Marţi, 29 Ianuarie 2013, la Casino – Centru Cultural Urban, a avut loc Conferinţa care a dat startul pregătirilor celor implicaţi în proiecul YOUTH@Cluj-Napoca 2015.  

Conferin’a a debutat la ora 10 cu discursurile de bun venit ale doani Anna Horvath – viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Mihnea Iuora;, vice prefect al municipiului, d-l. Florin Moroşanu – director executiv al asociaţiei Cluj-Napoca Capitala Europeana a Culturii şi Vlad Pop – preşedinte al Consorţiului Organizaţiilor Studenţeşti. Dimineaţa a continuat cu împărtăşirea viziunii pe care o are echipa care a aplicat pentru ca oraşul nostru să fie ales capitală europeană de tineret în 2015, viziune prezentată de Andras Farkas.

La această conferinţă au fost invitaţi reprezentanţi ai capitalelor europene de tineret alese pentru anul 2012 – Braga, Portugalia şi 2013 – Maribor, Slovenia. Domnul Carlos de Sousa Santos, coordonator al proiectelor educationale în marele proiect desfășurat la Braga anul trecut, a împărtăşit cu cei prezenţi tipurile de proiecte si activităţi care au avut loc pe parcursul întregului an, dar şi cum au reuşit să pregătească totul în 6 luni de zile, cum au reuşit să materializeze viziunea lor la nivel local, naţional şi global, cum au creat parteneriate care i-a ajutat în acest scop. Sunt nişte rezulate foarte frumoase.

Sara Sorger – coordonator a European Youth Capital 2013 Co-Create Maribor – a fost cea care ne-a vorbit celor prezenţi despre experienţa lor de pregătire şi început de activitate în această lună după deschiderea oficială a evenimentului acestui an. O particularitate a Maribor-ului este faptul că oraşul a fost capitală europeană a culturii în anul 2012. Echipa proiectului Co-Create Maribor 2013 au marşat mult pe a lucra cu tineri pentru activităţi destinate tinerilor. Mai multe informaţii despre ce îşi propune şi cum va arăta capitala Europeană de Tineret în acest an, găsiţi la următorul link: http://prezi.com/txbtvr4ylhau/european-youth-capital-maribor-2013/

În ultima parte a conferinței s-a dat ulterior cuvântul lui Andrei Popescu – coordonator proiecte TiA pentru a vorbi despre politicile de tineret în România; Corina Pîrvulescu, director al departamentului de programe în cadrul Consiliului Tineretului din România despre rolul tineretului în România; Istvan Szakatz – membru al bordului de directori în Asociația Cluj 2020 – despre Capitala Europeană de Tineret în contextul pregătirii aplicației pentru Capitala Europeană a Culturii; și Vladimir Popa – membru al echipei de pregătire Youth@Cluj-Napoca 2015 – tânăr care și-a împărtășit viziunea sa în ceea ce privește sectorul ONG în 2016, după ce Clujul va fi fost deja capitală europeană de tineret.

Seara la ora 18:00 în aceeași zi, reprezentanții organizațiilor de tineret care vor constitui federația Share Cluj Napoca 2015 au avut ocazia de a împărtăși viziuni și idei și rezultate pentru acest amplu eveniment. În acel cadru informal al serii s-a oferit posibilitatea tinerilor să abordeze subiectele discutate în prima parte a zilei mai în profunzime cu invitații la conferința de început de drum.

 

Dacă responsabilii capitalelor de tineret din 2012 și 2013 au avut câte 6 luni la dispoziție pentru a planifica implementarea proiectelor, Clujul va avea doi ani la dispoziție pentru a se pregăti și a urma etapele înspre a pune în aplicare ideile de proiect a instituțiilor publice și organizațiilor studențești și de tineret.

conferinta de lansare a capitalei tineretului 2015 - Cluj-Napoca

 

starting the journey - Cluj 2015

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*