Luni, 6 iulie 2015, au ajuns la Vad (lângă Dej) participanții la campusul estival din acest an organizat de parohia „Sf. Anton” Dej. Chiar dacă doar joi, 9 iulie, a fost ziua în care tinerii animatori ASTRiști au ajuns in campusul de la Vad, aceștia au fost primiți cu multă iubire și căldură de către participanți. Încă de la început acest campus a fost unul special. Deseori copii învață despre sacramente doar teoretic, însă cei 24 de copii și adolescenți prezenți în campus s-au bucurat să vadă o ceremonie de botez celebrată chiar în prima zi de campus.

În ultimele 3 zile de campus, copii au avut parte zilnic de Liturghie fiind prima activitate desfășurată, înainte chiar și de micul dejun. Fiecare zi a fost un drum de aprofundare a 3 dintre cele 10 porunci. Prima porunca aprofundată a fost porunca a 5-a: Să nu ucizi. După ce am înțeles că a ucide nu se limitează doar la a nu lua viața cuiva, ci și la cuvintele folosite și ajungând până la protejarea vieții planetei, copii si adolescenții s-au împărțit pe 2 grupe pentru discuțiile pe grupuri. După multe jocuri și atelierul pregătit pentru această zi, am pornit cu toții la drum într-o plimbare de o oră, interval în care am recitat rugăciunea rozariului și am avut ocazia discuțiilor pe perechi de câte 2.

A 2-a zi a avut ca temă porunca numărul 7: Să nu furi. Din nou a urmat o dimineață cu discuții pe grupuri mici, pe vârste, cu exemplificarea faptelor de furt întâlnite în ziua de astăzi și realizarea unor scenete, reprezentații artistice legate de tema zilei. După atelierul de creație și masa de prânz, am pornit într-o drumeție de 3 ore.  Jocurile în echipă din cadrul drumeției, i-au pus pe rând pe toți copiii să fie legați la ochi și să experimenteze încrederea în prietenii lor pentru a parcurge cu bine drumul spre casă. După cină și rozariul făcut din nou ca în ziua precedentă, copii au avut și în această seară discuțiile pe perechi. După ce soarele a apus, a început spectacolul în care fiecare din cele 3 grupe de vârstă, au prezentat momentul artistic pregătit dimineață, în fața personalului de servici care se ocupa de pregătirea mesei si menținerea casei curate. Spectacolul s-a încheiat cu un foc de tabără în lumina căruia chitarele au răsunat fericite.

Ajungând și în a 3-a și ultima zi, trezirea a fost mai dificilă, dar entuziasmul pentru activitățile ce urmau să se desfășoare în cursul zilei i-a făcut pe toți să vină la Sfânta Liturghie, cei mici venind direct în pijamale pentru a nu rata începutul acesteia. A 3-a porunca pe care ne-am axat a fost: Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. După discuțiile pe grupurile mici a urmat o căutare de comori care a rezultat în crearea unei inimi compusă din inimioare mici cu mesajul „te rog să mă ierți” adresate celorlalți participanți în campus.  După ce bagajele au fost făcute și camerele aranjate, au urmat jocurile și competițiile cu apă, distracție si multă voie bună. Finalul a fost marcat de o evaluare a campusului urmată de înmânarea diplomelor.

Album foto: Campus parohial „Sf. Anton” DEJ

Un gând în plus: Ceea ce nu am menționat mai sus este căldura pe care am simțit-o în aceste zile din partea copiilor. A fost primul campus care s-a terminat cu lacrimi. Ieri mă durea inima când îi vedeam că plâng și încercam în zadar să îi fac pe toți să zâmbească.. chiar și azi la Liturghia de duminică când m-am rugat pentru toți copiii minunați din campus îmi dădeau lacrimile.. Dar tristețea nu este un sentiment de la Tatăl Nostru ceresc, de aceea El mi-a explicat azi de ce au fost acele lacrimi. Toți au plâns de tristețe că se termină, dar de ce?! Pentru că Echipa de voluntari de la ASTRU Cluj s-au rugat ca Dumnezeu să facă prin ei lucrarea Sa, iar El a ascultat rugăciunile tinerilor. Astfel în cursul acestei după-mese 3 dintre adolescenții participanți mi-au scris pentru a-mi mulțumi că i-am ajutat să se reunească, după 3 ani în care ei spun că erau doar certuri. Sincer, eu unul nu știu ce am făcut să realizez acest lucru pentru că mereu i-am simțit uniți, dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru bucuria pe care acești copii și adolescenți o poartă în inima lor acum, când privesc înapoi la acest campus. Atât colegii mei, cât și eu mă simt binecuvântat de Dumnezeu că am ajuns în acest campus, experimentând iubirea Lui uriașă și învățând atât de multe de la cei mai mici decât noi.

Paul-Cristian SOPON