Joi, 3 februarie 2011 responsabili ai ASTRU Cluj s-au întâlnit cu tinerii şi copiii din parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Dăbâca. Întâlnirea a fost un prilej de a aprofunda mesajul Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an.
În grupuri de lucru, copii şi tinerii au încercat să descopere ce înseamnă să fie „înrădăcinaţi şi zidiţi în Hristos”, iar apoi în cadrul unei plenare au prezentat concluziile. În vederea constituirii unui grup ASTRU de tineri în Parohia din Dăbâca s-au ales doi responsabili care vor ţine legătura cu responsabilii ASTRU din Cluj pentru a face împreună toţi paşii necesari organizării grupului parohial ASTRU.
A urmat apoi prezentarea Zilei Mondiale a Tineretului care se va desfăşura în acest an la Madrid şi a activităţilor pentru copii şi tineri planificare la nivel eparhial. Întâlnirea s-a încheiat cu o ieşire la săniuş.