O delegaţie formată din opt tineri din ASTRU Cluj au participat cursul de animatori organizat de Acţiunea Catolică din România cu tema „Trăieşte din plin în AC – fii animator!”. A participat în echipa de organizare cursului de animatori Raluca Fernea, preşedinte ASTRU Cluj şi consilier naţional pentru sectorul copii a Acţiunii Catolice din România.

 

 

  • Cursul de formare pentru animatori  a avut loc la Odorheiu Secuiesc în perioada 14-17 iulie 2011. Mottoul acestei  întâlniri a fost  În dar ați primit , în dar sa dați (Matei 8;10). Am  învățat multe lucruri bune care îmi vor fi de folos in viață. Au fost susținute tot felul de jocuri distractive și de cunoaștere prin care am reușit să ne cunoaștem mai bine unii cu ceilalți. Cel mai mult mi-a plăcut cum s-au dat explicațiile despre faptul cum e şi pentru ce să fi animator. Tot timpul mi-am pus  întrebarea ”De ce sa fiu animator?  și cu ajutorul acestui Curs de formare pentru animatori  am găsit răspunsul „Pentru ca este o vocație și pentru că  îmi pasă de semenii mei.” Am  învățat sau mai bine spus m-am obișnuit sa lucrez mai mult pe echipă și nu de una singură. Un animator este chemat sa răspundă chemării lui Dumnezeu prin dragostea față de aproapele său. Am mai învățat cum e să fii un animator de 5 stele (*****).   Roxana Mureșan, ASTRU Parohia „Sf. Iosif”, Gherla
  • Consider cursul de animatori ACRO ca fiind unul complet, extrem de util şi bine structurat. Spun aceasta deoarece a acoperit o paletă largă de întrebări pe care orice viitor animator şi le adresează: de ce să fiu animator?; cum?; pentru ce? pentru cine? Apreciez faptul că s-a plecat de la o idee pur spirituală, aceea a chemării şi alegerii din partea lui Dumnezeu şi a răspunsului nostru. Am reuşit să dobândim multe cunoştinţe la nivel teoretic, legate de cerinţele necesare pentru a fi un bun animator. Toate aceste cunoștințe au fost puse în practică în cadrul atelierelor de muncă în echipă, despre care pot afirma că au fost foarte bine+venite, deoarece pentru organizarea oricărei activităţi este nevoie de o echipă de animatori, nimic nu se poate face de către o singură persoană. Aşadar am învăţat cum să colaborăm cu persoane pe care le vedeam pentru prima dată. Atmosfera a fost una prielnică unui astfel de curs, nimeni nu şi-a lăsat acasă buna-dispoziţie. Despre echipa de organizatori pot afirma că s-a observat faptul că au muncit mult pentru ca totul să iasă bine iar pe lângă toate prezentările pe care le-au făcut, au reuşit să ne înveţe ce este un animator prin propriul lor exemplu. Mă bucur mult că am avut ocazia de a participa la un astfel de curs, foarte util pentru ceea ce îmi doresc să fac mai departe. De asemenea mă bucur pentru că a fost o bună ocazie de a îmi lărgi cercul de prieteni. Mihai Moruţan, grup studenţi ASTRU Cluj
  • Participarea la acest curs m-a făcut să înţeleg ce înseamnă cu adevărat să fii un animator. Să realizez că sunt animator pentru că este o vocaţie, că Dumnezeu m-a chemat să mă dedic creşterii copiilor pe plan spiritual punând în valoare darurile pe care mi le-a dat. Ceea ce am făcut eu a fost să răspund afirmativ acestei chemări şi mă bucur că am făcut aceasta deoarece am învăţat mai multe lucruri despre Acţiunea Catolică şi despre ASTRU.  Mi-a plăcut foarte mult motto-ul ales pentru acest curs “În dar aţi primit, în dar să daţi” pentru că m-a făcut să meditez asupra darurilor pe care eu le-am primit de la Dumnezeu. Mi-am dat seama că atunci când dăruieşti te îmbogăţeşti pe tine pentru că pui în valoare ce e bun şi frumos în viaţa ta. Atelierele pe echipe au fost un mod foarte bun pentru a ne împărtăşi unii altora ideile şi opiniile noastre faţă de ceea ce ne-au prezentat responsabilii acestui curs. Cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat sunt: organizarea unei activităţi în cadrul grupului, făcând un plan de animaţie prin diverse metode şi tehnici adaptate la nivelul grupului. Pot spune că acest curs m-a format atât ca animator, pentru că am descoperit motivaţia pentru care am răspuns chemării lui Dumnezeu, dar şi ca persoană, pentru că am devenit mai comunicativă şi mult mai responsabilă.  Ioana Pegulescu, ASTRU Parohia „Sf. Anton”, Dej
  • La acest curs de formare care a durat 4 zile, am învățat multe lucruri care îmi vor folosi in Parohie, cum ar fi: diferite jocuri interactive şi de cunoaştere, să lucrez în echipă şi să comunic cu ceilalţi în atelierele care au avut loc, am aflat mai detaliat ce înseamnă să fi animator. Mi-a plăcut faptul că mi-am făcut mulţi prieteni cu care am să ţin legătura şi am învăţat lucruri care o să mă ajute în viaţă. Nu mi-a plăcut faptul că s-a întârziat cu activitățile şi nu am interacționat cu copiii.  Anda Baciu, ASTRU Parohia „Andrei Mureşanu”, Cluj-Napoca
  • La Odorheiu Secuiesc un loc minunat unde s-a petrecut cursul de formare a animatorilor  am rămas profund impresionată de activităţi, jocuri, bansuri, lucrul în echipă, şi mai ales de discuţiile pe anumite teme. Eu cred că fiecare participant s-a simţit foarte bine şi a învăţat multe lucruri noi pe care o să le pună în practică atât cu copiii din parohie cât şi în viaţa de zi cu zi. Animatorii care au organizat acest curs de formare au încercat să ne facă să ne simţim cât mai bine şi sa învăţăm cât mai mute lucruri ,simţindu-se emoţii pe chipul fiecăruia atunci când îşi prezenta tema. În concluzie a fost un curs de formare de neuitat.  Maria Rusti, ASTRU Parohia „Sf. Gheorghe”, Sângeorz-Băi
  • Doresc să încep prin a mulţumi celor care au organizat acest curs de animatori. Mulţumiri vreau să transmit şi surorilor care ne-au primit în casa şi că au fost aşa de primitoare. Impresii despre acest curs ar fi în general bune dar ar fi şi aspecte care pe viitor să se îmbunătățească. Pentru prima zi de curs, cea de joi a fost totul bine cu o singura specificare: mâncarea a fost foarte gustoasă şi de nota 10. A doua zi a fost interesant programul şi am avut ocazia să cunosc noi persoane cu care sper să am ocazia să le mai întâlnesc pe viitor şi să ţinem legătura. Ultimele două zile au fost foarte „scurte” deoarece mi-au plăcut enorm şi simţeam că vreau sa ţină de doua ori mai mult. Am avut ocazia să particip la un joc pe grupe care avea scopul asemănător cu cel din povestea sau filmul cu Robin Hood. Eram împărţiţi pe echipe de câte 6 sau 7 persoane şi trebuia să trecem diverse probe. Ultima impresie, cea care pe mine m-a marcat şi m-a făcut să simt ceva deosebit a fost discursul ţinut de o persoană din Acţiunea Catolică din Iaşi şi de părintele care a participat la organizare. Acel discurs despre motivaţia ce stă în spatele voinţei de a fi animator şi un citat care merită citit de mii de ori şi pe care nu îl voi uita niciodată: „Nu eşti animator pentru că aşa ai vrut tu, ci pentru că ai fost ales”. Închei prin a spune ca am fost foarte mulţumit de acest curs şi doresc ca pe viitor să mai întâlnesc persoanele care au participat. Mulţumesc pentru ocazia de a participa la acest curs şi Dumnezeu să fie alături de toţi. Ioan Dobrea, ASTRU Parohia „Sf. Treime”, Sângeorz-Băi
  • Întâlnirea organizată de ACRO la Odorheiul Secuiesc a fost o adevărată binecuvântare! Nu mă refer aici doar la fiecare din cele 4 zile în care am fost binecuvântaţi cu Sfântul Sacrament la finalul fiecărei Liturghii, ci şi la toate informaţiile şi răspunsurile primite! Fiecare dintre vorbitori în cadrul cursului au încercat să ne ofere ce puteau mai bun, chiar dacă acesta a fost primul curs de acest gen din cadrul proiectului. Se simţea chiar şi emoţia de pe vocea lor, fapt ce dovedea că meseria lor nu este cea de vorbitor şi că tot ce fac fac din dragoste şi dăruire pentru noi toţi! Cel mai mult am apreciat faptul că am aflat unde trebuie să caut răspunsul la întrebarea: “De ce animator pentru copii?” Desigur că au fost şi părţi în cadrul cursului care nu au fost cum mă aşteptăm , spre exemplu nu am avut ocazia să şi vizităm Odorheiul Secuiesc, însă activitatiile la care am participat au făcut ca doar la terminarea cursului, duminică, să realizez că în toate acele zile noi nu am ieşit nici măcar în curtea casei. Jocuri, cursuri, rugăciune şi munca în echipă, aceasta a fost activitatea noastră. Fiecare din sarcinile pe echipe ne apropiau mai mult pe unii de alţii, dar cel mai important era faptul că ne reaminteau de diferenţele dintre noi, diferenţe care există între fiecare dintre noi , indiferent că suntem copii sau adulţi, diferenţe pe care în cadrul acestui curs am învăţat cum să le folosim pentru a creea o atmosferă cât mai frumoasă. Mulţumesc frumos pentru acesta ocazie de a mă  întâlni cu atât de mulţi tineri din atât de diverse locuri ale ţării, pentru tot ce am primit în aceste zile extraordinare!  Paul Sopon, Parohia „Sf. Maria” -Grigorescu,Cluj
  • Impresiile mele despre acest curs de animatori au fost bune. În aceste zile în care am fost la acest curs am învăţat multe lucruri noi, am învăţat că trebuie să comunici mai mult cu cei din jurul tău şi cum trebuie sa lucrezi cu cei mai mici. Lucrurile care mi-au plăcut în acest sens au fost activităţile pe care le-am făcut acolo, cum ar fi: jocuri şi cum trebuie să lucrezi în echipă. Aceste zile petrecute acolo au fost pentru mine o experienţă nouă şi sper ca pe parcursul următorilor ani să se mai angajeze astfel de cursuri. Muntean Cătălin, Parohia Dăbâca

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*