ÎNSCRIE-TE AICI

ASTRU Cluj organizează un pelerinaj la Torino în cadrul căruia vom participa la întâlnirea europeană propusă tinerilor de Comunitatea din Taizé. Această întâlnire va avea loc de luni 28 decembrie 2021 până sâmbătă 1 ianuarie 2022.

Perioada pelerinajului

Plecarea din Cluj-Napoca va fi organizată luni, 27 decembrie 2021, în cursul serii, iar întoarcerea duminică, 2 ianuarie 2022, în cursul dupăamiezii.

Cine poate participa?

Întâlnirile europene sunt destinate tinerilor între 18-35 de ani. Anul acesta, din cauza condițiilor impuse de pandemie, cei care au sub 18 ani nu pot participa la această întâlnire.

Certificatul verde („green pass”) va fi necesar pentru participarea la această Întâlnire Europeană. În lipsa vaccinării sau a unui document care să ateste vindecarea în ultimele șase luni de infecția cu Covid-19, va fi necesar un test (la fiecare 48 de ore – testul antigenic, sau la fiecare 72 ore – testul PCR). Organizatorii vor căuta metode pentru a facilita testarea, dar cei care au nevoie de ajutor în acest sens trebuie să se înscrie înainte printr-un link care va fi anunțat în curând. Nu știm dacă veți fi nevoiți să plătiți pentru aceste teste.

Perioada de înscriere

Vă puteţi înscrie până în 15 noiembrie 2021, ora 10:00 prin intermediul formularului online sau la birourile ASTRU Cluj.

Pentru confirmarea înscrierii trebuie să achitaţi taxa de participare (data-limită pentru confirmări este 25 noiembrie 2021).

Costul participării la Întâlnirea europeană din Torino este de 1050 lei şi include:

  • transportul cu tren + avion
  • asigurare de călătorie
  • transportul local în oraşul Torino în perioada întâlnirii 
  • taxa de participare la întâlnirea Taizé

Acest cost nu include masa pe traseul efectuat cu trenul, respectiv avionul (la Torino sunt asigurate trei mese pe zi) şi nici intrările la diferite obiective turistice (acolo unde este cazul şi pentru cine doreşte). 

ATENȚIE! Costul este unul estimativ, putând suferi modificări în funcție de fluctuațiile prețului biletului de avion sau alți factori. Așadar, înainte de a efectua plata, vă rugăm să ne contactați pentru a vă comunica prețul exact valabil la acel moment. 

METODE DE PLATĂ: consultați fișierul anexat.

Traseul călătoriei este Cluj-Napoca – Bacău – Torino – Bacău – Cluj

Orarul propus este următorul:

La plecare:

Luni, 27 decembrie 2021: plecare la ora 22:30 cu trenul Cluj-Bacău (cu schimb în Pașcani) și sosire la Bacău în 28 decembrie, la ora 09:07, apoi zbor Bacău-Torino cu plecare din Bacău la ora 13:00 și sosire la Torino la ora 14:40 (ora Italiei)

La întoarcere:

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022: zbor la ora 15:10 (ora Italiei) Torino-Bacău și sosire la 18:40, iar apoi tren Bacău-Cluj în 2 ianuarie, la 4:17 dimineața (tot cu schimb în Pașcani) și sosire la 14:58.

Cazarea

Oaspeții vor fi cazați fie la familii din oraș sau din regiune, fie în şcoli sau săli ale bisericilor. Toată lumea trebuie să aducă un izopren şi un sac de dormit pentru a putea dormi pe jos.

Mai multe informaţii despre întâlnirea Taize de la Torino găsiţi la:
https://www.taize.fr/ro_article3304.html

Cei care sunteţi interesaţi de acest pelerinaj sau doriţi mai multe informaţii vă invităm să ne scrieţi la cluj@astru.ro;

Suntem apelabili și la numărul de telefon 0758677259.

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*