
În data de 17 septembrie 2022 s-a desfășurat Campionatului „Educație și Sănătate prin Sport”organizat de ASTRU Cluj cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, în incinta Parcului Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Cluj-Gherla, pe strada Moților nr. 26. Aproximativ 40 de tineri s-au întrecut pentru premii, punând însă voia bună și bucuria pe primul loc.
La acest campionat au participat 5 echipe de fotbal și 3 echipe de volei. În ciuda ploii puternice de dimineață, jucătorii echipelor „Salve Regina” și Gălușcuțele Steluțiene” au deschis competiția la fotbal, fiind urmați de „Profesioniștii” și „Babirusele”. Odată cu îmbunătățirea stării vremii a început și concursul de volei, echipele „Trio Stud”, „Ștampila” și echipa parohiei „Andrei Mureșanu”, întrecându-se pentru locul I.
Rezultatele meciurilor au fost:
Etapa 1
Echipa „Salve Regina” 6 – 1 „Echipa Gălușcuțele Steluțiene”
Echipa „Babirusele” 3 – 0 Echipa „Profesioniștii”
Etapa 2
Echipa „Salve Regina” 2 – 4 Echipa „Sporting Năsăud”
Echipa „Gălușcuțele Steluțiene” 0 – 8 Echipa „Profesioniștii”
Etapa 3
Echipa „Babirusele” 2 – 7 Echipa „Sporting Năsăud”
Echipa „Salve Regina” 2 – 3 Echipa „Profesioniștii”
Etapa 4
Echipa „Gălușcuțele Steluțiene” 2 – 3 Echipa „Babirusele”
Echipa „Profesioniștii” 3 – 12 Echipa „Sporting Năsăud”
Etapa 5
Echipa „Salve Regina” 5 – 2 Echipa „Babirusele”
Echipa „Gălușcuțele Steluțiene” 1 – 6 Echipa „Sporting Năsăud”
La finalul competiției de Fotbal, clasamentul a arătat în felul următor: Pe primul loc s-a clasat echipa „Sporting Năsăud”, care a câștigat toate meciurile jucate în timpul competiției, urmată de echipa Salve Regina, pe locul II și de echipa „Profesioniștii” pe locul III, departajările fiind făcute în funcție de golaveraj. Pe locul 4 s-a clasat echipa „Babirusele”, iar pe locul 5 echipa „Gălușcuțele Steluțiene”.
Prânzul a surprins participanții făcând galerie echipelor calificate în finala de la fotbal, „Salve Regina” și „Sporting Năsăud”, învingători cu scorul de 7-1 fiind cei din Năsăud. Pe locul al III-lea s-au clasat „Profesioniștii”. La volei pe locul al III-lea s-a clasat echipa „Trio Stud”, pe locul al II-lea echipa parohiei „Andrei Mureșanu”, iar câștigătoare a fost echipa „Ștampila”.
Rezultatele meciurilor de volei au fost:
Etapa 1
Echipa „Ștampila” 2 (25, 15) – 0 (20, 8) Echipa „Trio stud”
Etapa 2
Echipa „Ștampila” 2 (16, 15) – 0 (14, 13) Echipa „Andrei Mureșanu”
Etapa 3
Echipa „Andrei Mureșanu” 2 (15, 15) – 0 (13, 10) Echipa „Trio Stud”
Astfel, în urma competiției de volei, pe locul I s-a clasat Echipa Ștampila, pe locul II Echipa Andrei Mureșanu, iar locul III a fost ocupat de Echipa Trio Stud
Premiul pentru golgheter al competiției de fotbal l-a obținut Daniel Danci, jucător al echipei „Sporting Năsăud”. Mulțumim de asemenea și arbitrului Dragoș Campean pentru ajutorul acordat în desfășurarea meciurilor de fotbal.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru bucuria de a fi împreună și pentru posibilitatea de a ne bucura de sport și unul de altul în cadrul acestui campionat.









Album foto: Campionat sport ASTRU Cluj – 17 septembrie 2022