În după-masa zilei de luni, 16 mai 2011, a avut loc la birourile ASTRU Cluj o întâlnire de lucru a consiliului de conducere  al ASTRU Cluj, Pr. Cristian Goia, asistentul spiritual general şi Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu.

Întâlnirea a fost deschisă cu rugăciunea de început a PS Florentin urmată de prezentarea raportului de activitate din anul asociativ în curs din octombrie 2010 până în prezent, activităţi  care s-au desfăşurat la nivel local, eparhial, naţional şi internaţional.

S-a prezentat apoi activitatea celor patru grupuri parohiale ASTRU existente în Eparhia de Cluj-Gherla şi s-a discutat despre parohiile care doresc să înfiinţeze grupuri parohiale ASTRU în acest an.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost legat de a V-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Copiilor ce va avea loc în localitatea Floreşti în data de 28 mai. Împreună cu PS Florentin s-a definitivat desfăşurătorul, programul şi surprizele întâlnirii.

De asemenea s-a discutat şi despre participarea tinerilor din Eparhie la Ziua Mondială a Tineretului din luna august de la Madrid. PS Florentin va însoţi la acest eveniment internaţional grupul de tinerii din eparhia noastră.

Întâlnirea s-a încheiat cu stabilirea agendei de activităţi pentru următorul an asociativ 2011-2012 la care va participa şi PS Florentin.

Laura Sopon

Secretar ASTRU Cluj

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

19 − 8 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.