Între 09-12 octombrie 2008 a avut loc la Vilnius, în Lituania întâlnirea pregătitoare pentru proiectul „Why politics needs youth voice”, proiect internaţional organizat în parteneriat de Lituania (coordonator), Slovacia, România şi Marea Britanie.
Proiectul este conceput ca un schimb de tineri şi este o premieră pentru trei dintre ţările participante ca foste ţări comuniste ce colaborează în vederea organizării unui curs ce vine să dezvolte capacitatea de a trăi conform preceptelor creştine şi de a le promova în societate. Totodată schimbul urmăreşte şi formarea unei imagini de ansamblu asupra influenţei pe care o poate exercita credinţa catolică privită ca promotor al tranziţiei de la comunism spre capitalism.
Discuţiile introductive legate de necesitatea acestui proiect au început vineri, 09 octombroe 2008, într-un cadru mai puţin formal, în timpul cinei, când reprezentanţii asociaţiilor au avut ocazia să se prezinte. Din Lituania, din partea Federaţiei Ateitis, au participat Milda Vitkute – coordonator de proiect, Lina Kasparaityte – responsabil financiar şi Dovile Pankaite – consultant, din Slovacia, Martin Janus, membru al ZCSM Slovacia, iar din România, Delia Dumitraş, membru ASTRU Cluj. Datorită unor probleme legate de disponibilitate, asociaţia din Marea Britanie nu a putut fi reprezentată la negocieri, urmând ca aceasta să accepte ulterior deciziile luate de cei prezenţi la această întâlnire.
Partea de prezentări personale a fost urmată de descrierea situaţiei socio-economice şi politice cu care se confruntă fiecare ţară actuale, precum şi de „cicatricile” lăsate de sistemul comunist şi eforturile necesitate de alinierea la cerinţele europene. S-a remarcat cu surprindere evoluţia absolut similară a României, Slovaciei şi Lituaniei din punct de vedere economic, politic, social şi religios.
Seara a fost incheiată prin audiţia unei cantate constând în arii muzicale din secolul al XVII-lea aparţinând unor compozitori italieni şi francezi, cantată reunită sub titlul „L’amour” interpretată de artişti internaţionali. Evenimentul a avut loc la Centrul Universitar din Vilnius.
Date fiind perspectivele similare, derularea negocierilor s-a desfăşurat într-o manieră agreabilă, bazată pe înţelegere reciprocă şi colaborare eficientă. Sâmbătă, 10 octombrie 2008 s-au discutat aspecte referitoare la împărţirea de responsabilităţi, fixarea taxelor de participare, a locului de desfăşurare şi a datei, precum şi a transportului şi rambursarea cheltuielilor. A existat o pauză scurtă între negocieri, timp în care s-a profitat de ocazia de a fi în “Ţara chihlimbarului” pentru a achiziţiona obiecte din chihlimbar lucrate cu cea mai mare maiestrie. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu rugăciunea de seară în limba engleză la mănăstirea surorilor benedictine.
Duminică la ora 9:00 s-a celebrat Sfânta Liturghie în limba engleză. După Sfânta Liturghie am avut ocazia să admirăm Biserica Sfânta Anna, biserică ce se spune că, fiind văzută de Napoleon Bonaparte, acesta a fost atât de impresionat încât ar fi dorit să o ducă acasă în Franţa.
În puţinele ore rămase până la plecarea participanţilor s-a făcut o evaluare a întâlnirii şi s-au rediscutat punctele-cheie pentru a clarifica toate aspectele.
Întâlnirea a fost una fructuoasă. În doua zile s-a reuşit să se ajungă la un consens şi să se pună bazele proiectului viitor, proiect privit cu mare responsabilitate şi seriozitate de către toate parţile implicate. Astfel s-a stabilit că schimbul de tineri propriu-zis va avea loc în Lituania, în intervalul 2-8 martie 2009. Vor participa 29 de tineri din 4 ţări timp de o săptămână pentru a dezbate şi a afla răspunsuri la întrebarea:”De ce tinerii catolici nu sunt atraşi de politică? Nu e oare şi aceasta o responsabilitate a creştinului şi încă una crucială? La sfârşitul cursului, tinerilor le vor fi înmânate Youthpass-uri, adică certificate de participare promovate de Uniunea Europeană pentru educaţia non-formală.