printr-o activitate practică, urmată de discuţii şi dezbateri.

Sesiunea propusă pentru seara de sâmbătă a avut scopul de a consolida relaţiile între participanţi, prin soluţionarea unor sarcini realizabile doar prin lucrul în echipă şi o bună comunicare anterioară desfăşurării activităţii.

Rugăciunea de seară a fost una mai specială, unde tinerii s-au pus în prezenţa lui Dumnezeu, adorându-l în Preasfântul Sacrament. În timpul de rugăciune au meditat la chemarea lui Dumnezeu adresată fiecăruia şi s-au angajat la a-i răspunde printr-o dăruire totală.

A treia zi, duminică, a început din nou cu participarea la Sf. Liturghie celebrată de Pr. Mihai Kiss. Părintele ne-a propus să ne amintim de bunul samaritean care ne ridică pe fiecare de pe drum. Într-o paralelă cu parabola tânărul bogat care nu a fost dispus să renunţe la averea sa pentru a-L urma pe Isus, ne-a arătat cum bunul samaritean este cel mai bun exemplu de renunţare la sine din iubire faţă de aproapele.

Apoi Pr. Florin Isac a vorbit tinerilor despre tema anului din perspectiva responsabilului în grupurile ASTRU Cluj, subliniind că fiecare dintre noi răspundem chemării personale a lui Dumnezeu, acolo unde suntem, fiecare având propria misiune, şi că fiind creştini avem o responsabilitate deosebită faţă de cei care ne înconjoară. La final, părintele a răspuns întrebărilor tinerilor pe tema “Ascultă chemarea din inima ta!”

Rosana Bălănescu – vicepreşedinte relaţii externe – a facilitat sesiunea despre importanţa feedback-ului, urmată de evaluarea formală a activităţilor de pe parcursul celor 3 zile.

Îi mulțumim Domnului pentru timpul petrecut împreună, mulţumim preoţilor pentru asistenţa spirituală acordată tinerilor şi celor care ne-au sprijinit prin rugăciune şi/sau material în desfăşurarea activităţilor.

Ana Maria Bîrta,
secretar ASTRU Cluj

Mai multe imagini în albumul foto: Curs Responsabili și AG 2017

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.