În perioada 5 iulie – 7 septembrie 2017 am desfășurat 15 campusuri estivale organizate în 13 parohii de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla. Campusurile estivale sunt o ocazie atât pentru copii, cât și pentru tineri, de a învăța despre credința lor și de a crește în iubire față de Dumnezeu și față de aproapele, pentru a-și dezvolta abilități și a se distra în același timp.

Tema campusurilor din acest an a fost „Crede! Speră! Iubește!”, focusul fiind asupra virtuților teologale și cardinale.  Peste 350 de copii s-au bucurat de una, două, trei sau patru zile de campus la ei în parohie, implicați fiind 35 de animatori, atât cei care au fost pregătiți în cadrul cursului pentru animatori la începutul verii, cât și tineri care s-au alăturat pe loc, din parohiile care au organizat  campusurile estivale, umăr lângă umăr cu cei deja pregătiți sau mai experimentați. 

Aflați mai jos despre fiecare campus din vara aceasta:

5-6 iulie – Gârbău

13-15 iulie – Maieru

17-19 iulie – Beclean

18 iulie – Gherla

19-22 iulie – Dăbâca

24-26 iulie – Tihău

27-30 iulie – Dej (Vad) – copii

5-6 august – Năsăud

11-13 august – Livada

11-13 august – Feldru Valea Secerului

17-18 august – Sângeorz-Băi – tineri

24-26 august – Sângeorz-Băi – copii

26 august – Florești II

24-27 august – Dej (Vad) – tineri

5-7 Septembrie – Andrei Mureșanu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

19 − three =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.