World Youth Days – The International Workshops for the European Youth Leaders, este titlul evenimentului care s-a desfăşurat în perioada 25-31 august 2015 în Myslenice, POLONIA. La acest eveniment au participat reprezentanţi din 8 ţări, în special din partea Europei de Est și s-a dorit a fi o întâlnire la nivel internaţional a reprezentanţilor ţărilor care în 2016, vor trimite tineri participanți la Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic, desfăşurate la această ediție în Cracovia, Polonia.
Au fost 6 zile pline, în care am experimentat treptat conceptele universale de: iubire, responsabilitate, compasiune, depăşire de sine, credinţă şi unitate în Cristos. Toată această întâlnire a fost concepută în ideea de a călca şi a merge la propriu pe urmele vieţii celui care a fost Papa Ioan Paul II, respectiv sfântul Ioan Paul al II-lea. Ideea de iubire uneşte oamenii şi îi îndeamnă să fie mai apropiaţi unii de alţii, să perceapă mai în detaliu unirea prin şi cu Cristos.
Toţi cei prezenţi la eveniment au putut alege între 4 ateliere: gătit, cor, dans şi fotografie. Toate acestea îmbinate, au dat o notă de culoare aparte şi abia la final s-a observat complementaritatea întregului eveniment.
Printr-o activitate, precum „În căutarea comorii”, am descoperit, pas cu pas Cracovia şi comorile ascunse bine păstrate ale acesteia: Palatul Arhiepiscopal, Biserica Sfânta Ana, Biserica Franciscană, Muzeul de Istorie, Universitatea Jagiellonă şi desigur, centrul istoric, atât de fascinant şi bine păstrat.
Zilele următoare am vizitat locul natal al Sfântului Ioan Paul II din Wadowice – casa familială, care a fost transformată ca şi muzeu în amintirea celui care a fost Papa polonez, al tuturor celor aflaţi în suferinţă – reprezintă un loc aparte, care îţi crează senzaţia de întoarcere în timp şi de retrăire a acelei epoci. Pentru mine, personal, faptul că am reuşit să calc pe urmele celui care a fost pentru mulţi dintre noi un model viu de sfinţenie – a însemnat enorm de mult.
Ca de altfel, în întreaga Polonie, pe unde am reuşit să vizităm, am întâlnit locuri dedicate acestui om simplu, provenit dintr-o familie foarte modestă, care a reuşit să facă mai mult decât şi-ar fi închipuit cineva vreodată pentru semenii săi. Biserica din Wadowice – un loc drag inimii lui Ioan Paul al II-lea, Sanctuarul Calvaria şi Centrul pentru tineri, „Ioan Paul II” sunt alte câteva locuri care stau ca mărturie vie pentru cei care l-au cunoscut, dar şi pentru cei care vor veni după noi.
Am experimentat mărturii ale unor tineri care au trecut prin greutăţi mari în vieţile lor, dar au învăţat să-şi accepte soarta, să lupte până la capăt şi să iasă învingători cu zâmbetul pe buze, trăind cu speranţa că mâine o pot lua de la capăt, fiind încrezători în Dumnezeu, care ne ghidează mereu viaţa.
Am întâlnit şi oameni cu putere de decizie, precum: episcopul Grzegorz Rys, episcopul Damian Muskus, mareşalul Leszek Zegzda, cardinalul Stanislaw Dziwisz, Eugeniusz Mroz – prieten apropiat al lui Ioan Paul II, oameni de valoare care ne-au primit călduros şi ne-au asigurat de faptul că orice vom face în numele Domnului, întotdeauna va ieşi bine.
Dimineţile s-a celebrat Sfânta Liturghie în limbile slovacă, spaniolă şi italiană, în ambele rituri catolice: latin și bizantin. Finalul evenimentului a fost marcat de ideea de a construi o arcă a legământului între popoare, care reprezintă ideea de unitate între naţiuni, ideea de acceptare şi de universalitate, iar duminică dimineaţa a fost marcată de Sfânta Liturghie pe munte în Nowy Targ la Capela Papală. Astfel de experienţe ne marchează, într-un fel sau altul, deciziile pe care le vom lua pe viitor, dar ne şi întăresc în credinţă, oricât de grea va fi calea spre cer.
La plecare, organizatorii ne-au mulţumit şi ne-au asigurat de ajutorul lor în organizarea pelerinajului spre Polonia.
Amalia Bianca PORUȚIU