Joi, 17 februarie 2011, a avut loc întâlnirea responsabililor cu pastoraţia tineretului în Eparhia de Cluj-Gherla. La această întâlnire au participat Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu – Episcop Eparhial, Mons. Mihai Todea – Protosincel, Pr. Cristian Goia – consilier cu pastoraţia tinerilor, Pr. Alin Cîndea (Protopopiatul Beclean), Pr. Narcis Pop (Protopopiatul Bistriţa), Pr. Vasile Nistor (Protopopiatul Cluj II), Pr. Lorand Viman (Protopopiatul Dej), Pr. Edmund Dujardi (Protopopiatul Gherla), Pr. Ioan Puie (Protopopiatul Ileanda), Pr. Iuliu Bontaş (Protopopiatul Rodna), Pr. Daniel Mureşan (Protopopiatul Someş). Din partea Asociaţiei Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj au participat Raluca Fernea – preşedinte, Bogdan Bursaş – vicepreşedinte, Laura Sopon – secretar, precum şi Codruţa Fernea şi Mihai Floran, responsabili pentru ZMT 2011.

În cadrul întâlnirii s-a prezentat activitatea desfăşurată de fiecare responsabil în 2010 precum şi activităţile propuse tinerilor în 2011 în fiecare protopopiat. De asemenea s-au prezentat şi activităţile propuse tinerilor precum celebrarea eparhială Zilei Mondiale a Tineretului, Întâlnirea Eparhială a Copiilor, Întâlnirea Eparhială a Tinerilor.

A urmat apoi prezentarea Zilei Mondiale a Tineretului şi modalităţilor în care tinerii din Eparhia de Cluj-Gherla se vor organiza pentru a participa la acest eveniment internaţional. PS Florentin Crihălmeanu a îndemnat preoţii responsabili cu pastoraţia tinerilor în protopopiatele Eparhiei să încurajeze tinerii să participe la ZMT:„Nimeni din cei ce vor să vină să nu fie descurajaţi! Nici cei care au experienţe anterioare, nici cei care vor dori să participe pentru prima dată la acest eveniment”, explicând importanţa unei astfel de experienţe în viaţa tinerilor.

Întâlnirea s-a încheiat cu o discuţie pe baza planului propus tinerilor în acest an şi cu planificarea următoarei întâlniri a responsabililor cu pastoraţia tinerilor din protopopiatele Eparhiei de Cluj-Gherla.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × 3 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.