Sâmbătă, 13 aprilie 2019, a avut loc celebrarea locală a celei de a XXXIV-a ediții a Zilei Mondiale a Tineretului, cu tema „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Lc 1,38). La acest eveniment au participat peste 40 de tineri, atât din Eparhia de Cluj-Gherla, cât și un grup de elevi de la Blaj, alături de care au fost prezenți părintele Radu Tălpălariu, părintele Sebastian Peșteșan, părintele Anton Crișan și Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu.

De dimineață tinerii au fost primiți de către părintele Marius Popa în parohia „Sf. Fecioară Maria” din Grigorescu pentru a participa cu toții la Sfânta Liturghie. În cadrul predicii, Episcopul le-a vorbit despre identitatea fiecăruia, adresându-le pentru început o întrebare foarte importantă, care se regăsește și în Evanghelia zilei: „Dar voi cine spuneți că sunt eu?” (Mc 8,29). Aceasta este o întrebare pe care trebuie ar trebui să și-o adreseze atât pentru a înțelege cum îl percep ei pe Dumnezeu, cât și pentru a descoperi cum îi vede El pe ei. El cine spune că sunt ei? Este o întrebare esențială, care îi ajută să nu trăiască mereu după imaginile și părerile altora, ci după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. La rândul lor, tinerii trebuie să învețe să îi privească pe ceilalți nu după felul în care îi cataloghează, nu în funcție de ceea ce știu ei despre ceilalți, ci ca pe frați ai lor, ca pe fii ai lui Dumnezeu. Prin aceste întrebări, ei sunt invitați să pătrundă în sufletele lor, să își asume credința, să fie prezentul Bisericii și să urmeze visul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre ei.

După Sfânta Liturghie, participanții au pornit cu autocarul spre Alba Iulia, primul obiectiv fiind vizitarea Cetății. Au început traseul cu vizitarea Catedralei Ortodoxe, respectiv a celei Romano-Catolice. Grupul a fost însoțit de un ghid, care le-a prezentat cetatea, castrul roman, via Principalis, obeliscul lui Horea, Muzeul Unirii și busturile personalităților care au participat la Marea Unire.

Constrânși de ploaie, cu toții s-au îndreptat spre parohia „Spiritul Sfânt” unde au fost întâmpinați de părintele protopop de Alba Iulia, Radu Vasile Roșu. După o gustare și niște ceai cald, părintele le-a vorbit tinerilor despre biserică, după care aceștia s-au împărțit pe grupe, pentru a răspunde următoarelor întrebări ce au fost adresate la finalul predicii: 1. Unde simt că mă întâlnesc cu Cristos în viața mea?, 2. Cum caut să mențin prezența lui Cristos în sufletul meu?, 3. Ce rol are Cristos în viața mea, 4. Dacă ar trebui să vorbesc despre Cristos unei persoane care nu l-a cunoscut încă pe Dumnezeu, ce i-aș spune?, 5. Compuneți o rugăciune pentru tineri, adresată lui Cristos. După acest moment, un reprezentant al fiecărei grupe a împărtășit și cu restul participanților răspunsurile la întrebări și rugăciunea pentru tineri.  Următoarea oprire a fost la parohia „Nașterea Maicii Domnului”, parohie păstorită de părintele Adrian Dobrin. Părintele protopop le-a prezentat tinerilor prezenți istoria bisericii și a mozaicului pe care l-a realizat el alături de o echipă de oameni, fiind unicul ucenic român al părintelui Marko Ivan Rupnik.

După această vizită, tinerii s-au îndreptat spre autocar. Pe drum au cântat și s-au rugat, mulțumind Domnului pentru ziua lungă, dar plină de momente frumoase.  

Mulțumim de asemenea părintelui Sebastian Peșteșan pentru relatarea momentelor istorice importante despre obiectivele turistice și culturale întâlnite, mulțumim părintelui Radu Roșu pentru găzduire în parohia păstorită de dânsul, grupului de tineri blăjeni care s-au alăturat nouă și nu în ultimul rând preasfințitului Florentin pentru deschiderea pe care o are față de tineri, oferindu-le timpul și ascultarea de care au nevoie.

Teodora Capan,
secretar ASTRU Cluj

Album Foto Ieșire cu ocazia Celebrării locale a celei de-a 34-a ediții a ZMT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

seventeen + 7 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.