În perioada 2-8 martie o delegaţie de tineri din partea ASTRU Cluj a participat la proiectul internaţional „Why politics needs youth voice”. Participanţii au provenit din organizaţii de tineret şi copii după cum urmează: Slovacia – erKo şi ZKSM, Lituania – Federaţia Ateitis, Germania – Katholische Hoschulgemeinde Hl. Edith Stein, România – ASTRU Cluj.  

Din partea ASTRU Cluj au participat: Raluca Fernea, Lucia Ignat, Larisa Becan, Bogdan Bursaş, Ovidiu Doroş şi Ioan Alexandru Mureşan, precum şi Delia Dumitraş, responsabil de grup.  

Proiectul s-a desfăşurat pe parcursul unei săptămâni în locaţia Trinapolis Abbey, Vilnius. Timp de o săptămână tinerii români, slovaci, germani şi lituanieni au încercat să descopere „reţeta” unui bun creştin. 

Într-o societate hedonistă măcinată de vicii, tentaţii şi dezechilibru, o viaţă lipsită de aspiraţii şi idealuri devine realitate pregnantă. Cuvinte precum crez, filosofie de viaţă, scop, principii, valori sunt tot mai mult şterse din vocabularul cotidian. Viaţa are grijă să se populeze cu detalii insignifiante, cu griji mărunte, care umplu fără de folos minutele, orele, zilele unui creştin. La sfârşitul unei zile, nu rămâne nimic. S-a consumat totul într-o goană nebună după – ironie – timp. Încercând să salvăm clipa, o pierdem pentru că nu am aflat încă răspunsul la întrebarea „Ce dă valoare vieţii?” 

Noi, creştinii spunem că e Dumnezeu cel ce dă valoare vieţii, seculariştii spun că e geniul uman; spiritualiştii afirmă că orice obiect sau fiinţă de pe planetă care contribuie la o înălţare spirituală. Iată filosofii de viaţă asupra cărora cursul a ţinut să facă lumină. Câţi dintre noi ştiam înainte că acei pe care ii catalogam necreştini, cred şi ei în ceva? Şi că încercând să îi convertim, de fapt ni se cere o muncă şi mai elaborată: să cunoaştem propriile lor filosofii de viaţă şi să găsim argumente viabile care să susţină filosofia de viaţă creştină,  să o promoveze ca fiind singura cale spre desăvârşirea umană în detrimentul celor menţionate mai sus. 

Documentul care a stat la baza analizei acestor crezuri a fost cartea omonimă a scriitorului britanic B.Sweetsman „Why politics needs youth voice”, fiind punct de plecare al analizelor ulterioare. Documentul pe care s-a centrat însă atenţia a fost enciclica Servului lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea, „Fides et ratio” (Credinţă şi raţiune). 

Problema pusă se relaţiona la raportul ce trebuie să existe între acestea în viaţa fiecărui creştin. Să ne punem întrebări şi să ne îndoim sau să credem fără să cercetăm? Am răspunde că primul tip de comportament e al unui ateu, iar al doilea al unui creştin adevărat. Greşit. Servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea subliniază importanţa existenţei acestor două coordonate în viaţa creştinului: credinţa şi raţiunea. Practic, el ne spune că pentru a fi creştini cu adevărat trebuie să fim filosofi, dar şi teologi .Să ne punem întrebări şi să ne convingem de adevărul celor spuse de Biserică în limita facultăţilor noastre. Pentru că doar fiind convins de veridicitatea anumitor teze poţi să le susţii, să le propovăduieşti şi celorlaţi. Însă dincolo de limitele raţiunii umane intervine revelaţia divină, iar pentru a primi Cuvântul Domnului e nevoie de deschidere, de voinţă şi de acceptare. 

Într-un cuvânt, a fi un bun creştin înseamnă a veni cu toate forţele tale pământeşti în întâmpinarea lui Dumnezeu. El îti întinde mâna şi îti oferă mijloacele să reuşeşti să ridici şi tu la rândul tău mâna spre El. 

Un grup de 25 de tineri din patru ţări am încercat prin diferite mijloace să ajungem la o înţelegere a lumii în care trăim şi a provocărilor la care trebuie să facem faţă ca şi creştini, în familiile noastre, la şcoală, în viaţa de zi cu zi. Am identificat problema cu care se confruntă Creştinismul în întreaga lume şi anume: vocea sa tot mai puţin e luată în considerare într-o societate secularistă. Principiile creştine şi principiile societăţii prezente par a fi în contradicţie şi nu în complementaritate. Atitudini si acte imorale ca homosexualitatea, avortul, prostituţia devin normalitate în societatea prezentă. Ce se poate face pentru a reda speranţa unei societăţi bazate pe moralitate şi spirit creştin? Unde se poate aduce o schimbare, unde e nevoie de ajutorul nostru? Sunt întrebări la care s-a încercat să se găsească răspuns. 

Timp de o săptămână s-a reuşit să se formeze un grup unit în şi prin Cristos. Invăţând regulile disputei şi ale retoricii, aducând argumente solide şi reflectând în fiecare zi la ce am acumulat şi descoperit împreună, am închegat un „aşa-numit program de lucru” pe care un creştin ar putea să îl urmeze. Reţeta a fost următoarea: cu toate că acest program era solicitant până la extrem în unele zile, urmând îndemnul benedictin „Ora et labora”, în sufletele noastre era pace şi veselie. Entuziasmul ne-a fost dat de însuşi Cristos: „Cei ce-l asteaptă pe Domnul se vor ridica ca nişte vulturi tineri! El înlătură oboseala celui obosit. Celor ce se încred în El şi nu în propriile lor puteri, El le înnoieşte puterea.” 

Seriile de dans, vizionarea de filme tradiţionale,  prezentarea asociaţiilor din care făceam parte au contribuit la coeziunea grupului şi la o mai bună înţelegere a realităţilor cotidiene.  

În contextul unei Europe unite, să vorbim despre diferenţe şi puncte comune a fost un lucru simplu. Punctul nostru comun a fost viaţa noastră de creştini şi experientele care au avut darul să ne apropie. Aparţinând trupului lui Cristos, inimile noastre bătând la unison pentru Cristos, diferenţele de cultură şi de limbă nu au reprezentat o piedică. Dimpotrivă,  au fost puncte forte în crearea unei viziuni integratoare a rolului creştinului în viaţa cotidiană. 

Ce am învăţat din acest proiect?  

Că noi, creştinii,  suntem o familie peste întreg pământul, că oriunde vom fi să nu ne fie teamă, Dumnezeu de sus ne păzeşte şi ne va întinde o mână, ne va zâmbi în persoana unui creştin dornic să ajute.

Că avem o datorie sfântă de a ne răspunde în primul rând propriilor incertitudini, de a dobândi o credinţă fermă bazată şi pe raţiune, de a ne face vocea auzită şi de a ne susţine până la capăt cauza, conştienţi fiind că doar Cristos ne dă adevăratul sens al vieţii. 

Să fim conştienţi că de fapt viaţa noastră înseamnă o continuă încercare de a ne apropia de Dumnezeu, o continuă luptă de a umple golul din sufletele noastre, gol lăsat de păcat şi acest lucru se face doar prin umilinţă, ascultare şi apropiere de ceilalţi. Pentru că cercul iubirii dacă porneşte din inima noastră, în acelasi loc îşi va afla şi finalitatea, doar că înmiit.  

Iubind pe Dumnezeu, iubeşti pe aproapele şi iubind pe aproapele îţi faci cel mai mare bine posibil, fiind pe plac lui Dumnezeu.