Duminică, 13 noiembrie 2016, în apropierea datei încheierii Anului Milostivirii în Biserica Catolică (20 nov. 2016), pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla – în bisericile protopopiale şi în mănăstiri, printr-o ceremonie oficiată la încheierea celebrării liturgice duminicale, au fost închise Porţile Jubiliare, care la invitaţia Sfântului Părinte Papa Francisc, au stat deschise în timpul acestui an pentru dobândirea harului Indulgenţei Jubiliare.

Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a închis în mod simbolic Poarta din Catedrala “Schimbarea la Faţă”.

Sf. Liturghie a fost celebrată de Ierarhul clujean, alături de care au fost Pr. Protopop Cristian Sabău, pr. Anton Crişan, vicar cu preoţii, pr. Radu Tălpălariu, consilier pt. tineret, pr. Henryk Urban, Superior local al Societăţii lui Isus şi alţi preoţi, între care un preot din Polonia, Pr. Piotr Rozpedowski. La celebrare au participat şi studenţii Seminarului Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul Magnificat al Catedralei din Cluj.
După Sf. Liturghie s-au făcut rugăciunile rânduite – Simbolul Credinţei, Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu – apoi Episcopul eparhial a dat binecuvântarea pentru dobândirea Indulgenţei jubiliare.

În continuare, toţi preoţii şi credincioşii au trecut prin Poarta Sfântă, ultimul fiind PS Florentin, care a şi închis, în mod simbolic, Poarta.

În bucuria împlinirii acestui pelerinaj, timp de un an, în lumina milostivirii divine, la închiderea porţii sfinte, în catedrala clujeană s-a deschis o fereastră spre cerul de unde se revarsă neîncetat lumina Milostivirii lui Dumnezeu.
Şi însoţirea Sfinţilor Milostivirii – cei dintâi fiind Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea şi Sfânta Faustina – s-a făcut simţită prin prezenţa grupului de tineri polonezi din Olawa, Dieceza de Wroclaw, Polonia, care au cântat, în limba poloneză şi în limba română, la închiderea Porţii. Cei 60 de tineri polonezi au petrecut câteva zile la Cluj-Napoca, cu tinerii români pe care i-au găzduit cu ocazia celebrărilor legate de Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia, din vara lui 2016, cu care au legat strânse prietenii şi de care au fost acum găzduiţi la Cluj.

dsc_9494

Prin entuziasmul şi bucuria lor, tinerii sunt semne ale milostivirii, sunt cei care vor duce mai departe în lume lumina credinţei din sufletele lor.

Viorica Sabo,
Biroul media al Episcopiei de Cluj-Gherla

Foto: aici

Video: Sf. Liturghie (Predica – PS Florentin) – aici şi Închiderea Porţii Jubiliare (cu tinerii din Polonia): mai jos.

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*