Parohia din Gârbău s-a bucurat în perioada 1-3 iulie de primul campus din această vară la care au participat 18 copii împreună cu 2 animatori și Pr. paroh Alin Mureșan. Cu această ocazie copiii și-au aprofundat cunoștințele despre faptele milei trupești și sufletești.

În prima zi Domnul ne-a binecuvântat cu o vreme favorabilă activităților în natură. Am început cu rugăciunea ASTRU, urmată de jocuri de cunoaștere și de o scurtă înviorare, de la care nu au lipsit bansurile. Momentul spiritual al zilei a constat în cateheza ținută de părinte, care le-a vorbit despre importanța iertării celor ce ne-au greșit. În continuare a urmat o activitate manuală prin care copiii au aprofundat ceea ce au aflat în timpul catehezei, realizând felicitări cu mesaje de iertare. A urmat momentul prânzului la care copiii au fost bucuroși să învețe o nouă rugăciune de mulțumire pentru masă. După prânz, copiii au reluat activitățile în aer liber.

20160703_105054_HDR

A doua zi a început tot cu rugăciunea, pentru ca totul să meargă așa cum vrea Domnul. Activitățile din această zi s-au desfășurat pe echipe, copiii dezvoltându-și astfel capacitățile de a relaționa constructiv. Cateheza zilei a continuat ideea din ziua precedentă. În timpul atelierului, participanții au colorat, decupat și apoi lipit un tetradecagon ce avea câte o faptă a milei pe fiecare față a sa. După momentul mult așteptat al mesei, a urmat o mini-olimpiadă. Aceasta a cuprins atât probe individuale de îndemânare și forță, cât și probe colective de coordonare. Deși vremea nu părea foarte prietenoasă cu noi, am dat startul jocurilor cu apă, spre bucuria copiilor, care au plecat acasă cu zâmbetul până la urechi.

În ultima zi am participat împreună la Sfântă Liturghie, reunindu-ne în rugăciune pentru a-I mulțumi Domnului pentru aceste zile frumoase. După binecuvântarea finală, părintele a înmânat diplomele participanților, moment la care a asistat întreaga comunitate prezentă. Înainte de a pleca acasă, preotul împreună cu participanții și animatorii și-au adresat mulțumiri reciproce. Copiii ne-au transmis că ne așteaptă cu mare drag și data viitoare.

Rosana Bălănescu și Fănică Simion

IMG_5372

IMG_5467

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*