De la mic la mare, de la copil la adult, de la fiu la părinte, ultima lună din an are un loc special în inima fiecăruia dintre noi, fie pentru că e luna în care dăruim, fie pentru că e luna în care primim, fie pentru că e luna în care ne dorim să fim alături de cei dragi.  Indiferent care sunt motivele pentru care luna decembrie se lasă aşteptată de către noi toţi, ea are o frumuseţe aparte, şi acest lucru poate să îl confirme fiecare astrist. De unde vine această frumuseţe? Răspunsul este unul cât se poate de simplu, e luna în care dăruim o parte din noi Bisericii şi lui Hristos, e luna în care ne luăm angajamentul ca următorul an să fim alături de Hristos, pentru a putea fi de folos Bisericii şi neamului din care facem parte, de a fi cu adevărat apostoli ai lui Hristos, apostoli în lume trimişi, apostoli mereu de folos, aștri de dragoste aprinşi.

Prin alegerea personală pe care o facem, aceea de a fi parte din marea familie a Acţiunii Catolice, ne luăm angajamentul să contribuim ca şi laici implicaţi în viaţa bisericii şi în lumea care are atâta nevoie de prezenţa noastră.

Pornim pe un drum alături de întreaga familie a Acţiunii Catolice din întreaga lume şi ne dorim ca împreună cu toţi membri ei să redescoperim frumuseţea apostolatului, frumuseţea binelui, frumuseţea de a merge pe acelaşi drum aşa cum ne încuraja Papa Francisc la începutul Postului Crăciunului  “să redescoperim frumuseţea de a fi cu toţii pe drum: Biserica, împreună cu vocaţia şi misiunea sa, şi întreaga omenire, popoarele, civilizaţiile, culturile, toţi pe drum pe cărările timpului.”

A dărui din timpul nostru celorlalți, a dărui un zâmbet atunci când e nevoie, a întinde o mână de ajutor celor care au nevoie sunt lucruri mici, dar sunt acele lucruri aparent fără valoare care contează pentru fiecare dintre noi, sunt acele clipe când fără să îţi dai seama ai dat o speranţă celor din jurul tău… şi de fapt toate aceste lucruri mici sunt cele care dau valoare misiunii noastre de apostolat.

A ne (re)depune adeziunea în 8 decembrie înseamnă ai dărui lui Hristos angajamentul nostru de a face toate aceste lucruri, de a fi prezenţi atunci când e nevoie de noi, de a fi cu adevărat laici implicaţi în viaţa Bisericii şi societăţii. Acest dar pe care îl facem nu este unul material şi nici nu alergăm zile întregi că să îl găsim, ci este un dar făcut din inimă cu o însemnătate mult mai mare decât orice alt dar. Este darul potrivit dacă îl vom dărui cu toată convingerea noastră şi cu tot entuziasmul pe care îl avem. Este darul cel mai de preţ pe care îl putem dărui în această lună.

Frumuseţea adeziunii la ASTRU nu este dată de cât de numeroşi vom fi în aceea zi, ci de cât de puternic şi de calitate va fi răspunsul nostru, va fi DA-ul nostru faţă de Hristos.

Cât de mult ne dorim să colaborăm pentru a vesti Evanghelia?

Cât de mult ne dorim să molipsim persoanele din jurul nostru prin exemplul personal?

Cât de mult ne dorim să „încercăm” să schimbăm ceva din cotidianul nostru?

Adeziunea la ASTRU este un act care se face din suflet şi exprimă bucuria de a aparţine unei familii speciale, care chiar şi atunci când nu reuşim să fim prezenţi şi să-i fim alături din circumstanţe speciale, legăturile existente rămân mereu puternice, autentice şi adevărate.

Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne dorim să alegem, să decidem, să aparţinem, să ne implicăm, să ne dăruim, să ajutăm, SĂ FIM parte din această familie a Acţiunii Catolice!

Adeziunea la ASTRU înseamnă a afirma sau a ne reafirma dorinţa ca laici să poată să trăiască apartenenţa la Biserică împreună ca şi protagonişti. ASTRU rămâne locul unde fiecare dintre noi continuă să crească ca şi persoană şi ca şi suflet, rămâne locul unde formare primită contribuie la creşterea conștiințelor mature şi autentice care ştiu să aleagă, să gândească, să iubească şi să acţioneze ca şi Hristos.

Dragi copii, dragi tineri, dragi prieteni vă aştept pe fiecare dintre voi să  porniţi din nou la drum, să continuaţi să fiţi alături de Biserică şi de Hristos, să continuaţi să fiţi un elan de speranţă pentru cei din jurul vostru „aşa cum în viaţa fiecăruia dintre noi există mereu nevoia de a porni din nou, de a ne ridica din nou, de a regăsi sensul ţintei propriei existenţe, tot aşa pentru marea familie umană este necesar să regăsim mereu orizontul comun spre care ne îndreptăm. Orizontul speranţei! Acesta este orizontul pentru a avea un drum bun. O speranţă care nu dezamăgeşte, pur şi simplu pentru că Domnul nu dezamăgeşte niciodată! El este fidel! Să ne gândim la această frumuseţe şi să o simţim!” (Papa Francisc)

Raluca Fernea
preşedinte ASTRU Cluj

Documente anexate:
Informaţii practice cu privire la adunarea parohială şi adeziune (PDF)
Documentele pentru Adeziune la ASTRU (PDF)
Documentele pentru Adeziune la ASTRU – grupuri de copii (PDF)

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.