Între 29 decembrie 2008 – 2 ianuarie 2009 a avut loc la Bruxelles întâlnirea europeană a tinerilor desfaşurată în cadrul pelerinajului de încredere pe pământ organizat de comunitatea Taizé din Franţa, întâlnire care a reunit peste 40000 de tineri de pe întreg continentul european. Un aspect demn de menţionat este participarea în numar impresionant a tinerilor români, situându-se pe poziţia a doua ca naţiune reprezentată numeric, după Polonia.

Câteva cuvinte de menţionat despre comunitatea Taizé şi ce reprezintă aceasta: comunitatea Taizé a fost înfiinţată acum aproape 70 de ani în localitatea Taizé din Franţa de către fratele Roger. Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de o sută de fraţi de diverse confesiuni, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, comunitatea este o „parabolă a comunităţii” ce vrea să promoveze unitatea, împăcarea şi încrederea între creştinii divizaţi.Cuvântul „încredere” este un cuvânt cheie la Taizé, întâlnirile organizate de comunitate, în Europa sau pe alte continente, făcând parte dintr-un „pelerinaj de încredere pe pământ”.

În 2008, comunitatea Taizé a fost prezentă în Africa. Fraţii comunităţii Taizé au organizat în Kenya o întâlnire a tinerilor din Africa la care au participat 7000 de tineri. Pe baza celor trăite şi văzute acolo, fratele Alois, succesorul fratelui Roger, a propus o serie de meditaţii cuprinse într-o „scrisoare din Kenya”, făcută publică în timpul întâlnirii europene de la  Bruxelles.

Pentru această întâlnire, ASTRU Cluj a organizat un  itinerar pentru un grup de 48 de tineri ce prevedea traversarea şi vizitarea următoarelor oraşe europene: Bratislava, Bruxelles, Londra, Nürnberg şi Budapesta.

S-a ajuns la Bruxelles în data de 29 decembrie în cursul dimineţii la Insitutul Don Bosco. Prima zi a fost una de acomodare. Am fost întâmpinaţi de voluntari români responsabili cu introducerea în „tainele” programului întâlnirii .A urmat divizarea colectivului în grupuri mai mici şi pornirea spre parohia căreia i-a fost alocat grupul şi spre familiile responsabile cu cazarea. Transportul s-a realizat cu trenul şi metroul în general, participanţii având gratuitate pe toate liniile de transport în comun.

Fiecare zi a întâlnirii a urmat aproape acelaşi program: rugăciune în parohii, grupuri de discuţii pe baza textului Scrisorii din Kenya, apoi masa de prânz, urmată  de rugăciunea comună oficiată la Halele Expo, în apropierea Atomium-ului.

Români, austrieci, lituanieni, elveţieni, croaţi, polonezi şi multe alte naţiuni au împărţit sala 7 din incinta Expo. După momentul de rugăciune erau stabilite anumite workshop-uri în diferite locaţii, prezenţa la acestea rămânând la latitudinea fiecărui participant.

Între 17:00 şi 19:00 se servea cina, iar de la 19:00 avea loc rugăciunea comună de seară. Programul se încheia la ora 20:00, moment în care străzile, staţiile de metrou şi de tren din Bruxelles se supraaglomerau, devenind adevărate furnicare de tineri.

Un program mai special l-a avut ziua de 31 decembrie, zi în care s-a organizat în fiecare parohie câte o „petrecere” de trecere în noul an. A avut loc un festival al naţiunilor, în care fiecare grup a avut ocazia să prezinte jocuri, cântece sau dansuri specifice ţării de provenienţă.

Pe parcursul celor 5 zile, tineri de diferite confesiuni s-au reunit pentru a se ruga şi a cânta binecunoscutele cântece Taizé, momente în care fratele Alois şi alţi fraţi au ţinut meditaţii pe tema iubirii şi a acceptării personale, acesta fiind un prim pas spre acceptarea apropelui. Fratele Alois a vorbit despre acel „Da” pe care trebuie să ni-l spunem în fiecare zi, acea şansă de a ne accepta şi de a avea încredere în noi. Acest pas, cel mai greu, fiind făcut, naşte la rândul său dorinţa de a spune „Da” şi celuilalt, de a-l accepta cu calităţile şi defectele sale, de a conştientiza faptul că nu uniformitatea ne face speciali, ci lucrurile care ne diferenţiază.

Doar în comunitate defectele şi calităţile personale pot fi folosite în complementaritate pentru a servi celorlalţi. Doar în unitate se poate vorbi de toleranţă şi acceptare. Iubirea e singurul sentiment ce antrenează acest mecanism, e singurul sentiment ce trebuie să guverneze viaţa umană. Şi în această iubire trebuie să umblăm în fiecare zi a vieţii.

După cum afirma fratele Roger în „Dumnezeu nu poate decât să iubească”: „Din tinereţea mea nu m-a mai părăsit ideea că o viaţă de comunitate este un semn că Dumnezeu este iubire si numai iubire”.

Rugăciunea Taizé a avut darul să umple inimile de darurile Spiritului Sfânt redând speranţa şi încrederea în noi înşine, în cel de lângă noi şi într-un viitor luminos binecuvântat de iubirea binefăcătoare a lui Dumnezeu.

Încheind un an, o întâlnire Taizé, cu inimile împăcate, în ziua de 2 februarie s-a pornit spre casă. Drumul nostru ne-a dus spre feryboat-ul care trece în portul Dover. Am ajuns în ţara maşinilor cu volanul pe dreapta. Capitala, Londra, e o aglomerare de naţiuni, indieni, albi,  afro-americani, un teritoriu vast, o metropolă a clădirilor impunătoare, a fastului şi eleganţei. Se spune că e şi capitala ceţurilor veşnice, însă în ziua de 3 ianuarie, cerul a fost de un albastru pur.Condiţiile au fost mai mult decât favorabile pentru a-i descoperi câteva dintre taine.

În dimineaţa de 4 ianuarie am ajuns la Nürnberg. Fiind duminică, oraşul părea puţin adormit sub plapuma de zăpadă. Timp de nouă ore s-a vizitat cochetul orăşel, admirând vitrinele cu cadouri şi jucării pentru care este renumit, Shöner Brünnen – fântana frumoasă din centru. Seara am lăsat în urmă oraşul lui Albrecht Durer pentru a ajunge la ultimul obiectiv: Budapesta unde au ramas două ore de vizitare. În aceste două ore am avut ocazia să vedem o capitală îngrijită şi elegantă. Budapesta e comparabilă cu marile capitale ale lumii, e elegantă şi aminteşte de Viena.

Cu aceasta s-a încheiat ultima zi a itinerarului.A fost un drum lung, uneori poate a fost mai frig decât ne aşteptam, au fost 10 zile departe de casă, însă a meritat efortul. Dacă pe plan fizic frigul şi oboseala şi-au spus cuvântul, pe plan spiritual ne-am întors mai bogaţi, mai împliniţi. Încrederea şi-a făcut loc în sufletele noastre, am reînviat entuziasmul tinereţii şi am pornit cu forţe proaspete în noul an. Am pornit cu toleranţă faţă de ceilalţi, ne-am propus să ne apropiem şi să acţionăm cu iubire, să avem grijă de viaţa noastră şi să întindem o mână celor în nevoie. Să preţuim darul nepreţuit pe care Dumnezeu ni l-a făcut: o viaţă dăruită cu iubire. Să o trăim în iubire.

În această lumină, iată câteva cuvinte ale unui participant la întâlnirea Taizé din acest an, cuvinte ce rezumă trăirea sa, dar şi hotărârea de a face din această trăire un crez al vieţii, un mod de viaţă:

„Pot spune că acolo am văzut pentru întâia oară oameni de confesiuni diferite, rugându-se lui Dumnezeu în pace şi bună înţelegere. Comunitatea Taizé este o comunitate care se bazează pe înţelegere şi toleranţă. Această grupare  este singura pe care o ştiu eu  care a făcut posibil pentru creştini de confesiuni diferite să se roage sub acelaşi acoperiş lui Dumnezeu.”

Delia Dumitraş