Dragi tineri astriști,

Anul acesta, Săptămâna Spiritualității se va desfășura în perioada 14-20 iunie, având ca și temă: „Întoarce-ți privirea spre Creație!”. Suntem îndemnați, așadar, să ne îndreptăm atenția către natură și știm deja că ultimul an ne-a invitat să căutăm să petrecem cât mai mult timp respirând aer curat și privind ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi. Nu ne retragem în natură dintr-un refuz de a face parte dintr-o comunitate, ci pentru a nu uita de unde am plecat. Nu am fost creați în fața ecranelor, chiar dacă în ultima vreme ne-am obișnuit cu ele. Am fost creați în mijlocul naturii, din pământ, și ne-a fost încredințată misiunea de a proteja mediul plăsmuit de către Domnul.

Prin urmare, vă invităm să fiți alături de noi într-o drumeție până în Feleac, în data de 19 iunie. Pe drum, vom admira peisajele și ne vom bucura de aerul proaspăt, iar la final ne vom opri la Mănăstirea Stavroanastasis, unde părintele Sabin Făgăraș ne va primi cu bucurie, și acolo vom putea mulțumi Domnului pentru tot ceea ce a creat pentru noi. Invitația se adresează tuturor membrilor ASTRU, nu doar celor din Cluj. 

În cazul în care nu puteți participa, însă, vă propunem să organizați o drumeție chiar la voi în parohie, în cadrul căreia să vă bucurați de peisajele pe care le aveți în jur și să îi mulțumiți Domnului pentru frumusețea creației Sale.

Punctul de întâlnire pentru a porni în această drumeție va fi parcarea din Piața Cipariu, unde ne vedem la ora 11:30. Pentru a participa, vă rugăm să vă înscrieți apăsând butonul de mai jos, care vă va direcționa către formular, iar acolo găsiți mai multe detalii în ceea ce privește acest eveniment. Ești gata să te reconectezi cu natura, darul lui Dumnezeu pentru tine? Dacă da, te așteptăm în 19 iunie alături de noi!

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*