În perioada 10-18 septembrie 2016 a avut loc Congresul European al JECI-MIEC (Mișcarea de studenți catolici din Europa) în Celje, Slovenia. La acesta au luat parte delegați ai următoarelor organizații membre: JEC France, JEC Luxemburg, KIK Drum Bun (Polonia), MCE Portugal, KSJ Germany, FUCI Italy, SKAM Slovenia, AKH Germany, ASTRU Cluj precum și președintele IMCS Edouard Karoue și capelanul IYCS, Pr. Charles Menezes. Delegația ASTRU Cluj a fost formată din Paul-Cristian Sopon, vicepreședinte relații internaționale, și Rosana Bălănescu, responsabil al grupului parohial Mănăștur 1 Vest. Congresul a avut două părți: sesiunea de studiu (11-14 seprembrie) și partea statutară (15-17 septembrie).
După celebrarea Sfintei Liturghii ce a reprezentat deschiderea evenimentului, prima zi a fost dedicată activităților de cunoaștere, atât a participanților, cât și a Coordonării Europene JECI-MIEC, familiarizându-ne cu tot ce include platforma. Seara a fost rezervată unui moment intercultural, unde delegații și-au prezentat cultura și țara prin dansurile, cântecele și bucătăria specifice lor.
A doua zi a început cu rugăciunea de dimineață, urmată de activitățile de consolidare a grupului. Ne-au fost prezentate apoi de către Špela Pucelj (SKAM Slovenia) puncte cheie de care trebuie să ținem cont în planificarea strategică, instrument util în organizațiile reprezentate, și ne-a pregătit și activități practice prin care am aprofundat elementele prezentate. În a doua parte a zilei am împărtășit caracteristici concrete ale organizațiilor naționale din perspectiva implicării acestora în viața bisericii locale și ca parte a societății civile. Apoi în grupuri de discuție am abordat teme precum: implicarea tinerilor în politică, educația incluzivă și calitatea educației, piedicile întâlnite în găsirea unui loc de muncă. Spre seară am început să lucrăm la propuneri privind liniile directoare pentru organizațiile naționale membre JECI-MIEC, pornind de la documentul realizat în cadrul Congresului European din 2012 (Malta) pentru perioada 2012-2016.
Următoarea zi a avut ca sesiuni o dezbatere asupra raportării tinerilor la Biserică și societate în ziua de azi și continuarea discuțiilor legate de constituirea noilor linii directoare pentru 2017-2020. După masă, Tina Hocevar, membră a echipei europene, ne-a condus la o plimbare prin orașul Celje, prezentându-ne principalele obiective turistice.
Discuțiile despre liniile directoare de orientare a activităților și priorităților de lucru ale Coordonării și membrilor acesteia au continuat până spre finalul următoarei zile. Am avut ocazia să ne prezentăm și ca membri ai organizațiilor, în cadrul Târgului de Organizații desfășurat în seara zilei de 14 septembrie.
În 15 septembrie a început partea statutară a congresului, cu prezentarea rapoartelor de activitate internaționale și naționale, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Înainte de plecarea în Ljubljana unde au avut loc majoritatea activităților din această zi, participanții s-au împărțit pe 3 grupuri pentru a discuta: evenimentele pentru anul următor, bugetul și statutul (în pregătirea zilei de vineri, când au avut loc alegeri în cadrul adunării generale).
În Ljubljana delegațiile prezente au avut bucuria de a vizita sediul organizației ce a ajutat la organizarea și desfășurarea evenimentelor din această săptămână, Drustvo SKAM. Astfel am aflat mai multe despre biserica din Slovenia și activitățiile desfășurate aici atât cu tinerii cât și cu studenții și copiii.
Ziua adunării generale desigur că a început cu celebrarea Sfintei Liturghiii în rit latin urmată de adoptarea ordinii de zi și de desfășurarea efectivă a punctelor prezente în aceasta. După jumătatea zilei au fost aleși și noul coordonator european și membrii echipei europene. Astfel, noua echipă este formată din: Simon Fischer, coordonator european și Jan Szypulski (KIK Drum Bun), Špela Pucelj (Drustvo SKAM) și Mariana Sousa (JEC Portugal), membri în echipa europeană a JECI-MIEC în mandatul 2017.
Nimic nu se compară cu a experimenta felul de a trăi și activitățile desfășurate de o organizație din altă țară pentru a înțelege mai bine nivelul la care se află. De aceea, a fost o experiență deosebită pentru noi să putem participa la Evenimentul Național al Tinerilor sloveni, care a adunat peste 6000 de participanți. Am apreciat prezența celui mai tânăr episcop sloven în mijlocul tinerilor care ne-au întâmpinat, împărțind împreună apă și pliante cu programul zilelor, dar și de faptul că toate atelierele de lucru propuse tinerilor erau conduse de persoane consacrate și preoți. Tot în cadrul acestui eveniment, președintele Sloveniei, Borut Pahor, a felicitat echipa europeană pentru activitatea din anul curent.
În încheierea evenimentului, a avut loc o mică licitație, după care ne-am luat rămas bun de la toți participanții, cu speranța că ne vom revedea cât de curând.
Congresul European este un moment cheie a Coordonării Europene JECI-MIEC, care reunește elevi și studenți, capelani și responsabili ai mișcărilor naționale (până la cinci delegați pentru fiecare mișcare națională sau federație);
– este o expresie și celebrare a credinței comune, un semn al identității și un simbol al diversității și unității diferitelor realități din cadrul JECI-MIEC.
– este un forum de schimb, schimbul de experiență și de reflecție comună în coordonarea europeană;
– este un punct de convergență în ceea ce privește conținutul și se axează pe subiectele care definesc JECI-MIEC: Universitatea, Școala, Biserica, Europa și viața internațională;
– încearcă să definească provocările actuale și viitoare pentru Coordonare și să definească posibile răspunsuri la elaborarea liniilor directoare de Orientare, care stabilesc prioritățile și care va anima întreaga coordonare europeană (reflecții, activități, prioritățile de lucru, …).
– este o expresie a angajamentului față de activitatea internațională în lumina Comitetului Internațional precedent și orientările sale.
Primul Congres european a avut loc în 1982. Un Congres are loc tot odată la patru ani în octombrie / noiembrie, precedat de un Comitet Internațional și urmat de un Comitet european.
Sursa: aici.
Rosana Bălănescu
Mai multe imagini puteți vizualiza în albumul foto.