Descarcă Declarația 230

ASTRU Cluj este o organizație neguvernamentală, non-profit care se ocupă cu formarea tinerilor și copiilor. În cadrul programelor şi activităţilor pe care ASTRU Cluj le oferă tinerilor şi copiilor se remarcă educaţia integrală pentru viaţă. Formăm tineri cu valori, principii, caractere puternice şi integre care vor sta la baza societăţii de mâine.

Ce reprezintă 2%?

Fiecare zâmbet, fiecare poveste scrisă, fiecare început de drum, fiecare ocazie de a creşte alături de ASTRU şi de a fi utili Bisericii şi neamului nostru, nu ar fi posibilă fără ajutorul vostru, al tuturor.

Prevederea 2% se rezumă la faptul că persoanele fizice au posibilitatea de a direcționa 2% din venitul impozabil spre o asociație nonprofit. Acest gest nu reprezintă o donație, este pur și simplu o alegere proprie de a susține financiar pe cine dorești, cu acel cuantum ce ar ajunge în final, la bugetul statului.

În fiecare an, orice persoană fizică datorează statului un impozit de 10% din veniturile realizate anul anterior.

Din fericire, legea fiscală vă permite să redirecţionați 2% din cei 10% pe care îi dați la stat, către o entitate non-profit, cum este Asociaţia Tineretului Român Unit -ASTRU Cluj.

De ce să direcționați 2% spre ASTRU Cluj?

De fapt, de ce nouă şi nu altcuiva? Aceasta este întrebarea. (Pentru că pe cei 2 % sperăm că oricum nu îi lăsați statului.)

  • Pentru că ASTRU Cluj investeşte resursele umane şi financiare în activităţi educative pentru copii şi tineri;
  • Pentru că suntem convinşi că Dumnezeu face diferenţa;
  • Pentru că doar pe valori şi principii creştine putem construi o educaţie pentru viitor;
  • Proiectele ASTRU Cluj sunt publice şi transparente;

ASTRU Cluj propune tinerilor și copiilor:

  • Întâlniri formative periodice cu cacarter specific pentru fiecare sector de vârstă
  • Întâlnirea Eparhială a Tineretului 
  • Întâlnirea Eparhială a Copiilor 
  • Pelerinaje la nivel național și internațional
  • Seri de rugăciune ecumenică;
  • Cursuri de formare pentru animatori;
  • Campusuri estivale;
  • Implicarea în activităţi socio-caritative;
  • Conferinţe și dezbateri;
  • Activităţi cultural-recreative;
  • Participări la diverse evenimente la nivel  naţional şi internaţional.

Cum direcționați cei 2 % pentru ASTRU?

Descărcați formularul de mai jos, gata completat cu datele noastre.

Apoi îl completați cu datele dumneavoastră şi îl semnați.

Descarcă Declarația 230

Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi suma corespunzătoare a 2% din impozit, deoarece ea va fi calculată de organele fiscale. Puteţi lăsa căsuţa necompletată.

Acum puteţi să depuneţi formularul: fie alegeţi să îl trimiteţi prin poştă Administraţiei Financiare de care aparţine domiciliul sau reşedinţa dumneavoastră, fie îl depuneţi personal.

Atenţie: termenul limită de depunere a declaraţiilor este 31 iulie 2019.

Denumire entitate nonprofit/unitate de cult: ASOCIAŢIA TINERETULUI ROMÂN UNIT – ASTRU Cluj

Codul de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult: 15120234

Cont bancar (IBAN) a entităţii nonprofit/unităţii de cult: RO44BTRL01301205B80696XX

Contactați-ne oricând aveți nevoie de o informaţie la adresa de e-mail şi/sau numărul de telefon de mai jos.

Ați făcut o alegere înţeleaptă. Nu v-a costat nimic și 2% din impozitul pe venit va fi folosit pentru proiecte, idei, programe și iniţiative pentru copii și tineri! Vă mulţumim că alegeţi să investiţi în copiii și tinerii din ASTRU Cluj!

Contact:
Tel: 0758677259
E-mail: cluj@astru.ro

Descarcă Declarația 230

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*