În vara celebrului an 2020, campusurile estivale au fost o gură de aer proaspăt pentru copiii care s-au văzut atât de rar de la momentul închiderii școlilor.

Suntem recunoscători că animatorii pregătiți înainte de fiecare campus, au ajuns în 7 parohii unde au desfășurat activități recreative și educative pentru copii, pe tema sfințeniei. Mulțumim preoților care au asistat copiii din punct de vedere spiritual și catehetic și felicităm animatorii care s-au implicat atât de frumos în planificarea și desfășurarea campusurilor, luând toate măsurile necesare pentru siguranța și bunăstarea copiilor participanți la activități.

În perioada 29-31 iulie am desfășurat la Livada în parohia „Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului” primul dintre campusurile estivale de anul acesta cu tema „Sfinții, prietenii noștri”. Cu ajutorul catehezelor ținute de părintele Peșteșan Vasile Sebastian copiii au putut învăța despre viețile sfinților. Pe lângă această parte educativă am avut și părți recreative compuse din jocuri, foarte apreciate de copii, bansuri și ateliere la care aceștia și-au pus în joc imaginația pentru a face diverse obiecte din lut și îngerași pictați. Suntem nerăbdători să ne întoarcem și la anul pentru a aduce zâmbete pe chipurile copiilor. Până atunci însă, vă invităm să urmăriți în continuare pagina pentru că vom posta despre campusurile ce vor avea loc curând. (Paul Balint, cordonator campus)

La Tihău am început campusul cu multă energie! Ne-am jucat și am dansat, l-am ascultat cu atenție pe părintele Ioan Puie care ne-a vorbit despre Sfântul Petru și exemplul de sfințenie pe care acesta ni-l oferă. Iar la final de zi ne-am creat proprii noștri vulcani și am încheiat cu o surpriză dulce!
A doua zi de campus a fost și ea plină de energie – cu jocuri, cu dansuri și cu și mai multă bucurie. Părintele ne-a vorbit despre Sfântul Anton de Padova, care ne cheamă să avem inimile pure, gata să îl primească pe Isus în ele. În a treia și ultima zi de campus, ne-am jucat împreună toate jocurile pe care le-au vrut copiii. Chiar dacă nu am putut face jocuri cu apă, copiii s-au bucurat și azi de o surpriză dulce, alături de baloane modelate. Am încheiat acest campus frumos cu un moment de evaluare, înmânarea diplomelor și câteva bansuri. Ne bucurăm mult că am putut petrece aceste zile cu niște copiii atât de plini de energie, bucurându-ne și crescând împreună în credință. (Teodora Capan, coordonator campus)

În 7-9 august am trăit bucuria reîntâlnirii cu copiii din parohia “Sfinții Arhangheli Mihail şi GavrilGârbău. Am rămas plăcut surprinși de nerăbdarea copiilor, care se trezeau devreme pentru a ajunge în fiecare dimineață la locul întâlnirii, cu mult timp înainte să începem programul, trădând astfel dorul lor de a se revedea și de a face ceva deosebit. Au fost trei zile mai scurte de campus pe care am încercat să le umplem de valoare prin catehezele și activitățile despre sfinți, dar și prin jocuri amuzante și ateliere creative. Astfel, copiii au descoperit, iar noi animatorii ne-am amintit, că sfințenia nu este deloc incompatibilă cu copilăria și tinerețea, din contră, este un ideal care poate fi atins dacă ne propunem cu adevărat și lucrăm la asta în fiecare zi. (Rosana Bălănescu, coorodnator campus)

Campusul din parohia „Adormirea Maicii DomnuluiFeldru – Valea Secerului a avut loc în perioada 20-22 august. În aceste zile de bucurie, copiii au învățat despre sfinți și viața lor plină de milostenie în momentele catehezei, iar mai apoi s-au pus în pielea personajelor biblice, încercând să fie cât mai asemănători lor.
Atrași de jocurile pregătite de animatori, copii s-au distrat de minune, au făcut concursuri de ștafetă și o mulțime de ateliere creative. Au plecat acasă cu multe pisicuțe din hârtie și țestoase haioase, fiecare copil mândru de ceea ce a realizat.
Au plecat zi de zi epuizați, dar de fiecare dată cu promisiunea că vor reveni pentru a se juca și învață alături de prieteni. (Simona Pașcu, animator campus)

Campusul de la Sângeorz-Băi, organizat în întregime de parohia greco-catolică „Sf. Gheorghe” a marcat finalul lunii august. Dacă în prima zi ne-am reamintit de sfinții Petru și Pavel, în cea de-a doua am descoperit câte ceva despre sfântul Anton de Padova și sfânta Tereza de Calcutta. Copiii au învățat să lucreze în echipă și și-au îmbunătățit abilitățile practice. Nu au lipsit jocurile, bansurile și gustările dulci. Am încheiat campusul în zi de sărbătoare. După participarea la Sf. Liturghie, copiii, împărțiți în două echipe – echipa Sfântului Ioan Botezătorul și cea a Terezei de Calcutta – au concurat în cadrul unor probe de îndemânare și viteză. Copiii au participat și la un joc de Bingo cu sfinți și s-au întors acasă cu amintiri frumoase. (Luminița Jarda, coordonator campus)


Campusul din parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean a avut loc în perioada 10-12 septembrie. În prima zi, părintele Alin Cîndea le-a vorbit despre sfinți în general, despre cum aceștia sunt un model pentru fiecare dintre noi, pe care nu trebuie să ne temem să îl urmăm. A doua zi, dat fiind hramul parohiei, părintele le-a vorbit despre apostolii Petru și Pavel care, deși s-au depărtat de Dumnezeu, au revenit pe calea cea bună și și-au dedicat viața Lui. Pe lângă acest moment spiritual, copiii au avut ocazia de a se juca, de a dansa, de a lucra în echipe și de a crea. Ne bucurăm că am avut și noi ocazia să petrecem ultimele zile de vară alături de niște copiii atât de frumoși! (Teodora Capan, coordonator campus)

Ultimul campus din anul acesta a avut loc în parohia „Andrei Mureșanu” din Cluj-Napoca, în perioada 11-13 septembrie. În primele două zile, copiii au avut ocazia să redescopere valoarea copilăriei, prin jocurile și dansurile pe care animatorii le-au pregătit pentru ei. De asemenea, părintele Mircea Marțian le-a vorbit despre cât de importanți sunt sfinții în viețile noastre.
Aprofundarea catehezei a fost foarte apreciată de către copii, care au învățat să recunoască sfinții cu ajutorul semnelor specifice fiecăruia dintre aceștia, după care s-au bucurat de și mai multe jocuri și activități (incluzând chiar și un concurs de avioane). Înmânarea diplomelor a marcat finalul celei de-a doua zi. Campusul a fost încheiat prin participarea la Sfânta Liturghie de duminică din parohie. Ne bucurăm de timpul petrecut cu acești copii și le mulțumim animatorilor și părintelui pentru implicare. (Laura Burcă, coordonator campus)

La finalul activităților estivale dorim să ne exprimăm recunoștința față de animatori pentru disponibilitatea lor, față de copii pentru energia și înțelegerea de care au dat dovadă în ceea ce privește respectarea normelor impuse de vremurile prin care trecem, față de preoți pentru deschidere si pentru căldura cu care i-au primit pe animatori și tuturor celor care au susținut aceste campusuri într-o formă sau alta. Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-am putut bucura cu toții de aceste zile senine împreună și că suntem cu toții sănătoși.

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*