În fiecare vară, ASTRU Cluj oferă grupurilor parohiale ocazia de a organiza campusuri estivale pentru copii și tineri. Campusurile estivale sunt inițiative care fac ca timpul estival să fie plin de stimuli care să contribuie la dezvoltarea personală integrală. Este o ocazie pentru tinerii și copiii din parohiile eparhiei de a petrece câteva zile de vară într-un mod educativ și totodată recreativ, în spiritul creștin.
Materialul pregătit pentru campusurile estivale din acest an, se poate extinde la maxim 10 zile şi are ca finalitate aprofundarea celor 10 porunci care ne asigură o călătorie în siguranţă prin viaţă spre VIAŢA VEŞNICĂ. Isus ne invită să-L urmăm, să parcurgem împreună cu el calea iubirii, singura care conduce la viaţa veşnică. Pentru a parcurge acest drum suntem invitaţi să ne apropiem de Dumnezeu şi să fim într-o continuă legătură cu El. „Isus ne interpelează pentru ca să răspundem la propunerea sa de viaţă, pentru ca să decidem ce drum vrem să parcurgem pentru a ajunge la adevărata bucurie. Dacă veţi şti şi voi să spuneţi “da” lui Isus, viaţa voastră se va umple de semnificaţie şi astfel va fi rodnică.” (Papa Francisc)
Activitățile propuse în cadrul capusurilor au la bază educaţia prin experienţă. Programul campusului propune asimilarea unor deprinderi necesare în viaţa de zi cu zi. Onestitatea şi deschiderea sunt principii care ghidează activitatea care se va desfăşura în timpul campusurilor. Respectul, asumarea responsabilităţii, compasiunea, implicarea în dezvoltarea comunitaţii si capacitatea de a lucra în echipă sunt doar câteva din aspectele pe care participanţii le vor învăţa în cadrul campusurilor. De asemenea aceştia vor avea oportunitatea de a învăţa noi metode de comunicare, îşi vor dezvolta capacitatea de a formula şi a primi critici constructive, vor descoperi valori ca încrederea, toleranţa, integritatea, respectul faţa de celalat si faţa de mediul inconjurător.
Campusuri planificate:
- 8-13 iulie – Parohia „Sf. Anton” Dej – tabără pentru copii la Vad
- 10-12 iulie – Parohia „Naştea Domnului” – Dăbâca
- 17-19 iulie – Parohia „Înălţarea Domnului” – Şanţ (şi Recele)
- 19 iulie – Parohia „Sf. Gheorghe ” – Cluj – Valea Fânaţelor
- 24-26 iulie – Parohia ” Coborârea Spiritului Sfânt ” – Tihău
- 31-1 august – Parohia „Sf. Iosif” – Gherla
- 31-2 august – Parohia „Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului” – Livada
- 31-2 august – Parohia „SS. Arh. Mihail şi Gavril” – Gârbău
- 31-2 august – Parohia „Sf. Treime” – Feldru
- 31-2 august – Parohia „Înălţarea Domnului” – Năsăud
- 3-6 august – Parohia „Sf. Anton” – Maieru
- 28-30 august – Parohia „Sf. Gheorghe” – Sîngeorz-Băi
- 4-6 septembrie – Parohia „Sf. Andrei” – Gilău
- 4-6 septembrie – Parohia Andrei Mureşanu-Cluj
Ne puteţi ajuta:
– participând ca voluntar în campusuri
– susținându-ne cu rugăciunea
– prin donaţii:
- numerar – la birourile ASTRU (P-ţa Cipariu, în cadrul complexului catedralei în construcţie)
- prin transfer bancar – avem deschis conturile:
RO19 BTRL 0130 4205 B806 96XX – în EURO – Banca Transilvania Sucursala Cluj-Napoca
RO44 BTRL 0130 1205 B806 96X – în LEI – Banca Transilvania Sucursala Cluj-Napoca
- prin donaţii securizate cu cardul procesate de PayU: http://cluj.astru.ro/contact/donati/
[…] Andrei Mureşanu în colaborare cu ASTRU organizează Campusul Estival „Din toată inima” adresat copiilor între 7-12 ani Aula Cardinal […]