Ce este dragostea? Putem să iubim anumiți oameni într-o măsură mai mică sau mai mare? Putem să-l iubim pe Dumnezeu? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările lansate de Mihai Moruțan la seara de discuții pentru studenți din cadrul ASTRU Cluj (Asociația Tineretului Român Unit)
În fiecare zi de marți, la ora 20:00 mai mulți studenți se strâng în Piața Cipariu, la sediul ASTRU, pentru a discuta diverse teme actuale într-un cadru deschis și amical. Tinerii sunt invitați să își spună părerile și să dezbată tema principală a serii.
În această săptămână s-a vorbit despre ”Cum să iubesc și să mă simt iubit fără a-i leza pe alții?” Seara a început cu o rugăciune de binecuvântare a grupului și cu încercarea de a defini conceptul de dragoste.
Am privit spre ceea ce înseamnă să arătăm un gest de iubire sau cum vedem dragostea în funcție de contextul în care o aplicăm. De asemenea am încercat să observăm pe cine ne e greu sau ușor să iubim iar concluzia a fost că dragostea se dezvoltă cel mai mult în cadrul diferitelor relații pe care le avem cu cei din jur: părinți, bunici, prieteni, Dumnezeu, profesori sau iubit/iubită.
În ceea ce privește dragostea față de Dumnezeu aceasta se poate dezvolta și doar pe un singur sens, a lui Dumnezeu față de oameni. Chiar dacă oamenii nu ar crede în El sau i-ar întoarce spatele, Dumnezeu tot i-ar iubi fiindcă Dumnezeu este dragoste, iar cu cât căutăm să Îl cunoaștem mai bine, cu atât putem să ne apropiem de El. ”Dragostea față de Dumnezeu devine foarte ușoară din momentul în care ai o relație personală cu El” ne spune Mihai Moruțan.
Conceptul de dragoste nu este ușor de înțeles, de aceea am primit și o temă pentru acasă, să ne gândim la cuvintele textului biblic din cartea 1 Corinteni, capitolul 13.
Mai multe informații despre activitățile și evenimentele asociației ASTRU puteți găsi și pe pagina lor cluj.astru.ro
Anca Mazaroaei (SHARE Faith)