Parohia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Beclean va găzdui în data de 11 iunie 2016, Jubileul Copiilor (Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla) ajunsă la cea de-a X-a ediție. Tema acestei întâlniri, la care vor participa copii din majoritatea parohiilor Eparhiei, cu vârste cuprinse între 6 – 13 ani, este Isuse, învață-mă iubirea Ta!, iar motto-ul: „Lăsați copiii să vină la mine…”(Lc 18,16).
Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla în colaborare cu Protopopiatul Beclean, Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Beclean și Asociația Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, preoții, persoanele consacrate și laicii implicați în pastorația copiilor și tinerilor .
Programul Jubileului Copiilor 2016 este următorul:
9.00 Primirea participanților & animație
10.00 Pregătirea pentru Sfânta Liturghie
10.30 Sfânta Liturghie arhierească
Prânzul (fiecare din pachețelele proprii aduse de acasă)
12.45 Festivalul copiilor: jocuri, bansuri, clovni
15.45 Predarea Icoanei copiilor Protopopiatului care va găzdui Întâlnirea Copiilor în 2017
16.00 Încheierea Întâlnirii Copiilor
Cu bucurie vă invităm să participați împreună cu toți copiii din comunitatea dumneavoastră la această sărbătoare a credinței dedicată copiilor.
Pr. Radu TĂLPĂLARIU Mihai Iosif MORUȚAN,
Consilier eparhial cu pastorația tinerilor Președinte ASTRU CLUJ
În vederea pregătirii Jubileului Copiilor, ce va avea loc la Beclean dorim să specificăm următoarele aspecte, cu rugămintea de a fi luate în considerare pentru buna desfășurare a evenimentului:
- Copiii din parohie cu vârsta între 6 și 13 ani să fie pregătiți din timp pentru această zi. Nu este oportun să fie cooptați în ultimele zile lipsind astfel o motivație consistentă.
- Înscrierile se fac în fiecare Parohie până în 25 mai 2016 și vor fi centralizate în fiecare protopopiat de către responsabilul cu pastorația tinerilor. Însemnele întâlnirii vor fi primite doar de către parohiile care au anunțat participarea.
- Grupurile de copii, care vor participa la Jubileul Copiilor, trebuie să aibă un număr suficient de responsabili bine pregătiți; aceștia să se asigure la plecarea din propriile parohii că fiecare copil are o șepcuță/pălărioară pentru soare, sticluță cu apă și pachețel pentru prânz.
- La centrul de primire va fi făcută înscrierea grupului parohial și se vor primi însemnele întâlnirii. La sosirea la Beclean și pe parcursul întregii zile responsabilii grupurilor sunt rugați să respecte indicațiile organizatorilor și animatorilor.
- Participanții la Jubileul Copiilor să fie îndemnați să participe la întregul program, iar plecarea să fie luată în considerare după încheierea programului. Situațiile contrare sunt deosebit de deranjante.
- Preoții care vor concelebra la Sfânta Liturghie sunt rugați să își aducă ornate luminate.
- Parohiile care doresc să participe la Festivalul Copiilor cu un moment artistic educativ pentru copii sunt rugate să contacteze organizatorii până în 25 mai 2016.
- Parohiile care participă în mod organizat la Jubileul Copiilor au posibilitatea de a opta între o contribuție de:
- 0 lei/participant pentru cei care nu solicită rambursarea transportului
- 15 lei/participant pentru cei care solicită rambursarea transportului
- Rambursarea transportului se face doar pentru deplasarea în mod organizat pe parohie sau protopopiat cu autocarul, cu condiția ca minim 80% din locurile în autocar să fie ocupate; sau cu trenul. Rambursarea transportului se solicită până cel târziu în data de 25 mai 2016.
Informații suplimentare se pot obține la Departamentul pentru Tineret – Pr Radu Tălpălariu 0729.884.887 și ASTRU Cluj – 0758.677.259, cluj@astru.ro
[…] Anunțul despre Jubileul Copiilor – 11 iunie 2016, Beclean […]