În perioada 28-30 Noiembrie 2013, găzduit în casa fraților iezuiți la Centrul Spiritual Manresa, s-a desfășurat cursul de formare a responsabililor, educatorilor și asistenților spirituali ai grupurilor parohiale ASTRU Cluj. Au luat parte responsabili ai grupurilor parohiale existente, din cele trei grupuri specializate de la Cluj și din cele patru parohii care intenționează să devină membre în viitorul apropiat.

În seara de joi cursul a început cu un cuvânt de bun venit adresat participanților din partea președintei ASTRU Cluj, Raluca Fernea, urmat de cuvântul părintelui Olivo Bosa sj conturat pe marginea rugăciunii Astru. Activitatea de cunoaștere a încântat participanții prin flexibilitatea oferită de activitatea propusă pentru a-și argumenta fiecare participarea la curs și așteptările cu care a venit. După această activitate introductivă a urmat activitatea principală care i-a provocat de-o potrivă și pe cei mai tineri și pe cei maturi să descopere ASTRU și caracteristici ale Acțiunii Catolice prin jocul intitulat (re)descoperă ASTRU. Seara s-a încheiat cu rugăciune și cântece intonate împreună.

Ziua de vineri a început cu Sfânta Liturghie celebrată de Pr. Radu Tălpălariu, asistent spiritual general al ASTRU Cluj, împreună cu asistenții spirituali ai grupurilor parohiale. A urmat apoi Raluca Fernea care a prezentat participanților ”Dicționarul ASTRU”, o introducere a ceea ce înseamnă ASTRU ca formă de Acțiune Catolică și modalitatea în care asociația funcționează în Eparhia de Cluj-Gherla. Următoarea sesiune a fost susținută de Codruța Fernea, care a provocat tinerii și formatorii să descopere noi metode creative în lucrul cu tinerii și copiii, metode care se pot aplica diferit de la un grup la altul și care provoacă imaginația și cultivă creativitatea.

 Înainte și după prânz, sora Cristina Coșa mpv a prezentat două sesiuni de formare, una din ele despre evanghelizarea prin fantezie, explicând parabolele din Scripturi prin mijloace captivante și surprinzătoare. Cea de-a doua sesiune a înlăturat suspansul participanților, prin dezvăluirea anumitor trucuri folosite și prin explicarea de noi metode care se pot utiliza în animarea copiilor și surprinderea publicului.

După o scurtă pauză a urmat o sesiune de formare intitulată ”Cum să vorbim despre iubire și sexualitate tinerilor” susținută de Iulia și Dan Călinescu. Aceștia au vorbit tinerilor despre ce înseamnă castitatea: un mare DA spus lui Dumnezeu, prezentând metode prin care vorbesc ei tinerilor, dar și materiale care pot fi folosite pentru astfel de întâlniri sau pentru documentare.

La ora 18:00 a început Adunarea Generală ASTRU Cluj, prezidată de Mihai Moruțan, Codruța Fernea și Mihai Șona. În cadrul Adunării Generale s-a prezentat raportul de activitate al
Asociației pentru ultimul an asociativ, s-au stabilit chestiuni organizatorice, s-a adoptat regulamentul de ordine internă al Asociației  și s-a stabilit cuantumul cotizației de membru.

Ziua s-a încheiat cu o sesiune de împărtășire pe două grupuri: Responsabilii parohiali respectiv educatorii și asistenții spirituali ai grupurilor parohiale. În cele două grupuri s-a discutat despre comunicarea înspre și dinspre parohii, așteptări de la nivelul eparhial, precum și modalități de implementare în parohii a celor învățate la acest curs.

Ziua de sâmbătă a început cu Sfânta Liturghie urmată de sesiunea cu tema ”Comunicare în era Social Media” unde participanții au avut ocazia să experimenteze diferite forme de comunicare prin diferite mijloace precum radio, TV, ziar și în diferite locații precum o piață publică sau cafenea.

În partea a doua a sesiunii au fost prezentate aspecte concrete legate de instrumente online și de modalități de utilizare a acestora pentru facilitarea comunicării și transferului de informații între grupuri parohiale, dar și între membrii ASTRU. Cursul s-a încheiat cu decernarea diplomelor de participare pentru fiecare participant in parte.

Au fost zile în care responsabilii ASTRU din întreaga eparhie, educatorii și preoții asistenți au avut ocazia să se roage împreună, să se cunoască mai bine, să interacționeze, să muncească împreună și să experimenteze apartenența la familia Acțiunii Catolice.

Ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru și pe păstorul eparhiei noastre, PS Florentin Crihălmeanu are ne-a încurajat să continuăm să ne implicăm în viața Bisericii si să nu ne fie frică să-L mărturisim pe Hristos în toate ambientele vieții de zi cu zi – la școală/facultate/la locul de muncă, în familie, în cercurile de prieteni, în viața socială. Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har, tuturor celor care au făcut posibil acest curs și tuturor celor care au participat.

 

Mihaela Maria SOPON

1471096_564478036968465_274897727_n

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*