„Tinerii Clujeni alături de Papa Francisc” – Pregătire pentru întâlnirea de la Blaj

În zilele de joi, 16 mai, 23 mai și 30 mai 2019, între orele 19.00 – 21.00, la Centrul de activități al parohiei Andrei Mureșanu vor avea loc trei întâlniri de pregătire, organizate de ASTRU Cluj pentru tinerii care vor participa la celebrările de la Blaj – atât pelerini, cât și voluntari.

Vor fi evenimente de circa două ore fiecare, ca pregătire pentru întâlnirea cu Papa Francisc, care va veni în curând în România. Pe 2 iunie va celebra Sfânta Liturghie la Blaj pe Câmpia Libertății, zi în care va oficia și ritualul beatificării celor șapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică.

La aceste evenimente sunt invitați adolescenții și tinerii prezenți în Cluj-Napoca care vor merge în 2 iunie la Blaj și cei interesați de subiect. Cei care doresc să participe la evenimente sunt rugați să ne anunţe dinainte, pentru a ne organiza cât mai bine.

Primele două întâlniri vor consta în vizionare de film, urmate de discuţii pe baza celor văzute. La cea de-a treia întâlnire va fi prezent un invitat special, pregătit pentru a vorbi tinerilor despre procesul etapizat şi minuţios care a dus la beatificarea episcopilor martiri.

Pe parcursul evenimentelor se va servi apă şi suc. Participanții pot aduce gustări dulci sau sărate pentru timpul de socializare de la finalul evenimentelor.

Viața Papei Francisc” – vizionare de film și discuții
Joi, 16 mai, ora 19.00, Str. Brâncuși nr. 44, Cluj-Napoca

Cei 7 episcopi martiri” – vizionare de film și discuții
Joi, 23 mai, ora 19.00, Str. Brâncuși nr. 44, Cluj-Napoca

Papa Francisc și beatificarea episcopilor martiri” – conferință cu sesiune de întrebări și răspunsuri
Joi, 30 mai ora 19.00, Str. Brâncuși nr. 44, Cluj-Napoca

Să mergem împreună la Blaj!” – pelerinaj cu ocazia vizitei apostolice a Papei Francisc în România
Duminică, 2 iunie, Câmpia Libertății, Blaj


Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*