Din 16 în 21 august delegaţia din Eparhia de Cluj-Gherla a participat la Ziua Mondială a Tineretului, la Madrid. Pentru cinci zile, capitala Spaniei a devenit centrul celui mai important eveniment catolic din 2011: sărbătoarea tinereții și a speranței. Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, afirmă într-un interviu faptul că se simte cu adevărat entuziasmat, bucuros de a fi participat la această sărbătoare a tinereții, unde Biserica a dovedit că este o Biserică tânără, puternică, orientată spre viitor și care vede în tineri conservatorii identității creștine, dar totodata și promotorii unui nou orizont, a unei noi speranțe, o Biserică mai apropiată de zilele pe care le trăim.

Tinerii, ancorați în credința și cu privirea spre viitor sunt schimbarea, oxigenul de care are atâta nevoie azi Biserica, nu numai pentru a supraviețui, dar mai ales pentru a se redimensiona în raport cu societatea pentru a rămâne – cum a fost de altfel întotdeauna – un suport pentru oameni, o piatră de temelie.

Ziua Mondială a Tineretului e mai presus de toate chintesența întâlnirilor ce o preced, ca un parcurs în trepte: de la întâlnirile eparhiale la cele naționale și apoi la cele europene sau mondiale, aceste evenimente nu au alt scop decât acela de a întări credința prin puterea exemplului, de a „vorbi” prin prezența fizică despre concretețea lui Dumnezeu, despre realitatea prezenței Sale în viața fiecăruia. Cel mai bun exemplu sunt tinerii participanți, care prin însăși prezență, devin mărturisitori ai credinței lor, exemplu, sprijin și ajutor pentru ceilalți.

În plus, sentimentul apartenenței la comunitatea creștină, sentimentul de a te simți o unitate de structură a Bisericii lui Cristos e unul ce dă forță, ce dă curaj și mai ales siguranța unei existențe lipsită de singurătate. Creștinul știe că unitatea, comuniunea înseamnă nu numai armonie cu aproapele și sprijin reciproc, ci mai ales intrarea în logica iubirii divine, unde toți, împreuna ne regăsim în Cristos: „Căci unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor”.

Cele 6 zile petrecute la Madrid au fost momente unice, de neuitat. Fie că participi pentru prima data sau ești la a doua sau a treia experiență, ZMT e o realitate ce întrece orice așteptare. Cel mai mare „regret” și totodată provocare este cu siguranță faptul că nimeni, nici măcar unul, nu reușește să transpună în cuvinte ce este ZMT. Ziua Mondială a Tineretului nu se descrie, se trăiește. Și o dată ce ai participat, știi cu siguranță că te vei reîntoarce la următoarea ediție. Pentru că este ceva ce nu ai mai experimentat niciodată. Nu știi cum este, nu știi ce te așteaptă, știi doar că toți cei care s-au întors dintr-o astfel de experiență îți spun: „Încearcă! Merită! Ediția următoare sunt convins că voi participa din nou!” Iar această convingere fermă, această nerăbdare deja simțită e cel mai bun motiv pentru care să te decizi să participi. Nu ai absolut nimic de pierdut. Doar de câștigat. Și prin prezența ta, noi, întreaga Biserică. ZMT nu are nevoie de articole de ziare, de reclame și de spoturi publicitare pentru a convinge. ZMT reușește să schimbe vieți, reușește să convertească persoane, reușește să convingă prin însăși puterea exemplului. Astfel din partea noastră, ca și voluntari la această ediție au participat Roxana Beca, Sorina Marcu, Mirabella Pall, Iulia Opris, Paul Sopon, Lucia Ignat și Ileana Feier. Acesti tineri au dorit sa fie mai mult decât simpli participanți, au dorit să arate lumii gratuitatea unui gest: de a-i ajuta pe ceilalți fără a aștepta ceva în schimb, aceea de a fi voluntar la ZMT.

Și pentru noi, tinerii din Eparhia de Cluj-Gherla, experiența ZMT a fost o provocare. Prima zi la Madrid a fost pentru tinerii din grupul nostru, seara de 15 august. Am fost cazati într-o sală de sport în Via Alicante, împreuna cu tineri din Franța, Spania, Italia și Republica Dominicană. Pentru următoarele zile, aceasta avea să fie rezidența noastra nocturnă, întrucat se stie că specificul acestor evenimente la nivel mondial este ca participanții să părăseasca locul de cazare la ora 10:30 și să reintre seara la 22:30. Astfel, majoritatea zilei se petrecea participând la cateheză, luând prânzul și cina într-unul dintre restaurantele ce purtau logo-ul JMJ și unde puteam utiliza bonurile de masa pe care le primiserăm. De asemenea, aveam gratuitate pe mijloacele de transport în comun ce includeau metrou, autobuze și trenuri pe distanțe scurte.

Din punct de vedere organizatoric, ZMT oferă multă independență organizatorică. De la cum vrei să îți structurezi programul zilnic, la unde vrei să cinezi și la ce programe alternative dorești să participi. Tot ce trebuie să știi e faptul că dacă dorești să participi la un eveniment comun de mare anvergură (spre exemplu, Ceremonia de întâmpinare a Papei) nu te aștepta să găsești loc dacă pornești cu jumătate de oră înainte. Nu numai că nu vei vedea nimic, dar s-ar putea să rămâi blocat prin ceva stație de metrou din cauza mulțimii.

Oricum, ziua de 16 august, nu a fost a ambuteiajelor, fiind mai mult o zi de acomodare. Mulți pelerini s-au familiarizat cu străzile Madridului și mai ales cu gurile de metrou (și modalitatea de a utiliza hărțile și abonamentele pentru cei ce nu erau familiarizați). S-au vizitat muzee special deschise cu acesta ocazie, Palatul regal, Catedrala Nuestra Senora della Almudena, piețele principale (Cibeles, Colon) și parcurile (del Retiro, nume emblematic, aici erau invitați tinerii să se odihnească în timpul zilei; în plus aici erau prezenți peste 200 de preoți pentru spovadă).

Singurul eveniment de amploare a fost Liturghia de inaugurare a ZMT, unde au participat numeroși pelerini, s-a dat bunvenit tuturor participanților și s-a intonat imnul ediției „Firmes en la fe” ( melodia: Pr. Enrique Vazquez Castro, versuri: Mons. Cesar Franco, episcop auxiliar de Madrid) .

Ziua s-a sfârșit cu reîntoarcerea la locul de cazare și așteptarea următoarelor zile, ce aveau să fie mult mai „încărcate”.

Miercuri, 17 august, a însemnat în primul rând începerea ciclului de cateheze ținute de către Preasfințitul Virgil Bercea, Episcop Greco-catolic de Oradea, responsabil cu pastorația laicilor. Locul de întâlnire al pelerinilor români de ambele rituri a fost parohia „Resurrection del Senor”, unde programul zilnic consta în rugăciunea de dimineață, cateheză și se termina cu Liturghia în unul dintre rituri. De asemenea, alături de noi au mai fost prezenti PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, Ps. Aurel Percă, Episcop romano-catolic de Iasi și Ps Lazlo Bosckei, Episcop romano-catolic de Oradea. În plus au mai fost prezente grupurile Magis și tinerii din grupurile franciscane.

Cathezele s-au desfășurat într-o ordine logică, urmând motto-ul întâlnirii „Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință” (Col 2,7) pe următoarele subteme:

  1. Tari în credință
  2. Înrădăcinați în Cristos
  3. Mărturisitori ai lui Cristos

Am fost suprinși în cel mai plăcut mod și încântați să auzim cuvintele Preasfințitului Bercea, care a dat o notă atât de personală motto-ului ZMT, vorbind la fiecare întâlnire despre episcopii noștri martiri, ca fiind punct de referință, exemplu imediat în calea noastră spre sfințenie. Astel ZMT a devenit pentru noi, nu numai o sărbătoare a universalității Bisericii, dar și un prilej de a sărbători identitatea noastră, fondată pe cuvintele Sfintei Scripturi. Am realizat că nu suntem nici primii și nici singurii care aud aceste cuvinte și meditează asupra lor, ci înaintea noastră au fost oameni, români ca și noi, care au pus în practică aceste cuvinte, le-au făcut motto al vieții lor și nu au pregetat să își dea viața pentru Adevărul conținut de ele.

Astfel, Ps Virgil Bercea ne-a adus în prim plan, în prima zi de cateheza, imaginea Servului lui Dumnezeu Ioan Suciu, episcopul tinerilor, care iubea atât de mult tinerii și era atât de îndrăgit de aceștia.

Îndrăznesc să citesc un fragment din scrierile Episcopului Ioan Suciu către tineri, în care vedea forța și speranța viitorului: „Fii îndrăzneț! Căci temelia îndrăznelii este tinerețea și tu o ai. Îndrăzneala este fiica credinței, biruiește numai acela care crede în biruința sa și îndrăznește numai acela care crede”. Ce cuvinte puternice, ce încurajare către noi, iubiți tineri. Îndrăznește! Crede! Biruie! Episcopul Ioan Suciu a murit la numai 46 de ani, în închisorile comuniste. Până în ultima clipă a crezut cu toate puterile sale și a murit împăcat, conștient că a îndeplinit menirea sa pe acest pământ. Iată ce spunea în închisoare, iată ce dovadă de tărie și curaj în fața încercărilor: „Iubiți tineri, dragi inimii mele, providența ne oferă un prilej unic de eroism”. Ce frumoase cuvinte și câtă transparență în aceste cuvinte: „dragii inimii mele”. Ioan Suciu, cu adevărat a fost un serv al iubirii, a trăit în iubire și pentru iubire și-a dat viața. Închipuiți-vă, episcopul să vi se adreseze cu : dragii inimii mele. Oare cum ni se va adresa Domnul în ceruri, dacă un umil serv al său ne-a mângâiat inimile cu aceste cuvinte? În aceste cuvinte am simțit iubirea, care trece dincolo de moarte, am simțit mângâierea unui păstor al Bisericii și o determinare puternică, ca și cum Episcopul Ioan Suciu de dincolo de moarte ne-ar transmite și azi: Îmi sunteți atât de dragi! Voi sunteți viitorul și eu am încredere în voi! Nu vă lăsați descurajați de vremurile pe care le trăiți, nu sunt altceva decât o ocazie de sfințenie, să arătați cine sunteți și în Cine v-ați pus credința! Fiți stâlpi de temelie pentru cei ce vor veni, fiți puternici în credință! Însă Servul lui Dumnezeu Ioan Suciu ne previne: „Vă vor amenința, vă vor bate. Nu vă înfricați, Cristos este cu voi!”. Aceleași cuvinte ni le adresează nouă azi. Într-o societate în care a fi creștin înseamnă a fi luat în râs, criticat și acuzat de a fi irațional, unde dezbinarea seamănă individualism și este tot mai greu să nu ne clătinăm, unde consumismul și relativismul moral sunt principii de viață, ne este tot mai greu să fim tari în credință și să dăm mărturie despre aceasta. Iată noii noștri dușmani nevăzuți, care ne biciuiesc și ne torturează, de data aceasta spiritual. Îi vom lăsa să ne reducă la tăcere? Sau vom continua și mai puternici, convinși că Isus Cristos veghează asupra noastră și ne conduce în toate acțiunile? Convinși de biruința noastră?

Răspunsul este fără îndoială Cristos. Este important să construim o relație personală cu Dumnezeu, să fim atât de „prinși” de această realitate, de această intimitate cu Dumnezeu, încât să nu ne mai clătinăm la mersul lumii, la trenduri și curente, ci să fim puternici și să fim convinși că Cel în care credem e real și, mai ales, iese veșnic biruitor. Să știm în cine ne-am pus credința, așa cum Episcopul Ioan Suciu până în clipa morții a știut cui se încredințează și de ce: pentru a birui moartea.

După cateheză a urmat un moment de mărturii și întrebări, iar apoi s-a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii în rit greco-catolic. Din grupul nostru au participat Pr. Iosif Irimie și Pr. Sebastian Pestesan, care au fost disponibili și pentru spovezi pe toata durata programului.

Seara de miercuri a continuat pentru o parte din grup cu participarea în parohia Nuestra Senora de Guadalupe la Întâlnirea tinerilor din Acțiunea Catolică. Peste 1500 de tineri din țări precum Spania, Italia, Romania, dar și Țara Sfântă, Burundi, Argentina au participat la acest eveniment, structurat pe mai multe părți: prezentarea a doi fericiți ai Acțiuni Catolice: Giorgio Frassati (Acțiunea Catolica Italiana) și Lolo (Acțiunea Catolică Spaniolă), un moment de rugăciune și Adorație Euharistică în prezența episcopului Acțiunii Catolice din  Spania Atilano Rodriguez, și nu în ultimul rând, un concert organizat de cei din grupurile din Argentina și Burundi. A fost o ocazie specială să ne întâlnim, grupuri de Acțiune Catolică din țări diferite, din contexte diferite, dar animați de aceeași dorință: de a ne face cunoscuți unul altora și de a exprima adeziunea noastră la Cristos, modelul nostru de zi cu zi. În El și prin El Acțiunea Catolica este o forță în lume.

 

Ziua de joi, 18 august, a doua zi de cateheză a avut ca motto cuvintele : „Înrădăcinați în Cristos”. Dintre episcopii martiri considerați ca exemplu am numărat pe Episcopul Anton Durcovici și Mons. Vladimir Ghika.

Episcopul Anton Durcovici s-a stins în închisoare în anul 1951 în brațele celorlalți deținuți. A mai rămas dintr-însul doar un schelet însângerat, rezultat al multiplelor torturi la care a fost supus, și totuși, în ciuda marilor suferințe ce i-au chinuit corpul neîncetat, acesta și-a păstrat sufletul intact, reușind să-i încurajeze chiar și în ceasul morții  pe ceilalți: „Nu vă pierdeți curajul, aveți încredere în ziua învierii”. Episcopul Anton Durcovici avea în minte cuvintele Mântuitorului care avertiza asupra pericolelor aduse nu de cei ce ucid trupul, ci de cei ce poftesc la sufletul nostru.

Oare ceea ce trăim noi azi nu e mai degrabă un atentat la sufletul nostru? Și fiind atât de concentrați să prezervăm sănătatea trupurilor noastre, nu cumva ne îndreptăm spre degradarea poate ireversibila a sufletelor? Nu e oare azi o sete neostoita de iubire, o foame de iubire ce macină, cu toate ca medicina avansează, iar speranța de viață crește?

Un alt exemplu strălucit de tărie morala și forță spirituală este Monseniorul Ghika, ce obișnuia să spună „Dacă Dumnezeu mă vrea aici, rămân aici”. Aceste cuvinte sunt spuse în contextul în care vorbim de o persoana de viță nobilă, ce avea fratele ambasador în Elveția. Oare nu ar fi putut printul Ghika să ia drumul Elveției pentru a se sustrage prigoanei? Însă nu. Acesta a decis să rămână alături de poporul său, să treaca prin toata suferința până la moarte. În timpul anilor grei de închisoare acesta afirmă: „Închisoarea asta este sfântă și noi nu știam”. Iată în ce locuri se arată Domnul, iată unde vrea sa ne călească El, pentru a ne face demni de iubirea sa.

 

Oare societatea nu e câteodată pentru noi o temniță? Nu trăim azi, marginalizați ca și crestini, o altfel de închisoare? Câți dintre noi ne gândim să rămânem AICI, în țara noastră, între problemele de zi cu zi și să înfruntăm totul cu demnitate pentru că așa vrea Domnul?

Știm ce vrea Domnul și ne deschidem ochii și urechile să vedem și să auzim?

După momentul catehezei s-a oficiat Liturghia în rit latin prezidată de Preasfințitul Aurel Percă.

Seara s-a încheiat cu Ceremonia de întâmpinare a Papei Benedict al XVI-lea în Plazza de Cibeles. Sfântul Părinte a fost întâmpinat cu mult entuziasm și cu cuvintele ce îi plac atat de mult: Esta es la juventud del Papa!

În primele sale cuvinte, Papa îi roagă pe tineri „să nu se rușineze de Domnul” și „să dea o mărturie curajoasă și plină de iubire oamenilor, fără a-și ascunde identitatea creștină, într-un climat de conviețuire respectuoasă cu cei cu alte opțiuni”. De asemenea, a atrage atenția asupra faptului ca „Îi vor necăji, încercând să îi îndepărteze de El, privându-i de semnele prezenței Lui în viața publică. Dar eu le spun tinerilor, cu toata puterea inimii mele: nimeni și nimic să nu vă ia pacea; nu vă rușinați de Domnul”!

Vineri, 19 august a fost ultima zi de cateheza având titlul: „Mărturisitori ai lui Cristos” . L-am avut ca model al acestei zile pe Cardinalul Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, care a dat dovada de tărie în credință și de dragoste față de propriul popor, rămânând neclintit în decizia sa, în ciuda tuturor ofertelor de a se lepăda de credință în schimbul libertății și a multor privilegii. „Rămân aici în țara mea, în mijlocul poporului meu, să împărtășesc soarta fraților mei”, a spus Cardinalul Iuliu Hossu. Câtă convingere, atâta transparență a relației pe care o avea cu Domnul. Iuliu Hossu îl intalnise pe Cristos și fiind convins de realitatea acestei prezențe, îi rămâne fidel toata viata. De asemenea, încurajează și generațiile următoare să își fixeze obiective pe termen lung, să pornească puternici și cu perseverență la luptă: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă. Duceți-o până la capăt”.  Să ne hrănim rădăcinile credinței din mărturia, din exemplul acestor oameni de valoare, să nu uitam de unde venim, bagajul noastru spiritual, cui servim și oriunde ne-ar purta soarta și în orice încercare să nu uităm că Dumnezeu este real, este prezent și că pentru a fi puternici trebuie să ne deschidem acestei prezențe. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să modeleze viața noastră.

Ziua de vineri s-a incheiat cu Calea Crucii, în prezența Sfântului Părinte. Din Plazza Colon până în Plazza Cibeles, 14 statuete reprezentând diferitele stațiuni de pe Drumul Crucii au fost expuse întreaga zi, iar noaptea s-a organizat o procesiune specială, fiecare statuetă fiind purtată pe un car bogat împodobit. Cortegiul a urmat același itinerariu în liniștea instituită în semn de respect. Sute de mii de oameni s-au adunat să admire un spectacol unic, întrucât procesiunea statuetelor nu este un obicei local, fiind mai curând întâlnit în zona Seviliei.  Cea mai frumoasa statuetă a fost cea a Sfintei Fecioare, lucrată în fir aurit, o capodoperă. De altfel Fericitul Ioan Paul al II-lea obișnuia să numească Spania, Țara Sfintei Fecioare Maria pentru că nicăieri în lume Sfânta Fecioară nu e reprezentată atât de frumos și de bogat ca în Spania.

 

În sfârșit se anunța ziua cea mai așteptata din tot parcursul spiritual al celor șase zile: Adorația împreună cu Sfântul Părinte pe aerodromul Cuatro Vientos și noaptea petrecută pe același loc în saci de dormit, pentru a celebra duminica ultima Liturghie împreună.

Ziua de sâmbată, 20 august a fost o zi plină de soare, cu temperaturi de peste 42 de grade. Pelerini din toate colțurile, am suferit căldura și o sete teribilă. Camioane de pompieri nu pregetau să arunce jeturi de apa peste mulțimea încălzită, iar alte mașini de transport se grăbeau să aducă apă potabilă pentru toți pelerinii. Unii s-au întins pe jos obosiți de căldura și au adormit în ciuda soarelui puternic, alții s-au îndreptat spre corturile unde se distribuia apă sau mâncare, alții însă, din păcate, nu au mai reușit să intre. Peste 100.000 de tineri au rămas la porți, deoarece aerodromul ar fi fost arhiplin și ar fi existat probleme de securitate și siguranță. Și într-adevăr de sus din elicopter imaginile prezentau multimea „câtă frunză și iarbă” ce acoperea întreg teritoriul aerodromului.

 

Spre seara, s-a iscat putin vânt și încetul cu încetul, cerul a început să se acopere de nori; nori negri, amenințători, de furtună. A început cu vijelie, picături mari de apa, iar mulțimea s-a speriat. Mulți s-au îndreptat spre ieșire.

 Sfântul Părinte, însa, ne-a cerut să ne rugăm împreună: „Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru bucuria şi rezistenţa voastră. Forţa voastră este mai mare decât ploaia.”  Imaginea unei mulțimi nesfârșite de oameni, în liniștea absolută, cufundată în rugăciune era cu adevărat impresionantă. Și a impresionat nu numai oamenii, ci și natura. Timp de mai bine de o jumătate de ora cât a durat adorația, vântul a încetat și nu a căzut nici măcar o picătura de apă, ca după binecuvantarea Sfântului Părinte, câteva ore după, orice furtuna să înceteze cu totul.

 

Cred că acesta a fost un semn mai mult decat vizibil a ceea ce înseamnă puterea rugăciunii, puterea credinței făcuta în comuniune cu ceilalti și deci, cu Cristos.

Noaptea a urmat liniștită, iar la ora 6 zorii vesteau o zi splendida. Toți pelerinii, unii mai odihniți, alții mai puțin odihniți s-au salutat frățeste și s-au pregătit pentru Liturghia de încheiere. Papa Benedict al XVI-lea a mulțumit încă o dată tinerilor pentru determinare, curaj și dorința fermă de a fi prezenți la această sărbătoare a tinereții. A salutat din inimă și a binecuvântat tinerii și pe păstorii lor sufletești, a încurajat mulțimea să persevereze în drumul ales, și în uralele tinerilor din delegația braziliană a anuntat locația ediției următoare a Zileli Mondiale a Tineretului în 2013, la Rio de Janeiro și tema acesteia: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile” (cf. Matei 28,19)

Cu aceste cuvinte în gând, cu bucuria întâlnirii atâtor prieteni veniți de departe, sărbătoarea tinereții și-a închis porțile la Madrid. Am pornit spre casă cu speranța în suflet că, de undeva de acolo, Cristos a văzut eforturile noastre și a picurat o rază de schimbare, atât în inimile noastre, cât și în cele ale gazdelor. Avem încrederea că ne-am întors mai edificați, mai puternici în credință și mai dârzi în a lupta pentru un viitor mai bun, un viitor al iubirii, un viitor al lui Cristos. Pentru că știm cui aparținem, cui am crezut și credem și unde stă forța noastră, ce nimeni și nimic nu ne-o poate lua. La fel ca și amintirea acestor zile și a prieteniilor legate. Nimeni și nimic nu le va lua de la noi.

Ziua Mondială a Tineretului a fost o oportunitate de mult planificată de a întâlni tinerii de aceeași confesiune din întreaga lume. La Madrid ni s-a oferit șansa să ne simțim cu adevărat ca făcând parte din marea familie catolică. La Madrid  ne-am dat mâinile și am fost cu adevărat în cuget și simțiri frați, frați în Cristos.

 Întâlnirea aceasta între popoare, culturi, limbi și contexte diverse a dus la o înțelegere mai profundă a credinței noastre, a diversității experiențelor pe care le trăim în mod cotidian, ce contrar ideii că ar putea să ne dezbine, ne unesc mai mult, făcându-ne mai deschisi să învățăm unul de la celalalt.

Ziua Mondiala a Tineretului a fost o ocazie de întărire a noastră în credință prin conștientizarea faptului că nu suntem singuri. Împreuna aparținem unei mari familii, aceea a Bisericii Universale, una Sfântă Catolică și Apostolică și suntem cu toții întemeiați pe aceeași stâncă: Cristos.

Am înțeles că singuri poate suntem mici și vulnerabili, dar împreuna, uniți în Cristos, suntem o forță.

Delia Dumitraş

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

two × 1 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.