Sâmbătă, 21 iunie 2014 a fost o zi plină de bucurie pentru copiii din Eparhia de Cluj-Gherla. Parohia Română Unită cu Roma, Greco-catolică “Sf. Iosif” din localitatea Iclod a găzduit a VIII-a ediţie a Întâlnirii Copiilor. Tema acestei întâlniri, la care au participat copii din 35 parohii ale Eparhiei, cu vârste cuprinse între 5 – 13 ani, a fost: Isus, cu tine sunt fericit!, iar motto-ul: „Lăsaţi copiii să vină la mine…”(Luca 18,16). Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-catolică, de Cluj-Gherla în colaborare cu Protopopiatul Someș, Parohia „Sf. Iosif” Iclod şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, preoţii, persoanele consacrate şi laicii implicaţi în pastoraţia copiilor şi tinerilor .

Încă de la primele ore ale dimineţii, copii au început să sosească la Iclod, umplând curtea Muzeului de Etnoarheologie „Petru Poruţiu” unde s-a desfăşurat întâlnirea cu bucuria lor specifică. Animatorii i-au întâmpinat cu baloane colorate şi muzică. În pregătire pentru Sfânta Liturghie, participanţii, împreună cu animatorii au învăţat imnul întâlnirii „Isuse, cu tine sunt fericit!” acompaniaţi de grupul de copii din Parohia „Coborârea Spiritului Sfânt” din Cluj-Napoca.

La începutul sfintei Liturghii PS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial şi PS Cornel Damian, episcopul auxiliar al Arhidiecezei Romano-catolice de Bucureşti, i-au salutat pe toţi cei prezenţi, salutându-i în mod special pe copii. Cuvântul de învăţătura al Preasfinţitului Florentin a fost un dialog cu copiii în cadrul căruia a invitat copii să îşi deschidă „poarta sufletului larg ca să poată intra Cristos”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie a fost date de corul de copii „Allegria” al Capelei „Sf. Iosif” din Cluj-Napoca.

După-amiază, programul a continuat cu Festivalul copiilor deschis de Ansamblul de dansuri populare „Tradiţii borşene”. A urmat apoi prezentarea CD-urilor cu cântece „Lăsaţii copii să vină la Mine” al Corului „Allegria” şi lansarea cărţii de colorat pentru copii „Să fim aştri” cu ilustraţii realizate de Mihaela Simionaş, secretar ASTRU Cluj. După un program de animaţie şi bansuri alături de animatori clovni, copii au fost invitaţi să descopere jocurile pregătite la cele peste 20 de standuri special pentru ei. La aceste momente a fost prezent şi PS Florentin şi PS Cornel, care s-a bucurat alături de copiii prezenţi în jurul său în număr mare. A urmat apoi premierea copiilor, un mini spectacol al bufonilor de la compania de teatru Famous Official şi o scenetă de teatru prezentată de copii din parohia „Sf. Iosif”din Herina. Programul zilei s-a încheiat cu înmânarea Icoanei Copiilor din Protopopiatul Cluj I, care va găzdui întâlnirea în 2015 şi cu înmânarea diplomelor de participare fiecărei parohii prezente la întâlnire precum şi animatorilor.

Mulţumim în mod deosebit tuturor celor care ne-au susţinut în organizarea Întâlnirii Copiilor din acest an: bunului Dumnezeu pentru locul şi ziua deosebită pe care ni le-a dăruit, preoţilor şi responsabililor laici pentru grija pastorală pe care o au faţă de copii şi tineri în parohiile Eparhiei, Parohiei „Sf. Iosif” din Iclod pentru găzduirea evenimentului, precum şi tuturor celor care au susţinut şi financiar organizarea evenimentului. Cluj mulţumeşte şi animatorilor care cu mult entuziasm şi dăruire au oferit copiilor o zi de neuitat.

?????????????????????

10488091_10202905891021699_5437550261557379603_n

???????????????????????????????

?????????????????????

???????????????????????????????

???????????????????????????????

Mai multe fotografii

Un comentariu, RSS

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*