Dragi tineri, vă invităm cu bucurie sâmbătă, 7 octombrie 2017, la Întâlnirea Eparhială a Tineretului în localitatea Beclean.

A XIV-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului (IET) are tema „Pornește în misiune ascultând glasul Lui!” și motto-ul „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!” (Geneză 12,1), fiind organizată de Episcopia Română-Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul de tineret, în colaborare cu Protopopiatul Beclean, Parohia greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Beclean și ASTRU Cluj. Programul întâlnirii eparhiale a tinerilor este propus după modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului fiind o îmbinare a celebrării (Sfânta liturghie și diferitele momente de rugăciune), cu formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activități), sărbătoarea și comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experiență, entuziasm etc.).

Pentru participarea la Întâlnirea Eparhială a Tineretului sunteți rugați să vă înscrieţi până la data de 1 octombrie 2017, ora 20.00 în parohia sau grupul de care aparţineţi.

PROGRAM:

9:00  – Primirea participanților la Biserica Greco-Catolică din Beclean
10.00 – Sfânta Liturghie arhierească
12.00 – Cateheză
12.30 – „Îndeplinește-ți misiunea!”
15.30 – Concluzii
16.30 – Încheierea IET 2017! Ne revedem la IET 2018!

 

În comuniune de rugăciune,

Pr. Radu TĂLPĂLARIU                                                                         Mihai Iosif MORUȚAN
Consilier eparhial cu pastoraţia tinerilor                                   Președinte ASTRU Cluj

 

Informații practice:

  • Vârsta tinerilor din parohii care vor participa la IET 2017 este între 14 și 35 ani.
  • Înscrierile se fac în fiecare Parohie până în 1 octombrie 2017 și vor fi centralizate în fiecare protopopiat de către responsabilul cu pastoraţia tineretului.
  • La sosirea la Beclean și pe parcursul întregii zile responsabilii grupurilor sunt rugați să respecte indicațiile organizatorilor și animatorilor. Bagajele nu vor fi lăsate la autocare pentru a evita deplasarea spre parcare în timpul prânzului.
  • Participanții la IET 2017 să fie încurajați să participe la întregul program, iar plecarea să fie luată în considerare după încheierea programului. Situațiile contrare sunt deosebit de deranjante.
  • Preoții care vor concelebra la Sfânta Liturghie sunt rugați să își aducă ornate luminate.
  • Nu există taxă de participare. Nu se decontează transportul. În situația în care întâmpinați dificultăți din acest punct de vedere, vă rugăm să contactați organizatorii.

  Informații suplimentare se pot obține la:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*