În perioada 19-21 noiembrie 2010, la Centrul Manresa din Cluj-Napoca, a avut loc prima  întâlnire la nivel național a reprezentanților Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici – AGRU, Asociaţiei Tineretului Român Unit – ASTRU Blaj, Asociaţiei Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociaţiei Tineretului Român Unit, Greco – Catolic – ASTRU eparhial Lugoj, Asociaţiei Tineretului Român Unit – ASTRU Oradea şi Asociaţiei Tineretului Catolic Maramureş – ATCM.

Scopul acestei întâlniri a fost de a facilita conștientizarea identității și misiunii ASTRU și AGRU în Biserica Greco-Catolică și crearea unei viziuni comune care să asigure o mai bună colaborare între  Asociaţii.

Programul a debutat vineri, 19 noiembrie 2010, cu celebrarea Sfintei Liturghii de către Mons. Mihai Todea, vicarul general al Eparhiei de Cluj-Gherla, împreună cu asistenții spirituali ai ASTRU și AGRU. Seara a continuat cu salutul oficial din partea asociațiilor gazdă, urmat de conferința domnului Ciprian Ghişa, doctor în istorie, cu tema: “ASTRU și AGRU în context istoric”.

Ziua de sâmbătă, 20 noiembrie, a început cu celebrarea Sfintei Liturghii, programul continuând cu prelegerea lect. univ. dr. Simona Zetea, care a vorbit despre rolul laicilor în Biserică și comunitate.

În a doua parte a dimineții, Oana Tuduce, președinte al Acţiunii Catolice din România, a susţinut o prezentare despre Acțiunea Catolică în lume. A urmat un atelier cu tema: “Identitatea ASTRU și AGRU” în care participanții au identificat elementele definitorii ale asociațiilor din care provin, precum scopul, obiectivele, misiunea și viziunea, pe care le-au prezentat ulterior în sesiune plenară.

În după-masa zilei de sâmbătă s-a discutat despre strategiile ASTRU – AGRU pentru viitor, vizând colaborarea acestora în stilul caracteristic al Acţiunii Catolice, în contextul actual al Bisericii.

Concluziile au fost prezentate în cadrul unei plenare, la care a participat și Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul la București. Seara, participanții au lucrat la elaborarea unui protocol de colaborare între ASTRU și AGRU la nivel parohial, eparhial și naţional.

Dimineața de duminică a fost dedicată prezentării protocolului de colaborare şi s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în cadrul căreia participanţii s-au rugat alături de Acţiunea Catolică din întreaga lume pentru creştinii persecutați din Irak.

 

 

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*