Dragi astriști,

ne pregătim de marea Sărbătoare a Adeziunii ce va avea loc duminică, 9 decembrie. Este un moment special în care membrii Acțiunii Catolice de pe tot globul ascultă chemarea de a fi mai mult decât simpli „spectatori” la viața Bisericii și la misiunea sa de Evanghelizare, dorind un rol principal, care însă vine și cu anumite responsabilități. Având loc la finalul Sfintei Liturghii, este și o ocazie de a ne pune pe altar toate darurile noastre, timpul nostru, chiar și dorințele profunde ale inimii noastre, luându-ne angajamentul că în următorul an vom încerca să le fructificăm la maxim pentru a deveni adevărați „apostoli în lume trimiși”. Nu în ultimul rând, este evenimentul prin care descoperim că facem parte dintr-un grup de persoane cu aceleași viziuni și aceleași idealuri ca noi, primind astfel curaj și un sentiment al apartenenței la o „familie spirituală”. Motivul pentru care adeziunea are loc în fiecare an este nevoia de a reînnoi disponibilitatea noastră de a ne pune în slujba Bisericii, pentru a deveni mai conștienți de angajamentul făcut și pentru a arăta că suntem dispuși să continuăm această misiune încă un an.

Vă propunem să trăiți momentul adeziunii și ca un moment retrospectiv, în care să revedeți amintirile frumoase pe care le-ați strâns și în care să analizați ultimul an din perspectiva implicării voastre în acțiunile asociației. În ce fel se reflectă aceasta în schimbările care s-au petrecut în interiorul vostru și în evoluția voastră ca persoane? Cu siguranță veți observa o anumită creștere, atât umană, cât și spirituală. Pentru toate acestea se cuvine să mulțumim Domului.

Printre alte beneficii, a fi membru ASTRU Cluj este și un bun prilej de a face pași importanți în procesul discernământului vocațional. Aceasta rezultă din mărturiile membrilor cu experiență în ASTRU, pentru care a fost o bucurie să crească într-un mediu creștin cu un anturaj sănătos, să fie ei înșiși și să descopere la ce sunt buni și pe ce drum să o ia în viață.

Vă încurajăm și anul acesta să veniți cu idei, să puneți întrebări, să nu vă fie teamă să fiți curioși, să ieșiți din zona voastră de confort. Dumnezeu nu vă vrea plictisiți. A pus în voi niște daruri, niște talente, o scânteie pe care nu trebuie să o lăsați să se stingă. Descoperiți care sunt acele lucruri care vă împlinesc, care vă pasionează. Cu ajutorul Domnului, sperăm să fim aici pentru voi pentru a vă ajuta să vă găsiți drumul, să vă descoperiți pe voi înșivă printr-un act de dăruire. Să aveți mereu încredere în Dumnezeu și în inima voastră și să vă rugați atunci când nu știți încotro să mergeți.

Dorim să redăm mai jos un fragment dintr-un document scris cu mulți ani în urmă, dar care este valabil și în prezent:

A fi astrist înseamnă a avea putința să devii desăvârșit, să devii un apostol, să răspândești în jur lumină și fericire. Poți fi creștin – chiar și fără a fi astrist. Așa spun mulți. Da! Poți să fii un creștin în felul tău, dar nu poți fi creștin întreg, fără a avea conștiința că ești o parte dintr-un tot.

Pentru a-și îndeplini misiunea încredințată de Dumnezeu în societate, astristul se bizuiește ca în cadrul asociației să se perfecționeze în tripla sa calitate de om, de creștin și de profesionist.

Ca viitor profesionist astristul urăște mediocritatea: el vrea să fie în profesiunea sa fruntaș. Nu se poate resemna să devină un medic ca toți medicii, un profesor ca toți profesorii, un muncitor ca toți muncitorii, un inginer ca toți inginerii; el se simte obligat să se distingă pentru a face cinste lui Hristos și ASTRU-lui și pentru ca să reverse cât mai multă lumină și binefacere în jurul său. Astristul, elev, student sau muncitor se pregătește serios pentru viață. (Îndreptări astriste, ASTRU Cluj, 1947)

Înainte de Sinodul Episcopilor dedicat Tinerilor, Papa Francisc spunea: „Este bine să nu faci răul, dar este rău să nu faci binele.” Nu fiți pasivi! Implicați-vă! Un simplu gest, un zâmbet, o vorbă bună, un mesaj, pot schimba atât de multe! Avem atâtea mijloace de comunicare, pe care însă nu știm cum să le folosim. Credem că suntem conectați, când de fapt suntem atât de deconectați de la adevărata realitate. A vorbi despre aceste lucruri este ușor, a le pune în practică este într-adevăr mai greu. Dar ar trebui să ne temem de ceva doar pentru că e greu? Priviți în spate la toți acești ani, la toate greutățile prin care ați trecut și vedeți unde sunteți acum. Dacă și pentru o secundă ați fi renunțat doar pentru că era greu, nu ați fi aici în acest moment. Lucrurile bune nu vor veni niciodată ușor, dar noi, și Dumnezeu în special, vă asigurăm de susținerea și prietenia noastră. Împreună putem face atât de multe, iar noi, noul consiliu, abia așteptăm acest lucru! Fie ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile și să ne dea harurile de care avem nevoie!

Consiliul de Conducere
și
Pr. Sebastian Peșteșan
Asistent Spiritual

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*