Întâlnirea Europeană Taizé din perioada 28 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013 a fost denumită „Pelerinaj de încredere pe pământ, la Roma”, având ca scop căutarea unor modalităţi de „descoperire a izvoarelor de încredere în Dumnezeu”. „Anul Credinţei” lansat de papa Benedict al XVI-lea ne stimulează în acest sens.
Prima seară de rugăciune Taizé a avut loc în diferite biserici, iar noi, tinerii români, ne-am recules în bazilica „Santa Maria Maggiore”. Cea de-a doua parte a rugăciunii a cuprins o reflecţie a fratelui Alois, ce includea descoperirea izvoarelor credinţei în Dumnezeu. El a menţionat faptul că pentru creştinii de toate confesiunile este important să răspundă la întrebarea „De ce să credem în Dumnezeu?” Nimeni nu poate să creadă de unul singur, iar credinţa trebuie împărtăşită, de aceea este necesar să deschidem inimile la mesajul pe care el ni-l transmite. Viaţa noastră este un dar, nu suntem niciodată singuri; din păcate, în acelaşi timp, relaţia cu ceilalţi se schimbă, iar instabilitatea ne face să ne temem. Această nesiguranţă din relaţiile interumane ne conduce la Cristos. Nimeni nu poate trăi fără să creadă în ceva: căutăm succesul, căutăm iubirea; Dumnezeu se oferă ca sprijin pentru noi; de nenumărate ori în viaţa noastră există o luptă interioară ce îmbină credinţa, suferinţa, durerea. În urma acestor experienţe putem ajunge să trăim cu mai mare intensitate, iar Dumnezeu chiar asta vrea pentru noi : „Eu am venit ca voi să aveţi viaţă şi să o aveţi din abundenţă”.
Reuniunea de duminică seara a fost deosebită: după cântecele şi rugăciunile specifice Taizé a urmat cuvântul de bun-venit al cardinalului vicar general al Romei, arhiepiscopul Vallini, şi o reflecţie a fratelui Alois, urmată de rugăciunea în jurul crucii. Cardinalul Vallini a pus accent pe credinţa care îşi are rădăcinile din cele mai vechi timpuri, iar o parte din dovezile care pot atesta acest fapt sunt chiar catedralele în care ne întâlnim la rugăciuni şi catacombele care sunt încă deschise pentru vizitare. Credinţa care s-a păstrat de-a lungul secolelor şi care rezistă până în zilele noastre este regăsită în siguranţa pe care ne-o oferă Isus Cristos. „Fiecare dintre voi este o modalitate de a transmite mai departe viaţa, iar toate adevărurile stau în existenţa umană”, a mai adăugat arhiepiscopul Romei. Aceasta este credinţa pe care vrem să o mărturisim, să ne întoarcem aşadar în ţările din care provenim cu o mare bucurie în inimi. Dreptatea şi pacea pot fi împărtăşite între toate popoarele, iar aceasta este o ocazie benefică de a ne apropia. Este important să transmitem speranţă în lume iar încrederea în Dumnezeu, bine fondată, ne ajută să facem acest lucru. „Nu încetaţi să vă rugaţi aşa cum şi noi vom continua să ne rugăm pentru voi; împreună cu tine sperăm că nu vom fi niciodată singuri”, încheie cardinalul Vallini. Reuşim toate acestea doar păstrând o continuă comunicare cu Dumnezeu.
Luni, 31 decembrie, ne-am adunat din nou pentru a ne ruga împreună în bazilica „Santa Maria in Aracoeli”. Reflecţia fratelui Alois a fost urmată, la fel ca în serile precedente, de rugăciunea în jurul crucii. El a făcut o comparaţie între a avea încredere în Dumnezeu şi a avea încredere în oameni. În lumea de azi avem senzaţia de multe ori că motivele profunde de a crede în el au aproape mereu şi o parte care se opune, şi totuşi în cine altcineva ne-am putea bizui? A crede într-un om este cu totul diferit; a lua ca exemplu un om este cu totul altceva. Suntem înconjuraţi de o multitudine de mărturii, sunt atâtea motive personale. E adevărat că eu cred pentru că alţii au crezut. Isus este mărturia credinţei: mulţi îl admiră, îl stimează, dar rădăcinile sunt tocmai în el, Cristos. Pelerinajul va continua în viaţa noastră cotidiană, lucru necesar pentru toţi: avem nevoie unul de celălalt pentru că suntem cu toţii în anumite aspecte săraci. Dezvoltarea şi progresul tehnologiei nu ne fac mai bogaţi, majoritatea populaţiei rămâne cu toate acestea săracă, într-un mod sau altul. Solidaritatea şi bucuria de a trăi ne încurajează să mergem mai departe. Să creăm o unitate între popoare şi continente, să nu lăsăm să se piardă focul iubirii transmis de însuşi Cristos care a venit pentru noi pe pământ şi s-a făcut asemenea nouă. Pentru dreptate şi pace, un creştin adevărat nu impune nimic: este doar sare şi lumină pentru pământ, de aceea este important să rămânem împreună. Să nu uităm să participăm la sacramentul Reconcilierii, pentru că altfel mesajul evanghelic îşi pierde sensul. Cu toţii aparţinem lui Isus Cristos, prin Botez avem această identitate confesională; să ne vizităm unii pe alţii, să observăm tradiţiile creştine diferite. Să căutăm chipul său aşa cum facem în aceste zile. Împreună să răspundem la chemarea lui ca martori până la capătul pământului.
„O, Doamne, te rugăm pentru toate femeile, pentru bărbaţii, tinerii şi copiii, care, asemenea sfintei Fecioare Maria, caută să fie martori ai păcii şi credinţei pe pământ. Umple-ne de Duhul tău Sfânt, al milostivirii şi al iertării, pentru a aduce reconcilierea întregii familii umane. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin” (Rugăciune din broşura Taizé a întâlnirii cu papa Benedict al XVI-lea, 29 decembrie 2012)
Amalia-Maria Diac
Câteva impresii din partea participanţilor:
Încep prin a spune despre nerăbdarea cu care am făcut bagajele, agitaţia din aeroport şi însfârşit zborul cu tulburenţele suplimentare „dăruite” de Micky.
Prima noapte dormită în locul de adăpost al oamenilor străzii a fost o experienţă destul de importantă pentru mine, deoarece am întâlnit tineri care şi-au dat interesul să creeze condiţii cât mai acceptabile de trai (căldură, băi dezinfectate – aşa cum s-a putut şi o cină modestă).
După această noapte am pornit într-o mică aventură: preluarea cazării. Ok! A trebuit să oferim ceva în schimbul condiţiilor oferite: timp şi răbdare. De aici nu am mai avut probleme cu paturile, băile şi alte cele.
Pe partea spirituală simt că m-a îmbogăţit foarte mult ultima rugăciune de seară de la Santa Maria in Aracoeli deoarece au fost mult mai puţini tineri, biserica mult mai mică, îţi oferea o intimitate aparte, iar în plus am ajuns în sfârşit pentru prima dată la crucea Taizé.
Mi-a plăcut foarte mult că nu am fost un grup mare, ceea ce ne permitea o mai mare flexibilitate în ceea ce ne propuneam să facem în afara programului. Mi-a plăcut iar foarte mult întâlnirea cu Sfântul Părinte. A fost o seară de comuniune în care i-am putut mulţumi lui Dumnezeu în toate limbile.
Cu o zi înainte de întoarcerea în ţară am prins „din zbor” o liturghie în Vatican. Pe cât de mare e Basilica San Pietro, pe atât de pătrunzatoare a fost liturghia. Pe urmă am urcat în cupolă, unde te pierzi în splendoarea peisajului. Această splendoare a fost conturată şi de o cerere în căsătorie.
Ar mai fi multe de povestit, dar am să închei aici. Zborul spre casă a fost mult mai liniştit, lumea era cuprinsă de nostalgie şi alţii încă rătăceau pe străzile Romei.
Vă mulţumesc pentru această experienţă care fără voi nu avea acelaşi gust şi aceeaşi culoare!
Renata
Întâlnirea de la Roma a însemnat pentru mine în primul rând comuniune, liniște și rugăciune. Însă, ceea m-a emoționat cel mai adânc a fost să trăiesc aceste momente alături de ceilalți membri ai grupului. M-am întors cu inima plină de bucurie. Privind către ei am primit o lecție importantă de amabilitate, constanță, coerență, apostolat. Oricât de eternă, frumoasă și bogată e Roma, ea nu a fost pentru mine decât un fundal pentru întâlnirea cu acești tineri minunaţi. Întâlnirea m-a îmbogățit și mi-a întărit credința și speranța în Biserica noastră frumoasă, vie, actuală. Le mulțumesc lor și lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am trăit împreună!
Maria Lungu
Porumbelul este un simbol al păcii, fapt pentru care și comunitatea Taizé a ales ca acesta să le reprezinte acțiunea- pentru unitatea
creștinilor. Timp de câteva zile am încercat să mă definesc prin acest simbol, deoarece aflată la Roma am avut ocazia să cresc spiritual.
Fiind înconjutată de atâția tineri am realizat cât este de importantă unitatea, mai ales în cadrul Bisericii. Programul nostru ne-a permis să ne unim intențiile și rugăciunile cu toți tinerii. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult au fost momentele de liniște din timpul rugăciunilor în care am avut timp să meditez și să reflectez, fapt pentru care cred că s-au contopit cu atmosfera bisericilor. Îi mulțumesc Domnului că am reușit să particip și să vizitez acest oraș, a fost un adevărat cadou pentru suflet.
Călătoria începe într-o seară de 27 decembrie, prima reunire a tuturor participanţilor în aeroport unde am împachetat bagajele şi am pornit la drum! Cât entuziasm şi suspans pluteşte în aer, pentru unii datorită aşteptării nerăbdătoare de a revedea Roma, iar pentru alţii emoţia primului zbor. Dar sentimentul care ne unea pe toţi era…dorinţa de a participa cu adevărat la marele eveniment ce se pregătea la Roma pentru noi, Întâlnirea Europeană de iarnă Taizé, din cadrul pelerinajului de încredere. Ajunşi în aeroport ne-am întâlnit şi cu alte persoane înscrise individual pentru acest pelerinaj sau care aparţineau de alt grup, întrebându-ne „oare cu cine ne vom mai întalni la Roma din persoanele pe care le cunoşteam deja de la alte intalniri nationale şi internationale anterioare?”
După un zbor plăcut iată-ne ajunşi la Roma, cetatea eternă! Oare unde ne cazăm? Hai să vedem! O sală mare, benzi trasate pe jos, un voluntar ne spune: „Între aceste două linii trebuie să vă încadraţi în aşa fel încât să încăpeţi cât mai mulţi.” Ne-am aşezat cum am putut, ne-au rearanjat, iar apoi când au văzut că mai au nevoie totuşi de puţin loc ne spuneau „Squeeze, squeeze!! Squeeze even more!” – vorbă ce a rămas în istoria acestei întâlniri 🙂
Dimineaţa – scularea devreme, lucru nu prea greu de realizat având în vedere că stingerea s-a dat la 23.30 în seara precedentă. Ajunşi la centrul de înregistrare a grupului am primit indicaţiile necesare referitoare la pelerinajul nostru şi repartizarea în parohia ce avea să ne găzduiască pentru următoarele 4 zile – Sf. Francisc d’Assisi a Ripa Grande. Surorile ne-au primit foarte călduros, chiar şi în condiţiile în care eram mai multe persoane repartizate le ele decât numărul de locuri pe care îl aveau în casa lor. În aşteptarea a încă două persoane să se alăture grupului nostru, pentru a ne lua locul de cazare în primire, am putut să facem cunoştinţă cu grupuri de unguri, polonezi, italieni şi olandezi ce aveau sa împartă cu noi dimineţile de rugăciune, precum şi seara de revelion şi prânzul din ultima zi petrecută de noi la Roma.
Rugăciunile comune de la prânz şi seara s-au ţinut în marile Bazilici ale Romei, printre care Santa Maria Maggiore, San Giovanni Laterrano, San Paolo Forri Le Mura, Santa Maria di Aracaeli şi altele, care ne-a dat ocazia ca pe lângă rugăciunile pe care le-am făcut în acele locaşuri sfinte să le putem şi vizita şi admira grandoarea.
Datorită organizării întâlnirilor Taizé în marile oraşe ale Europei avem ocazia de a vizita şi alte locuri de interes turistic din zona oraşului, oportunitate de care am profitat şi noi, vizitând catacombele San Sebastian si S. Calisto. De asemenea am pătruns în Bazilica San Pietro, unde am îngenunchiat în faţa mormântului fericitului Papa Ioan Paul al 2-lea şi am participat la o Sf. liturghie într-o capelă laterală, după care am urcat în cupola bazilicii, de unde am admirat Cetatea Eternă şi Vaticanul, precum şi frumuseţea interiorului bazilicii cu toate simbolurile şi reprezentările sfinţilor şi a sfinţilor părinţi care şi-au lăsat amprenta aici în decursul timpului.
Traseele urmate spre locurile de rugăciune sau de distribuire a mesei ne-au permis de asemenea să admirăm frumuseţile Romei, străduţele pavate cu piatră cubică, plantele agăţătoare ce îmbrăţişau clădirile, soarele ce licărea în firele de apă ce ţâşneau la fiecare pas prin Roma şi pieţele pline de oameni de toate naţiile veniţi să viziteze şi ei acest oraş cu o istorie atât de bogată.
Dar ca să revenim la scopul principal care ne-a adus la Roma, la momentele de rugăciune, a fost foarte bine faptul că există comunicare între pelerinii veniţi din diferite regiuni ale Europei pentru ca astfel, chiar în ciuda dezorganizării existente în parohie, rugăciunile s-au putut desfăşura în condiţii optime. Moment central al întâlnirii a fost o seară în care toţi participanţii la pelerinajul Taizé s-au adunat în piaţa San Pietro (şi nu împărţiţi în 5-6 bazilici ca în fiecare seară) pentru întâlnirea cu Sfântul Părinte, Papa Benedict al XVI-lea care s-a rugat împreună cu noi, după care a adresat un mesaj către toţi tinerii veniţi să ia parte la acest pelerinaj de încredere. Cu toţii am ajuns cât de devreme posibil în piaţă pentru a nu repeta momentul serii precedente când biserica unde se ţinea rugăciunea era deja plină pe când ajunseseram noi.
Am reuşit să ajungem pe locuri cât mai în faţă, unde am aşteptat în linişte venirea papei în piaţă şi începutul rugăciunii. În timpul aşteptării am schimbat impresii cu alţi tineri prezenţi în piaţă, aprinzând lumânările şi intonând diferite cântece specifice Taizé. Moment memorabil a fost acela în care Fr. Alois şi Sf. Parinte şi-au oferit îmbraţişarea în semn de dorinţă comună de unire a tuturor creştinilor în solidaritate pentru cei din jurul nostru pentru ca încrederea în lume să crească tot mai mult.
După toate aceste experienţe minunate, printre care evident că au existat şi mici provocări fără de care nu se pot realiza lucruri frumoase, şi după prânzul copios oferit de parohia gazdă, am pornit uşor către casa, fiind recunoscători pentru toate clipele de pace şi de linişte de care ne-am putut bucura în aceste zile, de momentele în care ne-am putut înălţa inimile în rugăciune, oferind intenţiile noastre lui Dumnezeu şi pe cei dragi ai noştri, şi de asemenea şi pentru faptul că acest timp petrecut împreună ne-a ajutat să ne descoperim pe noi mai mult şi pe cei cu care am împărţit experieţa acestor zile.
Laura şi Mihaela Sopon