În perioada 29-31 iulie, un grup de 16 tineri a luat parte la campusul eparhial adresat lor, găzduit la Baia-Mare, în incinta Mănăstirii „Sfânta Maria” a surorilor baziliene și organizat de ASTRU Cluj. Campusul pentru tineri a purtat tema generală a campusurilor estivale: „Isus ne vorbește”.

Programul a început vineri seara, cu un frumos moment de rugăciune împreună, celebrând Paraclisul Maicii Domnului și cerându-i Sfintei Fecioare să ne ocrotească și să ne fie alături în zilele care au urmat. Au urmat câteva jocuri de cunoaștere unde tinerii au ajuns să cunoască oameni noi sau să afle mai multe despre oameni deja cunoscuți. Seara s-a terminat cu râsete și veselie înainte de odihna care i-a pregătit pentru ziua următoare.

Sâmbătă dimineața Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Peșteșan Sebastian, iar apoi tinerii s-au implicat activ în jocurile în echipă, trăind momente frumoase. În a doua parte a zilei, vremea ploioasă a orientat activitățile spre spațiile interioare. Surorile baziliene i-au învățat pe tineri să facă gogoși. Seara, după rugăciunea Rozariului,  tinerii au vizionat filmul „The Blind Side” care a fost plin de emoție și care i-a învățat să nu facă diferențe între oameni și să ajute în orice situație.

Duminică au participat la Sfânta Liturghie,  urmată de un moment de cateheză bazată pe parabola talanților. La final au avut de pus în scenă valoarea talanților pe care i-au primit de la Dumnezeu și cum pot aceștia să fie fructificați în viața de zi cu zi. Aceștia au avut un moment de discuție pe baza scenetelor, care au fost create pentru a se potrivi în viața de zi cu zi. Au înțeles astfel mult mai bine valoarea parabolei. Desigur scenetele au stârnit râsete și aplauzele tuturor. S-au bucurat să petreacă momente minunate împreună, au legat prietenii, s-au descoperit între ei și cel mai important, s-au unit împreună în rugăciune pentru a-l lăuda pe Dumnezeu. 

Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru aceste zile minunate și îl rugăm să reverse harurile Sale peste participanții acestui campus și peste toți membrii ASTRU Cluj. Chiar dacă am prins puțină ploaie care a dat peste cap planurile inițiale, râsetele și veselia tinerilor au rămas prezente indiferent de vreme. Suntem recunoscători și față de surorile baziliene care ne-au primit în mijlocul lor cu multă căldură și deschidere.

Diana Crăciun și Ana Vranău, participante

Album imagini: Campus tineri 2022

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

4 − 3 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.