În după-amiaza de duminică, 26 octombrie 2014, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca a fost primită solemn Crucea Tineretului pelerină prin lume, însoțită de Icoana Maicii Domnului.
Însoțitorul simbolurilor Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT) pe teritoriul țării noastre a fost pr. Felix Roca, responsabil cu pastoraţia tineretului în Dieceza de Iaşi, de la care am aflat: „Crucea de lemn, înaltă de de 3,8 metri, este cunoscută sub diferite denumiri: Crucea Anului Sfânt, Crucea Jubileului, Crucea Zilei Mondiale a Tineretului, fiindcă, în anul 1984, fiind lângă altarul principal a Basilicii Sfântul Petru, a fost încredinţată tinerilor de către Papa Ioan Paul al II-lea, pentru a o purta cu ei în lumea întreagă, «ca semn al iubirii lui Hristos pentru umanitate» care să spună tuturor că «salvarea şi mântuirea au fost făcute posibile doar prin moartea şi învierea lui Hristos». În anul 2003, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a încredinţat tinerilor un alt simbol al credinţei, pentru a fi purtat împreună cu Crucea în toată lumea, o Icoană a Preasfintei Fecioare Maria, Salus Populi Romanix. Această icoană este copia icoanei Sfintei Fecioare din Basilica Santa Maria Maggiore din Roma (prima şi cea mai mare basilică din Roma, ce poartă hramul Sfintei Fecioare). Sfântul Papă a încredinţat-o tinerilor, cu mesajul: «Purtaţi-o cu grijă pe Mama voastră! Va fi un semn al prezenţei materne a Sfintei Fecioare în mijlocul tinerilor, chemaţi, întocmai ca Apostolul Ioan, să o primească cu bucurie în vieţile lor»”.
Cele două însemne purtătoare ale binecuvântării şi mesajului credinţei marelui Sfânt al Bisericii, Papa Ioan-Paul al II-lea, au fost primite în Catedrala clujeană de către tinerii din ASTRU Cluj şi grupul „Triumful Inimii Neprihănite a Mariei” alături de câteva sute de credincioşi şi au fost aşezate în faţa Sf. Altar, unde au putut fi apoi venerate în timpul orelor de rugăciune ce au urmat. Pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I a prezentat pentru început tinerilor Crucea şi Icoana ZMT, al căror pelerinaj la noi în ţară va continua până la 1 noiembrie 2014, şi, pentru întâia oară, străbat toate diecezele şi eparhiile din România.
De la ora 18.00, Sfânta Liturghie a tineretului a fost celebrată de pr. vicar Anton Crișan, rectorul catedralei împreună cu alţi preoţi. În predică, pr. Anton a meditat despre Crucea lui Hristos şi puterea ei mântuitore. De la ora 19.30 a urmat Adorație Euharistică, urmând ca, la ora 21.00, Crucea şi Icoana Maicii Domnului să fie purtate în procesiune prin oraş, până la capela “Sf. Iosif” a Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, unde a continuat rugăciunea până târziu în noapte.
Luni, 27 octombrie, momentul central al programului din capela „Sfântul Iosif”, a fost, de la ora 9.00, Sfânta Liturghie celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, împreună cu 15 preoţi, între care Pr. vicar Anton Crişan, Pr. Mircea Marţian paroh al Parohiei „Andrei Mureşanu”, Preoţii iezuiţi Pr. Henryk Urban, superior local şi Pr. Olivo Bosa, director al Centrului de spiritualitate „Manresa”, Cluj, şi, desigur, Pr. Felix Roca din Iaşi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, dirijat de Sora Lucia OSBM, în capelă fiind prezenţi mulţi dintre elevii acestui liceu clujean.
„La umbra Crucii” binecuvântată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, mulţumind pr. Felix că a mijlocit sosirea celor două insemne ale credinţei şi în Eparhia de Cluj-Gherla, PS Florentin a meditat despre misterul Crucii, pornind de la cuvintele Apostolului Ioan: «Căci Dumnezeu a iubit aşa de mult lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Io 3,16). „Unica poartă de intrare în marele mister al iubirii lui Dumnezeu este Crucea pe care Dumnezeu, prin Fiul Său, s-a răstignit pentru fiecare dintre noi, Crucea este semnul cel mai perceptibil al infinităţii iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Aici, pe lemnul Crucii, ceea ce ni se pare că este abisul suferinţei, devine culmea iubirii, triumful iubirii asupra a tot ceea ce poate însemna lovitură, rană, batjocură, suferinţă în această lume. Aici, pe lemnul Crucii, tristeţea se transformă în veselie, suferinţa în bucurie şi moartea în înviere”.
Tinerii au fost îndemnaţi să accepte şi să ofere lui Hristos propria cruce: „Iubiţi tineri, privind această cruce care a fost purtată în toată lumea vedem că nu are un corpus, aceasta pentru că ea este un simbol al jertfei voastre, a tinerilor, care contează foarte mult în ochii Domnului”. Ierarhul de Cluj-Gherla i-a îndemnat la ”a şti şi a preţui Jertfa Crucii, a accepta propria cruce ca şi simbol şi cumul al tuturor problemelor, gândurilor, idealurilor, necazurilor şi bucuriilor vieţii voastre, a le oferi lui Hristos pe Cruce, pentru ca ele să poată primi cu adevărat valoare. Crucea este cea care poate transforma ce ni se pare întuneric în lumină, ceea ce ni se pare un necaz într-o victorie, ceea ce ni se pare suferinţă în bucurie, ceea ce ni se pare moartea păcatului în înviere. Aceasta este o scânteie din misterul acestui lemn pe care suntem chemaţi să-l contemplăm, nu ca simplu lemn, ci ca instrument al gloriei lui Dumnezeu, care, pentru noi, oamenii, a jertfit pe Fiul Său cel iubit, adică ceea ce avea mai scump pe lume”.
Crucea Tineretului şi icoana Maicii Domnului au fost venerate în Capela „Sfântul Iosif” până la ora 18.00, când au fost purtate la Biserica Piaristă (a Universității), unde au fost preluate de comunitatea romano-catolică din Cluj-Napoca.
Acest pelerinaj s-a dorit o vestire şi o pregătire spirituală atât a Zilei Mondiale a Tineretului (www.zmtromania.ro), care va avea loc în 2016 în Cracovia, Polonia, cu tema: «Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire» (Matei 5,7), cât și a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (www.intc.ro) ce se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 22–26 iulie 2015, sub moto-ul «Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5,8).