În perioada 30 ianuarie-1 februarie, s-a desfășurat cursul de animatori, organizat de Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj unde s-au discutat diverse teme despre cum să devii un bun animator nu doar al parohiei din care faci parte ca tânăr, ci și a întregii eparhii.

Cursul a început vineri, pe la orele 18.00, când s-a facut prezentarea fiecăruia, printr-un mic joc, ca mai apoi să continue cu un moment formativ susţinut de părintele Cristian Goia, consilier eparhial cu pastoraţia tinerilor şi asistent spiritual al ASTRU Cluj, despre Sf. Pavel și activitatea lui ca apostol. Prezentarea a fost urmată de Sf. Liturghie ca mulțumită pentru că am reușit să ne adunăm peste 30 de tineri din parohiile Eparhiei de Cluj-Gherla. După cină, a urmat un program de jocuri cu diferite teme. Un joc interesant care a captat atenția tinerilor și care i-a facut să comunice și să se implice chiar daca nu se cunoșteau așa de bine… a fost „Vânătoarea de comori”. Un alt joc interesant a fost „Piaţa valorilor”. Putem vedea prin aceste jocuri că oamenii se ajută reciproc , în diferite probleme ale vieții, chiar dacă nu se cunosc așa de bine. Mulți dintre ei și-au însușit această idee a comunității și ajutorului reciproc.

Chiar dacă ora de culcare pentru unii dintre tineri a fost cam târzie, totuși au reușit să se trezească destul de devreme pentru a savura micul dejun ca apoi după o scurtă rugăciune rostită împreună cu părintele Cristian, Codruța și Alexandrina să prezinte un moment formativ despre problema tinerilor de a se conforma acestei lumi prezentând figura animatorului şi „punctele de referinţă” din viaţa acestuia. Pentru a face pace între școală și factura de a fi animator în parohie şi nu numai, Codruța a adus la cunoștința tinerilor cum trebuie să se prezinte un animator, printr-un mod mai distractiv, comparând animatorul cu diferite noţiuni din Fizică precum un vector ce are în componetă: forță, punct de aplicație, intensitate, sensul și bine înțeles un punct spre care forța acționează. Dar chiar dacă au fost multe de învățat precum la școală au existat și câteva pauze în care viitorii animatori discutau unele probleme despre viața de tânăr. A urmat apoi jocul de echipă condus de Mihai, care a pus animatori în mișcare. În joc era vorba despre o pasăre misterioasă care poate zbura împotriva vântului pentru a nu i se zburli prețioasele pene care o fac atât de frumoasă și misterioasă. Această pasăre reprezintă imaginea creștinului, a tânărului care acum iși formează o bună credință întru Hristos.

Un moment important care s-a petrecut în aceea zi, a fost o discuție despre temerile tinerilor de azi şi motivele pentru care aceştia nu se implică în grupul de tineri din parohiel. Această discuție a fost coordonată de Crina şi evidenţiat unele probleme la nivel parohial a căror „rezolvare” nu ţine doar de animatori şi grupul de tineri.

A urmat apoi două ateliere de lucru, unul coordonat de Alexandrina şi Mihai despre Comunicarea nonverbală, iar celălalt atelier coordonat de Crina, Mira şi Codruţa despre animaţie. Acestea ne-au ajutat să „intrăm” şi mai mult în tainele animaţiei.

Un alt moment interesant a fost coordonat de Mira. Animatorii au aflat cum se pot implica mai mult în grupul parohial de tineri, dar şi la nivel eparhial şi naţional.

După rugăciunea de seară și cină, au fost prezentate tinerilor activitățile organizate de ASTRU în cadrul eparhial ca apoi seara să se poiecteze un minunat film „Coriştii”, care a adus puțin amuzament, ceea ce era și necesar după o zi lungă și plină.

Ultima zi a cursului a început cu rugăciunea de dimineață. A urmat un moment formativ-spiritual suştinut de pr. Jurek, gazda noastră de la Centrul Manresa. Convesațiile dintre tineri și părintele Jurek au aprins în unii dintre tineri câteva idei despre viața lor ca și creștin, animator și tânăr.

Evaluarea cursului a adus unele emoții nu numai animatorilor dar și organizatorilor. S-au primit indispensabilele diplome, mai bine zis certificate de participare la curs și pe baza unui mic joculeț toți cei care au participat la acest curs și-au putut evalua starea actuală ca animator.

Tinerii animatori și-au făcut noi prieteni sau au început să se cunoască mai bine, s-au redescoperit, au învățat unele lucruri esențiale vieții, au învăţat să fie mai deschiși, să-și spună punctul de vedere și să învețe cum să devină animator. Aceasta demonstrează faptul că acest curs a fost unul reușit ce a mulțumit organizatorii dar mai ales pe tinerii care au participat.

Alături de tinerii din parohiile Eparhiei şi ASTRU Cluj au participat şi două tinere din ASTRU Bucureşti.

Mihaela Boer
animator
parohia „Buna Vestire” Târgu Lapuş

+ Deschideţi albumul fotogratic: Curs de animatori
+ Materialele sunt disponibile la rubrica: Resurse

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*