În perioada 25-27 februarie a avut loc un nou curs de formare pentru responsabilii grupurilor ASTRU Cluj, cu tema „Ridică-te și trăiește!” și motto: „Fă dar acum toate câte ți-a zis Domnul!” (Geneză 31,16), curs care s-a desfășurat la Centrul Spiritual Manresa. După ce au ajuns cu bine în Cluj-Napoca, participanții au aflat ce „S-a întâmplat într-o seară de vineri” și au avut ocazia de a întări legăturile dintre ei printr-o serie de jocuri care i-a invitat să fie atenți la particularitățile fiecăruia. La finalul serii ne-am întors în rugăciune către Domnul, pentru a-i mulțumi pentru această primă zi și pentru că suntem din nou împreună.

Sâmbătă am început programul aducându-I laudă lui Dumnezeu, la Sfânta Liturghie. În continuare, în cadrul sesiunii „Pas cu pas #mergemîmpreună”, am avut bucuria de a o avea alături de noi pe Codruța Fernea, fost președinte ASTRU Cluj și actual președinte al Acțiunii Catolice din România. Alături de ea am trecut prin istoria asociației noastre, am descoperit mai multe despre identitatea noastră ca formă de Acțiune Catolică și am înțeles mai bine care a fost dorința care a dat naștere acestei asociații, spiritul cu care s-a pornit pe acest drum. În a doua parte a sesiunii ne-am exprimat părerile despre viața Bisericii, privind către parcursul sinodal, prin câteva activități interactive ce ne-au provocat să ne gândim cum privim noi Biserica și cum putem noi să ne implicăm mai mult în cadrul ei. Apoi, pentru sesiunea „Ne ridicăm la chemarea de a fi noi înșine pe social-media?”, am avut-o ca invitat pe Teodora Aușan, gazdă a podcastului „Casă pe piatră”, care ne-a explicat cum trebuie să acționăm în social-media pentru a fi reali pe platformele de socializare. Teodora ne-a împărtășit din experiența ei pe aceste platforme și cum a învățat ea să se exprime, după care ne-a invitat să reflectăm și noi asupra unor întrebări importante atunci când vine vorba de felul în care ne prezentăm pe social media, pornind de la ce am vrea noi să fim când suntem mari și care sunt persoanele care ne inspiră pe noi.

În cadrul celei de-a doua sesiuni de după-masă, cu caracter catehetic, „Spitalul de recuperare”, am aprofundat tema acestui curs și am învățat despre cum ne putem antrena în practicarea virtuților sub atenta îndrumare a domnului Radu Capan și a doamnei Oana Capan. La finalul acestei sesiuni, după ce am înțeles mai bine cum trebuie să privim Spovada și cum să luptăm cu viciile, am creat și câteva „rețete” pentru a putea cultiva virtuțile necesare. Înainte de cină, în Adunarea Generală am discutat despre viitorul asociației noastre, mai exact despre actualizarea statutului ASTRU Cluj. Încheind cu bine și acest moment din program, ne-am adunat în fața Preasfântului Sacrament în adorație, iar ziua de sâmbătă s-a terminat cu sesiunea „Cadeee!”, în cadrul căreia participanții s-au cunoscut mai bine lucrând împreună și au cooperat pentru a ajunge la finalul jocului, încercând să conștientizeze dizabilitățile pe care le au oamenii în viața reală și să facă legătura între cele întâlnite pe parcursul activității și limitele de tot felul cu care se confruntă membrii grupului lor.  

În ultima zi de curs, după Sfânta Liturghie celebrată de părintele Radu Tălpălariu, fost asistent spiritual general ASTRU Cluj, am fost invitați „Să jucăm după reguli!” pentru a (re)porni pe Calea Sfințeniei. Am văzut, în cadrul acestei sesiuni, care sunt pilonii importanți din viața spirituală, iar la final ne-am luat câteva minute pentru a ne forma propria noastră regulă pentru acest aspect al vieții noastre. Desigur, nu puteam să încheiem cursul fără o sesiune de evaluare numită „Cu ce plecăm acasă?”, unde participanții au avut ocazia de a se exprima și de a ne spune ce le-a plăcut și ce poate să fie îmbunătățit. După prânz ne-am spus „La revedere”, dar nu înainte de a ne exprima dorința unei revederi cât mai curânde. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest weekend în care ne-am simțit bine împreună.

Fotografii: Album FOTO Curs responsabili

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*