Sâmbătă, 17 iunie 2017, în aula „Card. Iuliu Hossu” din Piața Cipariu s-au întâlnit tinerii cu dorința de a învăța și înțelege ce presupune a fi animatori la campusurile estivale din 2017. Tema acestei zile a fost „Iubește! Fii animator!”, purtând motto-ul campusurilor din această vară: „Iar acum rămân acestea trei: credința, speranța și iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea”. (I Corinteni 13, 13).
Programul zilei a început cu rugăciunea împreună pentru a face voia Tatălui, condusă de Pr. Radu Tălpălariu – asistent spiritual ASTRU Cluj. Apoi a urmat un cuvânt de bun venit din partea președintelui Mihai Moruțan.
Sesiunea de cunoaștere „Te cunosc de undeva?” a fost facilitată de Emilia Beța, vicepreședinte relații interne ASTRU Cluj, moment în care tinerii au aflat mai mult despre ceilalți și au descoperit noi activități de cunoaștere de implementat în campusuri.
Pentru a-i ajuta pe tineri să învețe să lucreze în echipă cu alți tineri decât cei din grupul din care fac parte, au urmat activități de team-building coordonate de Paul Sopon, director economic ASTRU Cluj și Laura Sopon, manager de proiecte ASTRU Cluj. Acestea au constat în îndeplinirea unor sarcini într-un interval de timp determinat, implicându-i pe toți membrii echipei – imaginație, creativitate, identificarea nevoii, dăruire de sine, lucru împreună etc. Experiențele au fost unice pentru fiecare dintre ei.
A urmat o sesiune de prezentare generală a elementelor și persoanelor care alcătuiesc un campus estival, a temei și subiectului central propuse pentru această vară, precum și prezentarea broșurii, încheiată cu o serie de întrebări și răspunsuri din partea tinerilor.
Pr. Traian Coste-Deak, preot vicar judecătoresc în Eparhia de Cluj-Gherla, în sesiunea catehetică a zilei, a vorbit tinerilor despre cum putem pune în practică virtuțile cardinale și teologale și cum acestea în viața unui om sunt dependente una de cealaltă, ajutându-i pe tineri să recapituleze din alt[ perspectivă ce au învățat când erau mai mici.
După o bine meritată pauză de prânz, în care toți participanții au servit masa în comun, a urmat a doua parte a zilei, coordonată de Rosana Bălănescu, vicepreședinte relații externe ASTRU Cluj și Paul Sopon, a fost o parte practică în care tinerii au gândit și au desfășurat o zi de campus pe echipe de câte 4 participanți, luându-și în serios rolul de animatori. După fiecare moment au avut loc câteva minute de feedback oferit din partea participanților și a organizatorilor. Echipele au lucrat pe fiecare moment al unei zile de campus în care animatorii sunt implicați: jocuri, ateliere, moment formativ de aprofundare a catehezei, evaluare. Aceste momente au fost pregătite pe echipe și apoi desfășurate cu toți participanții.
Activitățile au fost încheiate prin sesiunea de evaluare „Ești gata de drum?” coordonată de Ana Maria Bîrta, secretar ASTRU Cluj.
Felicităm toți animatorii care și-au propus să ofere din timpul lor implicării în campusurile de vară. Mulțumim pr. Traian Radu Coste-Deak pentru momentul formativ oferit tinerilor și tuturor celor ce au contribuit la buna desfășurare a activităților de sâmbătă.