În seara de 16.03.2011, în cadrul întâlnirii săptămânale cu studenții, organizată de ASTRU Cluj, am avut bucuria de a-i avea ca invitați pe pr. Călin Sechelea și soția acestuia, Cristina Sechelea, care ne-au vorbit despre iubire, căsătorie, relații, în cadrul unui mediu în care Dumnezeu este pe primul plan. Ne-am bucurat să îl avem alături de noi şi pe Pr. Iuliu Muntean, asistent spiritual la nivel naţional pentru tinerii din Acţiunea Catolică.
Cu siguranță, subiectul a fost interesant pentru noi toți, de aceea ne-am bucurat împreună, în număr mare, de sfaturile unor oameni care sunt cu un pas înaintea noastră și care au decis să împărtășească cu noi o parte din experiențele lor, din ceea ce ei au trăit de-a lungul timpului.
Am învățat că o relație nu încetează nicicând a crește, a se șlefui, că trebuie mereu să avem grijă de ea, că cei din jurul nostru nu sunt perfecți, dar nici noi nu suntem, însă aceasta nu ne împiedică să ne iubim; de asemenea, că o căsătorie este un angajament pe viață, că baza pe care este construită o relație trebuie să fie solidă, că întoarcerea spre Dumnezeu când apar probleme nu rămâne fără răspuns.
Mulțumim invitaților noștri și celor care au făcut posibilă această întâlnire, cu speranța că încet, încet, într-un mediu bazat pe valori creștine, vom reuși la rândul nostru să construim frumos o relație.
Notă: cei care doresc ne pot solicita înregistrarea întâlnirii (audio) la adresa de email cluj@astru.ro