Peste 40 de copiii din Parohia Andrei Mureşanu din Cluj-Napoca s-au bucurat de campusul estival organizat în parohia lor de Pr. Mircea Marţian şi Pr. Florin Isac în colaborare cu tinerii din grupul ASTRU parohial şi câţiva voluntari din ASTRU central.
Tema campusului„ Credinţa, familia şi prietenii dau valoare timpului tău!” a provocat copii încă din prima zi. Fiind prima dată când se organizează o astfel de activitate în parohie, atât copiii cât şi părinţii nu ştiau cum va fi.
Prima zi a fost Ziua Credinţei, copii au exprimat fiecare în parte ce înseamnă credinţa pentru ei. S-a putut observa câteva elemente precum: crucea, biserica, rugăciunea care au fost comune multora dintre copii participanţi. Apoi, după ce copii împărţiţi în grupuri de lucru au ilustrat Parabola semănătorului, Pr. Mircea Marţian le-a explicat-o printr-o cateheză. Pe parcursul zilei activităţile au fost alternate cu jocuri şi bansuri astfel încât copii să se poată intra cât mai bine în atmosfera campusului. Concluzia zilei a fost „timpul fiecăruia are valoare doar dacă este trăit în credinţă”.
Pentru a putea trăi cât mai bine cea de-a doua zi a campusului – ziua prieteniei – copiii, însoţiţi de preoţi şi animatori s-au bucurat de Muzeu Satului în aer liber. După vizitarea muzeului copii au ales să îşi petreacă câteva ore la atelierele tradiţionale – mărgele, icoane pe sticlă şi olărit. În ultima parte a zilei copii au explorat parcul tradiţional al muzeului. Concluzia zilei a fost „timpul fiecăruia are valoare doar dacă avem alături de noi prieteni adevăraţi”
Ultima zi a campusului a fost dedicată familiei. Copiii însoţiţi de părinţi, preoţi şi animatori au vizitat mini parcul de la Sălicea, unde au încântaţi că pot hrăni animalele iar unii dintre ei au avut ocazia să vadă unele specii pentru prima oară. Partea a doua a zilei s-a desfăşurat în parohie, copiii aprofundând prin activităţi şi cateheză rolul şi importanţa familiei în viaţa fiecăruia. Concluzia zilei a fost „timpul fiecăruia are valoare doar dacă ştim să ne preţuim familia”.
Campusul s-a încheiat cu festivitatea de înmânare a diplomelor şi a premiilor pentru fiecare participant, urmată de o agapă fraternă în cadrul căreia copii şi-au exprimat dorinţa ca astfel de activităţi să continue pentru a-şi petrece timpul estival într-un mod plăcut şi constructiv, departe de calculator şi televizor.
[…] via Cluj.ASTRU.ro […]